REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.9° Constanța Mie., 17 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6702
17.9° Constanța Miercuri, 17 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6702
 

Asociația Elevilor din Constanța a început caravana „ABC-ul carierei”

Asociația Elevilor din Constanța a început caravana „ABC-ul carierei”

Replica API 12 octombrie 2016 | 02:17 360

În această toamnă, reprezentanții Asociației Elevilor din Constanța vor putea fi văzuți în 8 localități din județ, mijlocind discuțiile între oameni de succes din diferite domenii de activitate și elevii de liceu.

Sub sloganul „Te ajutăm să îți conturezi viitorul”, caravana ABC-ul carierei este un proiect al Asociației Elevilor din Constanța, după un concept al Organizației Studenților din Universitatea de Vest, care își dorește să aducă în fața elevilor din 8 localități (Constanța, Mangalia, Medgidia, Cernavodă, Negru-Vodă, Hârșova, Mihail Kogălniceanu și Techirghiol) personalități din diverse domenii de activitate, care să le prezinte elevilor povestea lor și să discute liber cu aceștia pe teme de interes precum mass-media, antreprenoriatul, managementul carierei, mediul neguvernamental, leadershipul etc.

Primul eveniment al caravanei a avut loc marti,11 octombrie, la Techirghiol, unde Oana Stan, fondatoarea brandului autohton de produse dermato-cosmetice Techir, a discutat cu cei peste 150 de elevi prezenți despre traseul profesional antreprenorial.

Caravana merge mai departe în Mihail Kogălniceanu, pe 12 octombrie, apoi în Constanța, pe 13 octombrie, unde, începând cu ora 14:00, la Cityplex Tomis Mall, Iulian Gropoșilă, președintele Patronatului Întreprinzătorilor Mici și Mijlocii din Constanța, Remus Bălan, trainer cu experiență internațională în antreprenoriat, leadership și management, alături de Sînziana Ionescu, coordonator regional al ziarului Adevărul, își vor relata experiențele în ceea ce privește mediul de business, mass-media și societatea civilă. În săptămânile următoare, proiectul AEC va ajunge în Mangalia (17.10), Medgidia (20.10), Negru-Vodă (24.10), Cernavodă (24.10) și Hârșova (25.10).

Caravana ABC-ul carierei vine în sprijinul programelor de orientare profesională de la clasă, propunându-și să confere elevilor o imagine de ansamblu asupra domeniilor majore spre care s-ar putea orienta după terminarea liceului.

Această serie de evenimente nu ar fi putut fi posibilă fără ajutorul partenerilor noștri: Liceul Teoretic Callatis, Liceul Teoretic Negru Vodă, Cityplex Tomis Mall, Primăria Mihail Kogălniceanu, Primăria Techirghiol, Primăria Medgidia și Primăria Hârșova.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369