REPLICA ONLINE CONSTANTA

17° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Avioanele ar putea să fie alimentate cu biocarburanți pe aeroporturile Otopeni și Timișoara

Avioanele ar putea să fie alimentate cu biocarburanți pe aeroporturile Otopeni și Timișoara

Replica API 17 mai 2017 | 00:00 289

Din anul 2030

Din anul 2030

Luminița Ivan

Aeroporturile internaționale Henri Coandă din Otopeni și Traian Vuia din Timișoara au fost incluse într-un program european, potrivit căruia, în 2030, ar trebui să poată oferi aeronavelor posibilitatea de a se alimenta cu carburanți bio, a declarat, marți, Luminița Ivan, expert în cadrul Ministerului Transporturilor, direcția Transport Aerian, în cadrul conferinței PRIA Aviation.

"Au fost selectate două aeroporturi din România să participe la acest program: Henri Coandă din Otopeni și Traian Vuia din Timișoara. Aceste două aeroporturi ar trebui, până în 2030, să își dezvolte infrastructura astfel încât să poată să pună la dispoziție combustibili alternativi ecologici pentru aeronavele care deja vor folosi acest combustibil. Deci dacă vor ateriza pe aceste două aeroporturi, acestea vor trebui să pună la dispoziție combustibil alternativ", a spus Ivan.

Potrivit acesteia, deocamdată nu este obligatorie folosirea biocarburantului în aviație.

"Deocamdată nu va fi obligatorie folosirea biocarburantului în aviație, pentru că într-adevăr pot afecta motoarele pe o perioadă îndelungată. Însă s-au făcut studii, KLM și Air France au făcut zboruri utilizând cooking oil, acel ulei de gătit, în combinație cu combustibilul folosit acum și s-a demonstrat că această metodă ar fi viabilă. Dar momentan nu va fi obligatoriu", a mai spus reprezentanta Ministerului Transporturilor.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218