REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
7.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Autorul CRIMEI de la DELFINARIU a fost ARESTAT!

Autorul CRIMEI de la DELFINARIU a fost ARESTAT!

Replica API 30 mai 2016 | 15:27 279

Nicolae Filimon, autorul teribilei crime din zona Delfinariu, a fost arestat pentru 30 de zile. Acesta a fost prezentat la Tribunalul Constanța, cu propunere de arestare, luni, 30 mai, la ora 12.00, magistrații eliberând pe numele său mandat pentru 30 de zile.

Amintim că vineri seara, 27 mai, o nenorocire zguduia oraşul Constanţa și nu numai! În jurul orei 21.45, cadrele medicale din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa au fost solicitate să intervină în zona Delfinariu. Vânzătoarea de la chioşcul aflat în staţia de autobuz fusese înjunghiată, prezentând multiple plăgi la nivelul toracelui. Starea victimei se agrava de la un moment la altul din cauza pierderii masive de sânge şi a fost transportată la spital. Din păcate, inima femeii nu a mai rezistat şi a cedat câteva ore mai târziu. Imediat după gestul său, criminalul a fugit, fiind declanşată o luptă contracronometru pentru prinderea lui.

O cameră de supraveghere din zonă le-a oferit anchetatorilor primele imagini: un bărbat cu o vârstă de aproximativ de 30 de ani şi o înălţime circa de 1.80. Astfel că, la data de 28 mai a.c., în zona oraşului Sibiu, oamenii legii l-au depistat pe Nicolae Filimon. Bărbatul plecase spre Sibiu cu un autocar şi avea de gând să părăsească ţara, sperând că aşa i se va pierde urma. În Italia îl așteptau rudele. În cursul zilei de 29 mai a.c., individul a fost adus la Constanţa şi audiat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa. Motivul crimei este unul năucitor: nu a fost mulţumit de reacţia victimei atunci când a cerut un pachet de ţigări, mai exact, femeia ar fi refuzat să îi dea ţigări pe datorie! Şi de aici a început totul.

Bărbatul care a ucis-o pe Adriana Farcaş ar fi avut probleme cu băutura din cauza certurilor repetate pe care le avea cu prietena lui. Acesta nu a mai avut probleme cu legea, însă în momentul în care consuma băuturi alcoolice devenea foarte violent. Se pare că acesta a fost şi motivul pentru care prietena lui, o tânără din Constanţa, ar fi decis să încheie relaţia. Pentru că nu a suportat această idee, bărbatul a încercat să se sinucidă. De altminteri, vineri seara avea cuţitul la el pentru că ar fi plănuit să o caute pe fosta prietenă şi să se răzbune pe ea sau pe sora acesteia, el crezând că din cauza ei s-a produs despărțirea.

Citește și: CRIMA de la Delfinariu: Adriana Farcaş a fost ucisă pentru un pachet de ţigări, cu un cuţit pregătit pentru o altă femeie!

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614