|
Cotidian de atitudine bine informat - Anul X, Nr. 2600 (2651), Vineri, 3 Septembrie 2010 |
|
O autospeciala SMURD, a fost lovita cu o piatra ![]() O autospecială SMURD, care a intervenit, azi, în cartierul Faleză Nord, din municipiul Constanţa, pentru a acorda primul ajutor unui om căzuit în stardă, a fost lovită cu o piatră de un tânăr, cunsocut de oameni legii ca având probleme psihice. „Din fericire, nici unul din medicii de pe autospecială şi nici pacientul nu au fost răniţi. Doar maşina a fost zgărâiată un pic”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, Paula Anghel, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea”. [...] ![]() Ponta: Este o "mascarada" si va creste sansele motiunii de cenzura Preşedintele PSD Victor Ponta a declarat vineri, la şcoala de vară a TSD, că nu-şi face „iluzii” că schimbarea lui Adriean Videanu şi Radu Berceanu va face Guvernul mai puţin corupt, [...] ![]() ABADL: Nu va plimbati pe falezele aflate in reabilitare Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (ABADL) efectuează lucrări de reabilitare pe falezele din Olimp, Costineşti, Tuzla şi Eforie Sud. Lucrări sunt preconizate să se finalizeze până în anul 2012 şi [...] ![]() Traian Basescu: Masurile de austeritate trebuie sa continue Preşedintele Traian Băsescu a cerut Guvernului şi noilor săi miniştri, care au depus jurământul, să fie solidari pentru măsurile de austeritate care trebuie să continue. "În lipsa unor măsuri de austeritate [...] ![]() Roberta Anastase: Remanierea Guvernului este profunda si necesara Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a catalogat remanierea Guvernului drept una profundă şi necesară. „E o remaniere profundă, importantă şi cred că într-o perioadă de criză astfel de paşi sunt necesari”, [...] ![]() Noii ministri ai Cabinetului Boc depun juramantul in fata presedintelui Cei 6 noi miniştri ai Cabinetului Boc - Ion Ariton (Ministerul Economiei), Gheorghe Ialomiţianu (Ministerul Finanţelor), Ioan Botiş (Ministerul Muncii), Anca Boagiu (Ministerul Transporturilor), Valeriu Tabără (Ministerul Agriculturii) şi Valerian Vreme [...] ![]() Parchetul General a inceput urmarirea penala in cazul seful Sectiei de Neonatologie de la Giulesti Parchetul General a dispus vineri începerea urmăriri penale în cazul şefului Secţiei de Neonatologie de la Maternitatea Giuleşti, Adrian Ioan Toma, pentru neglijenţă în serviciu, care a avut consecinţe deosebit de [...] ![]() Vladescu, dupa remaniere: Voi continua ca intreprinzator privat La Ministerul Finanţelor se va face rocada între Sebastian Vlădescu şi deputatul PDL Gheorghe Ialomiţianu. Rămas fără activitate ministerială, Vlădescu povesteşte, deja, care îi sunt planurile de viitor. "Voi continua ca [...] ![]() Inca doua cazuri de infectare cu antrax in Bulgaria Încă două cazuri de infectare cu antrax la om au fost înregistrate în oraşul Ruse, din nordul Bulgariei, a anunţat Inspectoratul regional pentru sănătate. Potrivit autorităţilor, acestea sunt primele cazuri de [...] Berceanu considera ca Boagiu se va descurca in functia de ministru al Transporturilor ![]() Radu Berceanu a declarat vineri că nu are să-i dea niciun sfat Ancăi Boagiu, căreia îi va preda mandatul de ministru al Transporturilor, şi consideră că se va descurca în această funcţie. 'Aştept să-i predau mandatul d-nei Boagiu. Am venit la minister pentru a vedea ce mai e de făcut, eventual să văd ce se mai întâmplă cu sindicatele. N-am niciun sfat să-i dau dnei Boagiu. Consider că se va descurca', a spus Berceanu. Anca Boagiu, propusă pentru portofoliul Transporturilor, a [...] ![]() Cameramanul Gix, pardon, ca să fim politicoşi, consilierul local de Cogealac Gigi Tulică, a transpirat ieri (la propriu) la filmarea unui incendiu în Constanţa, la o cazemată pe care lumea i-o şi atribuia. Între două cadre şi aducerea-aminte că are şi calitatea de consilier, Gigi Tulică nu a ratat ocazia să transmită că toată luna trecută a aşteptat eliberarea primarului de Cogealac, Cati Hirstu, pe care îl va întreba chiar azi cum a fost la „pârnaie”, dacă se simte bine şi [...] ![]() ![]() |
![]() Sinucigaşul de pe podul Năvodari, identificat Bărbatul care s-a aruncat duminică după-amiaza în canalul Midia-Năvodari a fost identificat. Poliţiştii de la secţia Transporturi au stabilit că cel care a sărit de pe pod în canalul Midia-Năvodari avea 61 de ani, era din Năvodari şi avea probleme în familie. Potrivit reprezentanţilor Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Constanţa, bărbatul decedat se numeşte Mihai Puşcaşu. Amintim că duminică după-amiaza mai mulţi pescari au fost martori cum un bărbat îmbrăcat sumar, cu doar cu o pereche de pantaloni scurţi şi un [...] ![]() Înecată în canalul Dunăre - Marea Neagră Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” au intervenit, ieri dimineaţă, pentru a scoate la mal cadavrul unei persoane înecate în ecluza Agigea, în canalul Dunăre - Marea Neagră. Militarii de la Detaşamentul Port au reuşit să scoată la mal, în jurul orelor 9.45, cadavrul unei femei, de aproximativ 35 de ani. Lucrătorii Poliţiei Transporturi Constanţa au identificat persoana ca fiind Irina Marin, din localitatea Murfatlar, care fusese dată dispărută din data de 1 ianuarie 2010, de către Poliţia [...] ![]() S-au inceput lucrarile la Podul peste Canalul Dunare Marea-Neagra Directorul general al Companiei Naţionale APM SA Constanţa, Ioan Bălan, şi secretarul de stat în cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, Marin Anton, au inaugurat azi, 5 iulie a.c., lucrările la Podul peste Canalul Dunăre Marea-Neagră. „Este un pod de o utilitate deosebită pentru cei cei care lucrează în port. De asemenea, podul va ajuta la transferarea traficului de pe drumurile naţionale. Lucrările au început astăzi şi vor costa aproximativ 35 de milioane de euro”, a declarat secretarul de stat la Ministerul [...] ![]() BA şi-a sporit capacităţile de transport Companiile aeriene British Airways (BA) şi Flybe au anunţat, luni, că şi-au sporit capacităţile de transport peste Canalul Mânecii, pentru a acoperi cererea mare generată de blocarea traficului pe sub Canalul Mânecii de către Eurostar, în timp ce zborurile easyJet către Paris-CDG au fost perturbate. British Airways, care utilizează în mod normal aeronave A319 şi A320 pentru legăturile între Londra şi Paris, a anunţat că şi-a înlocuit aeronavele cu avioane A321, care pot transporta fiecare câte 180 de pasageri şi un [...] ![]() A murit în apele în care s-a aruncat pentru a scăpa de poliţişti Pentru a scăpa de poliţiştii care îl urmăreau, un bărbat în vârstă de 32 de ani s-a aruncat, sâmbătă dimineaţă, în Canalul Dunăre - Marea Neagră, din zona Falezei, nu departe de staţia CFR Medgidia. Potrivit poliţiştilor din cadrul Secţiei Regionale a Poliţiei Transporturi Constanţa, Ilie P. a fost surprins în timp ce sustrăgea componentele de la o staţie de pompare situată pe malul stâng al canalului. Bărbatul a încercat să scape de poliţiştii care îl urmăreau şi s-a aruncat în [...] ![]() S-a aruncat in canalul Dunare-Marea Neagra dupa ce s-a drogat Un taximetrist din Bucureşti a încercat să-şi pună capăt zilelor în seara de 1 mai, aruncându-se în canalul Dunăre-Marea Neagră, după ce se drogase zdravăn înainte, împreună cu prietenii săi. Astfel, poliţiştii au fost sesizaţi la ora 19.05 despre un incident care are loc la popasul Flamingo, din localitatea Ştefan cel Mare, de lângă Cernavodă. Echipajul deplasat la faţa locului au găsit 5 tineri veniţi de la Bucureşti cu un Logan, toţi drogaţi. Potrivit martorilor, la un moment dat, unul dintre [...] ![]() Poluare cu hidrocarburi pe Canalul Poarta Alba-Midia Navodari Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile (CN ACN) a anunţat miercuri că a semnalat prezenţa unei poluări cu hidrocarburi la km 24+800 mal stâng pe Canalul Poarta Albă-Midia Năvodari, fiind sesizate în acest sens organismele abilitate în domeniul apelor şi protecţiei mediului."Conpet Constanţa, poluatorul din zonă, are montate baraje antipoluante, însă acestea sunt necorespunzătoare, astfel că, din cauza vântului şi a valurilor ce se formează, s-a permis răspândirea produsului pe suprafaţa apei sub formă de irizaţii, pe o lungime de 25 metri [...] ![]() Microhidrocentralele de la Agigea, pornite de CN ACN CN Administraţia Canalelor Navigabile a pornit marţi mircrohidrocentralele de la ecluza Agigea, precizând că nivelul Dunării va fi de +8,82 mrMB (metri reper Marea Baltică), în creştere până în data de 30 mai, când va atinge cota de 9,63 mrMB. Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor la acest nivel al apei în canal, Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile S.A. poate să alimenteze microhidrocentralele de la ecluza Agigea. Acestea produc energie electrică în capacitate de 2,5 MW/h, respectiv 2,2 MW/h [...] Pe perioada îngheţului, ![]() Tariful de tranzitare pe canalele navigabile a fost redus cu 20% Vremea nefavorabilă din ultimele zile i–a determinat pe Companiei Naţională „Administraţia Canalelor Navigabile” să reducă tariful de tranzitare cu 20%, precum şi suspendarea taxelor armatorilor ce utilizează remorchere şi alte nave de intervenţie pentru spart gheaţa, a anunţat marţi compania. „Pe canalele navigabile se tranzitează în condiţii de iarnă, din cauza vremii nefavorabile şi a temperaturilor sub zero grade. În perioada de iarnă, din cauza ninsorilor abundente, Compania Naţională ”Administraţia Canalelor Navigabile" face eforturi pentru a asigura, în permanenţă, funcţionarea ecluzelor [...] ![]() Comitetul Espoo da dreptate Romaniei in cazul canalului Bistroe Comitetul de Implementare al Convenţiei de la Espoo privind evaluarea impactului asupra mediului a ajuns la concluzia că activităţile întreprinse de România în Delta Dunării nu încalcă prevederile Convenţiei, iar acuzaţiile ucrainene în această privinţă sunt complet nefondate, informează MAE. La 6 martie 2009, Ucraina a sesizat Comitetul de Implementare al Convenţiei cu privire la aşa-zisa nerespectare de către România a obligaţiilor sale de mediu în ceea ce priveşte protecţia Deltei Dunării. Canalul Bîstroe a revenit în atenţia publică în martie [...] ![]() Contract de 13,6 milioane de lei pentru sistemul RoRIS pe canal Compania Naţională „Administraţia Canalelor Navigabile” SA a atribuit prin licitaţie deschisă contractul în valoare de 13.608.062 lei, fără TVA, pentru implementarea sistemului RoRIS –ACN pe Canalul Dunăre-Marea Neagră firmei UTI Systems. Termenul de finalizare este de 24 luni, începând de la data atribuirii contractului, iar criteriul de atribuire l-a reprezentat oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic. Obiectul contractului constă în proiectarea, instalarea şi punerea în funcţiune a unui sistem integrat denumit "Sistem de management al traficului de nave [...] ![]() Intrarea de la Dedeman trimite şoferii direct în parapetul canalului Încă un hypermarket constănţean a ajuns în atenţia ofiţerilor din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa, mai exact unitatea Dedeman situată între localităţile Agigea şi Lazu. Şi asta pentru că aleea ce duce către magazinul mai sus amintit (cu intrarea dinspre Agigea către municipiul Constanţa) este neiluminată şi nesemaforizată, motiv pentru care o simplă plimbare pe această porţiune de drum, la ore târzii, poate fi considerată o sinucidere curată. Mai mult decât atât, cei câţiva centimetri de tablă meniţi să despartă Canalul [...] ![]() Conpet neaga ca ar fi vinovat de poluarea canalul Poarta Alba - Midia Navodari Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile (CN ACN) a convocat, ieri, toţi factorii de decizie, pentru a discuta despre poluarea cu hidrocarburi la km 24+800 mal stâng pe Canalul Poarta Albă-Midia Năvodari, din luna august. La întâlnirea de lucru a comisiei pentru analiză şi stabilire a măsurilor ce se impun, în vederea îndepărtării cauzelor acestor poluări, au participat reprezentanţi ai Companiei Naţionale Administraţia Canalelor Navigabile, Prefecturii, Agenţiei pentru Protecţia Mediului, Ministerul Economiei şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea”. "Noi facem tot [...] Verdict ![]() Barbatul care s-a inecat in canal era beat Ivan Şofran, de 55 de ani, găsit mort, joi seara, în Canalul Dunăre - Marea Neagră, în zona municipiului Medgidia, se afla sub influenţa băuturilor alcoolice în momentul în care a căzut în apă. Medicii Serviciului Judeţean de Medicină Legală au mai declarat, pentru cotidianul „Replica” de Constanţa, că nu au descoperit urme de violenţă pe corpul bărbatului. [...] ![]() ACN preia debite din Dunare pentru reducerea inundatiilor Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile a anunţat ieri că preia controlat debite de apă din Dunăre prin staţia de pompare Cernavodă, în vederea uzinării cu microhidrocentralele de la ecluza Agigea şi tranzitării acestui volum de apă către mare, pentru reducerea riscului de inundaţii. Canalul Dunăre- Marea Neagră nu este proiectat pentru deversarea Dunării în mare, dar în cazul unor riscuri majore de inundaţii, se apelează şi la această metodă. O altă acţiune care contribuie la menţinerea nivelului mai scăzut al Dunării [...] |
Mirel Radoi, optimist inaintea meciului cu Albania ![]() Mijlocaşul lui Al Hilal doreşte mai mult sprijin moral pentru naţională, iar selecţionerul Răzvan Lucescu spune despre jucători că sunt foarte motivaţi. Selecţionerul Răzvan Lucescu a susţinut o conferinţă de presă, în care a prefaţat meciul pe care tricolorii îl vor susţine vineri contra Albaniei (ora 21.00) şi a subliniat că atmosfera în lotul echipei naţionale este foarte bună, iar jucătorii sunt motivaţi înaintea debutului în preliminariile Euro 2012. "În sfârşit, ne aflăm în faţa unui meci oficial, în care va [...] ![]() ![]() Consilierul Mihai Pariza, în timp ce se opintea să mute biroul din încăpere M-am proptit într-un birou, Încercând să par erou Obosit şi plin de apă Zici c-am dat o zi la sapă. Însă eu sunt domn cu mapă, Şi nu-mi arde nici de şagă. Cuvântul când iau în plen Mă exprim pe ton solemn. Nu mă uit în carneţel, Să nu fac exces de zel! [...] ![]()
Radio KISS FM
Rezultate LOTO 6 din 49
Extragerea NOROC 4575969
![]() ![]() Caută Adaugă ![]() Boc a „ras” sase ministri dintr-o lovitura În timp ce presa internaţională notează că România se află în pragul colapsului, După două runde de discuţii, una alaltăieri, cu toţi parlamentarii PDL, iar a doua ieri, în Colegiul Director [...] ![]() S-a ratacit arhiva Petrotrans, benzinarii pot fura in liniste Ancheta în cazul furtului unei porţiuni din magistrala de transport a produselor petroliere Petrotrans, situată în apropierea Fermei nr. 8 a societăţii Murfatlar SA, bate pasul pe loc, deşi a fost [...]
![]() Sapera si Pascu nu mai sunt directori adjuncti la DADR Reducerea de personal care a avut loc la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală din Constanţa stârneşte nemulţumiri în rândul angajaţilor. Cei care au fost respinşi la examenul organizat, săptămâna trecută, [...] ![]() Fratii Mihailescu, somati sa-si demoleze constructiile din Costinesti Demolările contrucţiilor ilegale declanşate de ministrul Elena Udrea, şi efectuate de trupele de jandarmi şi reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Construcţii (ITC), ce au scos la iveală o serie de ilegalităţi, [...] ![]() |
||||||
Mapamond ![]() Romanii si alti cetateni europeni pot fi trimisi acasa doar daca incalca legea Prefectul provinciei Milano, Gian Valerio Lombardi, a declarat joi, într-un interviu că românii nu pun probleme autorităţilor locale, iar cei care se află în Italia pot fi trimişi acasă doar dacă [...] ![]() Netanyahu ii cere lui Mahmoud Abbas sa recunoasca Israelul ca stat evreu Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, i-a cerut, joi, preşedintelui palstinian, Mahmoud Abbas, să recunoască Israelul ca stat evreu, anunţând, totodată, necesitatea unor „concesiuni durerose” din partea celor două tabere, pentru obţinerea păcii [...] ![]() O noua explozie in Golful Mexic, la nici 5 luni de la prima O explozie a distrus o platformă petrolieră din Golful Mexic, joi, aruncând în apă 13 persoane, dar niciuna dintre ele nu a fost declarată dispărută. Cele 13 persoane "au fost localizate [...] ![]() Nisip radioactiv pe o plaja din Bulgaria Nisipul din golful Vromos, pe litoralul bulgar, este radioactiv, au declarat experţii din Ministerele Mediului şi Sănătăţii, relatează Sofia News Agency. Guvernatorul regiunii Burgas, Konstantin Grebenarov, a primit o scrisoare de [...] | ||||||||
Sport![]() Apostol si Ricardo, in lotul Stelei pentru Liga Europa După ce a întărit echipa cu şase jucători de la Unirea Urziceni, Ilie Dumitrescu a definitivat lotul Stelei pentru Liga Europa. Steaua a înaintat către UEFA lista cu jucătorii care pot [...] ![]() Steaua, sanctionata cu 10.000 de lei Comisia de Disciplină a Ligii Progesioniste de Fotbal (LPF) a sancţionat, miercuri, clubul FC Steaua, cu o penalitate sportivă de 10.000 de lei pentru incidentele dintre spectatori de la partida cu [...] ![]() Popescu: Dupa pierderea calificarii la CM, jucatorilor le-a disparut increderea Fostul internaţional român Gheorghe Popescu a declarat, miercuri seară, că jucătorilor care evoluează în echipa naţională le-a dispărut încrederea în forţele proprii după ratarea calificării la Cupa Mondială din 2010 şi [...] ![]() Boloni a fost dat afara de la Al Wahda Şefii grupării din Emirate au renunţat la antrenorul român după ce acesta a pierdut Supercupa şi prima etapă a sezonului intern. Trei luni a rezistat Ladislau Boloni pe banca tehnică a [...] | ||||||||
Politică![]() Vasile Delicoti: „Centrul de putere este la Radu” Primarul comnei Poarta Albă, Vasile Delicoti, a pierdut finanţarea unui proiect pe Măsura 3.2.2, deaorece comuna sa este prea…bogată. Proiectul valora 2,5 milioane de euro şi prevedea reabilitarea sistemului de alimentare [...] ![]() Primarul din Eforie le face locuitorilor un nou loc de agrement Copiii din Eforie Nord vor avea un nou spaţiu de joacă. Decizia a fost luată de către Ion Ovidiu Brăiloiu, primarul oraşului, împreună cu reprezentanţii consiliului local. Proiectul era trecut de [...] ![]() Udrea, de acord cu decizia parlamentarilor Ministrul Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea, a declarat, miercuri seară, că decizia grupurilor parlamentare privind remanierea Guvernului „a fost cea mai bună”, pentru că a fost luată cu „o majoritate mare”. [...] | ||||||||
Economic![]() Incepe targul International de Turism de iarna În perioada 7-10 octombrie 2010, în cadrul Centrului Internaţional de Conferinţe al Palatului Parlamentului Bucureşti se va desfăşura „Winter Holiday”, al doilea Târg Internaţional de Turism, organizat de Asociaţia Naţională a [...] ![]() Declaratii fiscale online de la 1 octombrie Contribuabilii mari şi mijlocii vor depune, de la 1 octombrie, declaraţiile fiscale în format electronic, în Sistemul Electronic Naţional (SEN), a anunţat Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI). "MCSI şi Agenţia [...] ![]() Scumpiri de pana 30 % la alimente Toamna vine cu un nou val de scumpiri. Preţul biletelor de tren şi metrou se majorează din 15 septembrie cu 8%. În plus, producătorii din industria alimentară spun că vom plăti [...] ![]() România trebuie să dovedească plata datoriilor către mediul privat şi să aprobe reforma sistemului de pensii pînă la sfârşitul acestei luni. Este condiţia pusă de Fondul Monetar Internaţional pentru deblocarea următoarei [...] ![]() IMM-urile, cele mai afectate de lipsa creditarii Firmele mici şi mijlocii suferă cel mai mult din cauza opririi creditării, în timp ce multinaţionalele au, înca, acces la împrumuturi, a declarat Florin Pogonaru, preşedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri din [...] ![]() Banca Naţională a României (BNR) a afişat joi un curs de referinţă de 4,2616 lei/euro, în scădere cu 0,05% faţă de şedinţa precedentă, iar dolarul american s-a depreciat faţă de leu [...] | ||||||||
Local![]() Constantenii tepuiti de Vectra ies din nou in strada Circa 100 de constănţeni, care au rămas şi cu banii luaţi, şi fără case din cauza nerespectării angajamentelor contractuale asumate de SC City Invest SRL şi grupul de firme Vectra, vor [...] ![]() Contrafacute de peste 500.000 de euro, confiscate in port Ofiţeri din cadrul Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime Constanţa, în colaborare cu ofiţeri din cadrul DGIPI, au identificat, pe 01.09.2010, în Portul Constanţa Sud Agigea, un container, care conform documentelor de [...] ![]() Trenurile estivale, anulate in septembrie CFR Călători informează că oferta de călătorie 2010 a companiei spre/dinspre litoralul românesc, se va încheia în cursul acestei luni. Trenurile de călători care au fost introduse suplimentar vor ieşi treptat [...] ![]() 5 constanteni, prinsi cu ITP-ul expirat Echipajul control trafic al Registrului Auto Român - Filiala Constanţa a verificat în luna august a.c. 175 de vehicule, din care 120 au fost constatate ca fiind neconforme din punct de [...] | ||||||||
Monden![]() Madonna a distribuit-o pe Lourdes intr-un film Madonna o va distribui pe fiica sa, Lourdes, în vârstă de 13 ani, în cel mai nou film pe care îl regizează, „W.E”, informează ediţia online a publicaţiei Daily Mail. Fiica [...] ![]() Monica Bellucci va juca in „Manual of Love 3”, alaturi de Robert De Niro Actriţa italiană Monica Bellucci a fost cooptată în distribuţia filmului „Manual of Love 3”, alături de Robert de Niro, lungmetrajul fiind produs de Aurelio De Laurentiis, informează variety.com. Anunţul a fost [...] ![]() Actrita Catherine Zeta Jones, suparata pe medici Actriţa Catherine Zeta Jones îi acuză pe medici că i-au descoperit lui Michael Douglas târziu cancerul la gât, potrivit The Sun. Actriţa a mărturisit: "Poate că ar trebui să fiu mai [...] ![]() Paris Hilton, nedorita in Las Vegas Starleta americană Paris Hilton are interdicţie într-un complex de cazinouri din Las Vegas, după ce a fost pusă oficial sub acuzaţie, luni, pentru posesie de droguri, informează accesshollywood.com. Un reprezentant al [...] ![]() Actrita Juliette Binoche, riposteaza la atacul verbal al lui Gérard Depardieu Actriţa franceză Juliette Binoche, atacată virulent de Gérard Depardieu în presa austriacă, îi răspunde actorului în presa britanică, spunând că nu înţelege de ce acesta apelează la jigniri atât de „violente”."Nu [...] | ||||||||
![]() | ||||||||
![]() Stavrositu a „spart” 1,3 miliarde de lei in 6 luni din bani publici Prestaţia profesională a deputatei Maria Stavrositu a costat contribuabilul român, în intervalul octombrie 2009- martie 2010, fix 133.804 lei. În această sumă intră tot: leafa lunară, deplasările interne şi externe, cheltuielile [...] ![]() Fratii Patriciu isi extind proiectele imobiliare in sudul litoralului Cine spunea că sudul litoralului nu mai mişcă sau că staţiunile de aici au ajuns pradă bălăriilor se înşela amarnic. Mangalia şi staţiunile aferente sunt mereu surprinzătoare şi, spre deosebire de [...] ![]() O firma executata silit a pus mana pe un contract de 2,5 miliarde Compania Naţională Aeroporturi SA Bucureşti a cumpărat 120.000 litri de motorină Euro 5 de pe bursă, printr-un contract semnat pe 26.04.2010. Pentru cele 120 de tone de motorină, Compania Naţională a [...] ![]() Basescu a petrecut la vila din Neptun alaturi de 100 de invitati Preşedintele Traian Băsescu a serbat ieri două evenimente majore din viaţa sa: Ziua Marinei, meserie căreia i s-a dedicat cu trup şi suflet, dar şi onomastica soţiei sale, Maria. Se pare [...] | ||||||||