REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
11.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Alți doi constănțeni au primit telefoane dubioase! Mare atenție să nu picați în plasă!

Alți doi constănțeni au primit telefoane dubioase! Mare atenție să nu picați în plasă!

Replica API 17 ianuarie 2017 | 05:00 239

Alți doi vârstnici din municipiul Constanța au fost la un pas de a pica în plasa infractorilor! Este vorba despre escrocii care acționează prin metoda Accidentul, dar se pare că oamenii au început să fie din ce în ce mai atenți.

Polițiștii din cadrul Secției 1, la data de 15.01.2017, ora 20.59, au fost sesizați de către un bărbat, în vârstă de 73 de ani, din Constanța, despre faptul că la ora 20.30, a fost sunat pe telefonul fix, de către o persoană necunoscută, care s-a recomandat ca fiind nepoata sa, comunicându-i faptul că a fost implicată într-un accident rutier. Persoana necunoscută i-a mai spus că are nevoie de suma de 15.000 de euro pentru a rezolva situația. Bărbatul a închis receptorul și a sesizat imediat organele de poliție. A doua zi, oamenii legii din cadrul Secției 3, la data de 16.01.2017, au fost sesizați de către un bărbat, în vârstă de 76 de ani, din Constanța, despre faptul că la ora 00.50, a fost sunat pe telefonul fix, de către o femeie, care s-a recomandat ca fiind fiica sa, comunicându-i faptul că a provocat un accident rutier cu victime. Persoana necunoscută i-a solicitat suma de 10.000 de euro sau 150.000 de lei, precizând că este reținută pentru 24 de ore de către polițiști. Convorbirea s-a întrerupt la un moment dat, persoana necunoscută spunând că va reveni cu un nou telefon, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat. În ambele cauze polițiștii au deschis anchete în vederea identificării, depistării și tragerii la răspundere penală a autorilor faptelor. Precizăm că de la începutul anului alte 3 persoane au fost la un pas de a pica în plasa escrocilor. Pentru a conştientiza populaţia, cu precădere persoanele de vârsta a III-a, cu privire la riscul la care se expun când au încredere în persoane necunoscute şi le oferă sume de bani, în schimbul aşa-ziselor “rezolvări de probleme cauzate de accidentele rutiere”, precizăm încă o dată faptul că în cazul unor accidente cu victime nu trebuie să se ofere sub nici o formă sau pretext sume de bani. Este foarte important pentru cetăţeni să cunoască faptul că în nici un caz de accident rutier reprezentanţii instituţiilor publice nu solicită bani pentru a rezolva o speţă de natură penală. Se recomandă ca în astfel de cazuri, în care cetăţenii sunt sunaţi şi li se solicită diferite sume de bani telefonic, pentru “rezolvarea unor accidente rutiere, să se apeleze imediat la 112 sau la Poliţie, pentru a se verifica dacă fiul, fiica, ruda, rudele au fost implicate într-un accident rutier. Astfel, poliţiştii pot interveni pentru prevenirea comiterii unor înşelăciuni, iar persoanele care intenţionează să comită astfel de fapte să fie identificate, depistate şi trase la răspundere penală.

L.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367