REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.5° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
10.5° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

A fost găsită soluţia pentru minorii infractori din Constanţa

A fost găsită soluţia pentru minorii infractori din Constanţa

Replica API 30 septembrie 2014 | 00:50 318

La Vaslui şi Braşov deja este pusă în aplicare!

La Vaslui şi Braşov deja este pusă în aplicare!

„Centru Pentru Copilul Delincvent Ghimbav”, Braşov

„Fenomenul” minorilor infractori ar putea fi stârpit prin înfiinţarea unui centru special, în subordinea DGASPC, acolo unde ar fi instituţionalizaţi nu numai micii infractori din cadrul centrelor de plasament, ci şi cei care provin din familii sau care îşi duc traiul pe străzi. Este vorba de un centru care ar găzdui şi infractorii de până în 14 ani, care au spart maşini, locuinţe, societăţi comerciale, etc. Directorul DGASPC Constanţa, Petre Dinică, deja a demarat mai multe acţiuni în acest sens, însă nu a putut obţine finanţare. Dar nu se lasă, spune el, şi va continua demersurile.

Infractorii minori reprezintă o reală problemă la nivelul judeţului Constanţa şi nu numai, aceştia spărgând maşini şi locuinţe pe bandă rulantă. Însă, de multe ori, ei sunt băgaţi la înaintare de alţi infractori, ca paravan, tocmai pentru că nu au răspundere penală până la vârsta de 14 ani. De la această vârstă, însă, până la împlinirea a 16 ani, ei răspund penal dacă se constată că au avut discernământ în momentul comiterii faptei, adică dacă au ştiut că fac un lucru rău, nepermis, şi şi-au dat seama de consecinţele lui. Aici intervine şi gravitatea faptei, cât şi alte elemente, ceea ce-i obligă pe oamenii legii, de multe ori, să-i cerceteze în libertate. Prin urmare, oamenii legii îi prind dar sunt obligaţi să le dea drumul pentru că aşa prevede legea. Şi, totuşi, ce facem cu numeroasele cazuri în care constănţenii susţin că nu mai ştiu ce să facă întrucât se trezesc cu autoturismele vandalizate, casele sparte şi câte şi mai câte. Printre micii infractori ai Constanţei, Nicuşor este deja celebru, având peste 80 de maşini sparte la activ, Remus, dar şi minora Sibel – faimoasă pentru că nu are acte de identitate, mai stă pe la Adăpostul de zi şi de Noapte şi sparge locuinţe. Sunt cunoscuţi, oamenii legii îi monitorizează, dar legea este de partea lor. Până la o lege mai aspră în acest sens, directorul DGASPC Constanţa, Petre Dinică, a venit cu o idee, însă nu a putut fi pusă în practică din pricina lipsei fondurilor. „Am încercat să obţinem prin fonduri structurale finanţare în vederea înfiinţării un centru destinat minorilor care comit fapte penale dar nu răspund penal. Cum numărul de astfel de cazuri a fost prea mic la nivelul judeţului Constanţa, am vrut să intrăm într-un parteneriat cu judeţul Tulcea, să înfiinţăm un centru regional, sau zonal, în Dobrogea, dar nu am reuşit să obţinem aceste fonduri, deoarece numărul a fost totuşi mult prea mic la nivelul celor două judeţe şi nu am obţinut finanţarea respectivă”, a declarat Petre Dinică. Mai exact, discuţia aceasta a început încă din anul 2012, inclusiv cu Galaţi, Ialomiţa şi Călăraşi, care au refuzat un parteneriat. În consecinţă, singurii care au dorit să se implice au fost reprezentanţii DGASPC Tulcea, iar centrul urma să fie înfiinţat în Babadag, într-o clădire deja existentă, ce trebuia reabilitată. Numai că, întrucât costurile erau foarte mari, finanţarea nu a avut loc. În acest centru ar fi fost instituţionalizaţi atât minori din centrele de plasament, dar şi din familii, până în 14 ani, dar care comiteau fapte penale. Pe lângă personalul care s-ar fi ocupat de supravegherea lor, ar fi fost nevoie de psihologi, iar costul total pentru un singur minor se ridica undeva la 5.000 de lei, aici fiind problema. „În afara clădirii, ai nevoie de personal, psihologi, educatori, oameni care să-i supravegheze, să-i consilieze, iar costurile erau mult prea ridicate, raportat la minori. Atunci când am cerut sprijin ni s-a spus că există un astfel de centru în Moldova, la Vaslui, şi ni s-a spus să aducem la cunoştinţa instanţelor că pot dispune să-i trimită acolo. Aceste centre nu sunt în subordinea Ministerului Justiţiei ci în subordinea noastră, a Direcţiei, e vorba de un altfel de serviciu”, a mai spus Dinică. Chiar dacă până acum s-a lovit de piedici, directorul DGASPC a spus că va continua acest demers şi poate va reuşi să obţină finanţarea. În acest centru ar urma să fie introduşi şi minori care nu au comis fapte foarte grave, aici încadrându-se furturi din autoturisme, din buzunare sau din locuinţe.

Centre pentru Copiii delincvenţi la Vaslui şi Braşov

La Braşov a fost înfiinţat un astfel de centru, fiind denumit „Centru Pentru Copilul Delincvent Ghimbav”, care funcţionează în localitatea Ghimbav, pe strada Calea Făgăraşului. Este vorba despre un serviciu pentru protecţia copilului de tip rezidenţial, cu o capacitate de 25 de locuri, beneficiari fiind copiii cu vârste cuprinse între 8 – 14 ani care au săvârşit o faptă penală şi nu răspund penal. Aceştia sunt păziţi 24 din 24 de către agenţi de pază şi în cadrul centrului sunt montate camere de supraveghere. În funcţie de evoluţia lor, instanţa va dispune dacă vor fi reintegraţi în familii. Totodată, menţionăm că tot instanţa dispune instituţionalizarea lor în astfel de centre. Cât despre cel de la Vaslui, aici sunt 12 minori, în module de tip familial. Paza nu este asigurată în permanenţă, iar copiii vor părăsi centrul când psihologii vor considera că este cazul.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614