Autocar cu 50 de persoane, BLOCAT la Ciocârlia. Au intervenit militarii
Autocar cu 50 de persoane, BLOCAT la Ciocârlia. Au intervenit militarii
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestLa nivelul Centrului Național de Conducere Integrată al Ministerului Afacerilor Interne, în numai 24 de ore, a fost monitorizată situația înregistrată la nivel național ca urmare a fenomenelor meteo nefavorabile. Astfel, în cursul zilei joi, 19 ianuarie, s-a finalizat o intervenție pe DJ 381 între localitatea Ciocârlia de Sus și autostrada A 2 pentru deblocarea unui autobuz cu 50 persoane care, în jurul orelor 6.30, și-a întrerupt deplasarea la aproximativ 300 metri de intrarea în localitate. De asemenea, pe alt sector al DJ 381, între localitățile Valea Dacilor și Ciocârlia de Sus s-a reușit deblocarea a 2 autoturisme cu 3 persoane, situație semnalată în jurul orei 8.00 în această dimineață.
De menționat este și faptul că traficul rutier pe autostrada A2 București – Constanța a fost reluat pe ambele sensuri, cu precizarea că pe tronsonul kilometric 105 – 144 (între Drajna și Fetești) se circula controlat, în coloană, autovehiculele fiind însoţite de utilaje de deszăpezire şi de echipaje de poliţie, la data mai sus menționată. Toate porturile maritime, precum și cele fluviale Medgidia și Murfatlar, erau închise. La nivelul CNAIR s-a acționat cu 1.364 utilaje, fiind folosite 2.552,7 tone de material antiderapant (sare și nisip) şi 5,8 tone clorură de calciu.
Liliana CHIRU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News