REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.3° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
16.3° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Alina Bica, amenințată cu moartea de doi deputaţi PSD într-un hotel de la malul mării

Alina Bica, amenințată cu moartea de doi deputaţi PSD într-un hotel de la malul mării

Replica API 31 ianuarie 2015 | 09:48 284

Fosta şefă a DIICOT spune că se teme pentru viaţa sa

Fosta şefă a DIICOT spune că se teme pentru viaţa sa

Fosta şefă a DIICOT Alina Bica a lansat, la ICCJ, acuzaţii la adresa generalului SRI Florian Coldea, iar un alt co-inculpat a afirmat că Bica ar fi fost ameninţată cu moartea de doi deputaţi PSD în legătură cu ancheta privindu-l pe Tender în dosarul Rafo - Carom.

În ședința maraton de vineri seara de la Înalta Curte de Justiție și Casație, Alina Bica a făcut o declarație incendiară: fosta șefă anti-mafie a afirmat în fața judecătorilor că a fost amenințată cu moartea într-un hotel de la malul mării. "Da! Este devărat. Nu vă pot spune alte detalii, dar există foarte multe ameninţări la adresa doamnei procuror Bica", a spus avocatul Alinei Bica.

Omul de afaceri Ovidiu Tender a făcut vineri un denunţ împotriva Alinei Bica, legat de o mită pe care i-ar fi dat-o fostului procuror-şef al DIICOT, sub formă de acţiuni, printr-un intermediar, potrivit unor surse judiciare.

Denunţul a fost înaintat de Tender procurorilor DNA, vineri, prin avocatul său, potrivit surselor citate, care nu au făcut alte precizări.

"Alina Bica se teme pentru viața ei", a mai spus avocata fostei șefă anti-mafie.

Alina Bica este cercetată într-un nou dosar, disjuns din cel al despăgubirii ilegale de la ANRP, fiind acuzată, printre altele că l-ar fi ajutat pe Ovidiu Tender să obţină o soluţie favorabilă în dosarul Carom.

Potrivit unor surse, Alina Bica ar fi primit mită de la omul de afaceri Ovidiu Tender, care era judecat în dosarul Carom, întocmit chiar de fosta şefă a DIICOT.

Sâmbătă dimineața, Adriean Videanu, Dorin şi Alin Cocoş, Alina Bica şi fostul ei consilier Florentin Mihăilescu au fost arestaţi, prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Decizia a fost luată în dosarul disjuns din cel al despăgubirii ilegale de la ANRP al Alinei Bica şi nu este definitivă, putând fi contestată la aceeaşi instanţă.

Videanu, Alin Cocoş şi Mihăilescu urmează să fie încarceraţi, în timp ce Dorin Cocoş şi Alina Bica sunt deja în arest în alte două dosare - dosarul Microsoft şi respectiv cel al despăgubirii ilegale pentru un teren supraevaluat.

În dosarul disjuns din cel al despăgubirii ilegale, Bica este urmărită penal pentru luare de mită (două infracţiuni), abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (două infracţiuni) şi favorizarea făptuitorului.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218