REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.9° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
11.9° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Au început acţiunile de dezinsecţie, în Constanţa şi Mamaia

Au început acţiunile de dezinsecţie, în Constanţa şi Mamaia

Replica API 23 mai 2015 | 00:00 132

În atenţia apicultorilor şi sericicultorilor

În atenţia apicultorilor şi sericicultorilor

Primăria municipiului Constanţa a precizat că acţiunile de dezinsecţie pe domeniul public al municipiului Constanţa şi staţiunii Mamaia se desfăşoară periodic (săptămânal), în parcuri, ansamble de locuit, zone de agrement. “Aceste acţiuni au drept scop menţinerea unui nivel scăzut al densităţii insectelor de disconfort, precum şi eliminarea riscurilor de transmitere a unor boli”, au spus reprezentaţii Primăriei.

Apicultorii şi sericicultorii de pe raza municipiului Constanța precum și circumscripțiile sanitar-veterinare, trebuie să ia toate măsuri de protecţie necesare (pentru familiile de albine şi viermi de mătase) în scopul evitării contactului cu substanţele insecticide distribuite în toate zonele verzi ale domeniului public.

Măsuri suplimentare ce trebuie aplicate sunt cosirea la timp a vegetaţiei ierbicole, folosirea cremelor, sprayurilor cu substanţe repelente de către persoanele cu risc, (paznici, personal de la salubrizare, staţii de pompare ape, etc.), aplicarea tratamentelor chimice inclusiv în spaţiile şi clădirile abandonate, aplicarea zgărzilor antiparazitare la câini.

“De asemenea, atenţionăm persoanele juridice şi fizice din municipiu că au obligația să efectueze activităţile de dezinsecţie şi deratizare ale imobilelor, incintelor şi gospodăriilor pe care le dețin, folosind numai substanțele aprobate de Ministerul Sănătăţii şi prestatorii autorizaţi, concomitent cu acțiunile Primăriei precum și ori de câte ori este necesar - conform H.C.L.M. Constanţa nr. 184/2013 art. 3, alin. 3”, au adăugat ei. Sâmbătă, 23 mai, echipele vor acţiona în zona Tomis Nord, Parc Tăbăcărie.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614