REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
10.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Avocatul clandestin Bota a fost condamnat pentru exercitarea fără drept a unei profesii

Avocatul clandestin Bota a fost condamnat pentru exercitarea fără drept a unei profesii

Replica API 10 aprilie 2012 | 00:00 100

Întemeietorul "Baroului Constituţional",

Întemeietorul "Baroului Constituţional",

Judecătoria Deva a decis, joi, 5 aprilie, condamnarea lui Pompiliu Bota pentru exercitarea fără drept a unei profesii, cea de avocat. Practic, instanţa a decis că acesta a practicat această profesie fără nici un drept, deşi se dădea mare avocat la nivel naţional. Falsul avocat a primit o pedeapsă de 6 luni de închisoare cu suspendare, după ce instanţa l-a găsit vinovat atât pentru exercitarea fără drept a unei profesii, cât şi pentru complicitate la săvârşirea acestei infracţiuni. Despre Pompiliu Bota se ştie că, în urmă cu câţiva ani, a înfiinţat un barou de avocaţi paralel celui tradiţional, denumit "Baroul Constituţional", denumire la care s-a renunţat ulterior, structura rămânând cu denumirea simplă de "Barou", invocându-se, în acest sens, faptul că acesta ar fi singurul barou constituit legal. O instanţă judecătorească a dat, la un moment dat, câştig de cauză, într-un proces legat despre înfiinţarea acestei noi structuri şi despre activitatea aşa.zişilor avocaţi care activează în cadrul acesteia. Numai că hotărârea a fost ulterior desfiinţată. Şi la Constanţa au activat câţiva astfel de falşi avocaţi: Cezar Axinte - fostul şef al acestui Barou local, Ştefan Boncotă, Paul Feticu, Mariana Enache, Corneliu Nădrag, Constantin Crintea, Valentin George Dumitrescu, Stelian Ilie Iosif, Elena Mândruţ, Georgeta Munteanu, Sena Sabahoglu şi Petre Savin. În momentul de faţă, se pare că intră în săli şi pledează Enghin Osman şi Rodica Iacob, pe numele lor fiind formulate plângeri penale la Parchet, de către conducerea Baroului Constanţa. De remarcat că relativ recent, un astfel de "avocat", Cristian Nedelcovici Streţco, a fost achitat de Curtea de Apel Constanţa, dar nu pentru că nu ar fi comis infracţiunea respectivă, ci că fapta nu ar prezinte un pericol public.

Daniel ALBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367