REPLICA ONLINE CONSTANTA

24° Constanța Mar., 16 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6701
24° Constanța Marți, 16 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6701
 

Activitatea instituţiilor deconcentrate, în analiza Colegiului Prefectural

Activitatea instituţiilor deconcentrate, în analiza Colegiului Prefectural

Replica API 22 iulie 2016 | 00:02 224

În sala de şedinţe a Prefecturii Constanţa a avut loc joi, 21 iulie a.c., Colegiul Prefectural. Pe ordinea de zi s-au aflat mai multe subiecte de interes public. La eveniment au participat reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică, Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Dobrogea”, Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Inspectoratului Şcolar Judeţean şi ai Direcţiei Silvice Constanţa. Şefii instituţiilor au prezentat fiecare un raport de activitate. Prefectul Adrian Nicolaescu a afirmat că, în cadrul Colegiului Prefectural, au fost analizate cele mai importante aspecte cu care se confruntă administraţia locală în acest moment. Şeful IPJ Constanţa, Adrian Rapotan, a precizat, cu privire la activităţile desfăşurate pentru creşterea gradului de siguranţă în incinta şi zonele adiacente unităţilor de învăţământ preuniversitar, în anul 2015-2016, nu s-au înregistrat infracţiuni majore. „Am elaborat 10 programe de prevenire şi, în consecinţă, nu este o exacerbare a nivelului infracţiunilor în rândul şcolilor”, a afirmat Adrian Rapotan. La rândul său, Ion Bogdan, şeful Direcţiei Silvice, a spus că anul acesta şi-a propus împădurirea a 300 de hectare. „Am cumpărat deja 170 de puieţi şi sperăm ca la toamnă să îi plantăm“, a precizat Bogdan. „Ne-am confruntat şi anul acesta cu furturi de material lemnos. Au fost 4 infracţiuni şi 120 de contravenţii”, a mai completat acesta.

Şi şeful ISU Dobrogea, Lt.col Daniel Popa, a vorbit despre activitatea instituţiei, mai ales despre un aspect cu care pompierii se confruntă în ultima perioadă, şi anume incendiile de vegetaţie uscată. „Incendiile de vegetaţie sunt într-un trend descendent faţă de anul trecut. Cu toate acestea, sunt cheltuieli foarte mari de la buget pentru aceste incendii. Recomandăm cetăţenilor să nu mai arunce ţigări pe autostradă sau în orice spaţiu verde”, a spus Popa.

Mihaela UNGUREANU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369