Se cere instituirea sechestrului pe averea lui NicuÅŸor Constantinescu
Se cere instituirea sechestrului pe averea lui NicuÅŸor Constantinescu
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestMagistraţii Tribunalului Bucureşti ar fi decis, vineri, să pună sechestru pe bunurile lui Nicuşor Constantinescu pentru a fi recuperat eventualul prejudiciu cauzat statului în dosarul în care preşedintele suspendat al CJ Constanţa este acuzat că nu s-a supus controlului Curţii de Conturi, notează mediafax.ro.
Avocatul Marius Mocanu a negat informaţia. "Nu ştiu de unde a apărut informaţia aceasta. Nu este deloc adevărat. Partea civilă din dosar, respectiv Marian Turbatu, a formulat o cerere privind instituirea sechestrului, dar nu s –a discutat la acest termen de judecată. Teoretic, pe 31 octombrie s-a fixat un termen de principiu, vedem, în funcţie de soluţia la cerea de recuzare. Şi, oricum, dacă s-ar dispune măsura, n-ar fi definitivă. Iese din discuţie instituirea măsurii sechestrului", a declarat avocatul Marius Mocanu, pentru "Replica" de Constanţa.
Tot în şedinţa de vineri, avocatul lui Nicușor Constantinescu a cerut recuzarea magistratului care judecă dosarul în care este acuzat că nu s-a supus controlului Curţii de Conturi. În acest dosar, el a fost trimis în judecată în luna mai, sub acuzaţia abuz în serviciu, alături de el fiind deferit justiţiei directorul RAJDP Constanţa, Adrian Gâmbuţeanu, pentru aceleaşi acuzaţii, după ce niciunul dintre cei doi nu a s-a supus controlului Curţii de Conturi. Instanţa urmează să se pronunţe cu privire la acest aspect în 31 octombrie.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News