REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.7° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
12.7° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Beneficiarii fondurilor UE şi bancherii din regiunea S-E s-au întâlnit la Constanţa

Beneficiarii fondurilor UE şi bancherii din regiunea S-E s-au întâlnit la Constanţa

Replica API 1 noiembrie 2014 | 00:18 251

La iniţiativa Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale,

La iniţiativa Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale,

Investitorii privaţi şi beneficiarii publici din regiunea sud est s-au întâlnit, vineri, cu reprezentanţii AFIR (Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale), dar şi cu reprezentanţii băncilor pentru a identifica probleme cu care se confruntă aceştia în ceea ce priveşte cofinanţarea sau finalizarea investiţiilor. Din partea AFIR au participat Anghel Panait, directorul general adjunct al Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 2 Sud-Est Constanţa, dar şi Nicolae Popa, directorul general adjunct active fizice şi plăţi directe al AFIR.

În ultimii ani, beneficiari publici şi privaţi ai investiţiilor prin fonduri europene din mediul rural şi-au exprimat nemulţumirile cu privire la impedimentele de care se lovesc, de ordin financiar, în derularea proiectelor. Din acest motiv, conducerea Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiiilor Rurale -AFIR (fosta Agenţie de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit-APDRP), a hotărât organizarea unor întâlniri regionale între părţile implicate. Reprezentanţii instituţiei au ajuns vineri şi la Constanţa, ocazie cu care s-au întâlnit cu investitorii privaţi şi beneficiarii publici din regiunea sud est, aceştia din urmă având posibilitatea de a discuta cu bancherii cu privire la soluţiile de finanţare. „Vom pune cap la cap lucrurile legate de intenţiile consultanţilor, ale beneficiarilor publici şi privaţi care vor să ducă până la capăt proiecte începute mai demult, pentru care au şi probleme de cofinanţare, cu această ocazie având şi intervenţia sistemului bancar. Pentru viaţa judeţelor noastre din regiune şi pentru intenţiile beneficiarilor publici, reprezentaţi de primarii lor, este o acţiune benefică care sper să-şi demonstreze roadele prin creşterea nivelului de accesare a fondurilor europene”, a declarat Anghel Panait, directorul adjunct al Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 2 Sud-Est Constanţa. Care sunt, mai exact, problemele cu care se confruntă agricultorii? „Aici e vorba de partea de cofinanţare pe care o obţin mai greu sau deosebit de greu, în funcţie de resursele de care dispun, în funcţie de relaţia dintre mediul bancar şi firmele pe care le conduc şi, în plus, de garanţia pe care o prezintă ei în faţa instituţiilor financiare existente sau a fondurilor de garantare. Cu toate acestea, am observat o îmbunătăţire a poziţiei mediului bancar, a fondurilor de garantare şi, mai curent, a IFN (n.red. instituţii financiare nebancare) care vor să dea şi ele soluţii cerinţelor beneficiarilor şi investitorilor privaţi elementare în moemntul acesta”, a mai completat Panait, precizând, totodată, că este importantă încrederea băncilor vizavi de beneficiari. „Vorbim de încrederea mediului bancar în capacitatea investitorului de a duce la capăt proiectul. În momentul în care acesta se închide corect şi obţine toată finanţarea, nu există nici un fel de risc din partea finanţatorului”, a conchis Anghel Panait. „Am mers în toate centrele regionale pentru a discuta cu reprezentanţii băncilor, ai fermelor, ai fondurilor de garantare şi cu beneficiarii, să stabilim o strategie şi să ne consultăm, să vedem ce trebuie făcut, ce soluţii avem pentru perioada următoare, astfel încât toţi beneficiarii să finalizeze investiţiile la termen, aşa cum prevede legislaţia naţională”, a spus, la rândul său, Nicolae Popa, directorul general adjunct al AFIR. Popa a anunţat că se urmăreşte încheierea de protocoale cu Asociaţia Română a Băncilor, a instituţiilor financiare nebancare şi a fondurile de garantare, în aşa fel încât să existe un cadru de comunicare rapidă cu agricultorii. De asemenea, directorul AFIR a ţinut să tragă, cu această ocazie, şi un semnal de alarmă către cei care au accesat fonduri europene, anunţându-i că, dacă nu vor finaliza investiţiile până la data de 30 septembrie 2015, vor fi nevoiţi să restituie banii. Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a fost înfiinţată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 41 din 18 iunie 2014, prin reorganizarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP). AFIR a preluat patrimoniul APDRP şi atribuţiile ce decurg din funcţia de monitorizare a Programului SAPARD, precum şi atribuţiile de implementare tehnică, plată şi monitorizare pentru Programul Naţioonal de Dezvoltare Rurală 2007-2013.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218