REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.8° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
8.8° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Alarmant! Tot mai mulţi constănţeni se prezintă la Infecţioase cu boli diareice

Alarmant! Tot mai mulţi constănţeni se prezintă la Infecţioase cu boli diareice

Replica API 31 august 2016 | 00:40 154

Constănţenii sunt din ce în ce mai bolnăvicioşi. Potrivit ultimei statistici prezentată de către reprezentanţii Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Constanţa arată faptul că în perioada 22.08.2016 – 28.08.2016 au fost diagnosticate în serviciul de boli infecţioase un număr de 111 cazuri boală diareică acută. Dintre acestea, mai mult de jumătate, respectiv 78 de persoane au avut nevoie de internarea în spital sub supraveghere medicală. Din cauza numărului mare de persoane care ajung la Spitalul de Boli Infecţioase, unitatea medicală se confruntă cu mai multe probleme, printre care lipsa locurilor disponibile în rezerve.

Precizăm că infecţiile intestinale reprezintă una din marile probleme de sănătate din lumea întreagă, mai ales în sezonul cald şi au o mare răspândire pe glob. Boală este dată de o mare diversitate de germeni (bacterii, virusuri, protozoare, fungi). Indiferent cărei clase aparţin şi ce denumire poartă, germenii infecţioşi cauzează o diaree acută infecţioasă care, se manifestă vizibil prin: scaune apoase frecvente, deshidratare în grade variate (care reprezintă urgenţă principala în asemenea situaţii), vărsături, febră. „Că urmare a circulaţiei intense a turiştilor s-a favorizat răspândirea pe plan mondial a diferiţilor agenţi infecţioşi. Infecţiile tractului digestiv acţionează asupra organismului în mod complex, în funcţie de infectiozitatea agenţilor respectivi, dar şi de particularităţile organismului afectat (vârstă, stare de nutriţie, de reactivitate ş.a.) Agenţii infecţioşi şi toxinele lor acţionează atât local, cât şi general, prin producerea de dezechilibre hidroelectrolitice, circulatorii şi nervoase (şoc infecţios, stare de toxemie ş.a.)”, se arată pe site-ul Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică Constanţa. Amintim că în perioada 15.08.2016 - 21.08.2016 au fost diagnosticate în serviciul de boli infecţioase un număr de 108 cazuri boală diareică acută. Dintre acestea, mai mult de jumătate, respectiv 67 de persoane au avut nevoie de internarea în spital sub supraveghere medicală.

Mihaela UNGUREANU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614