REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.4° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
14.4° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Cât la sută din tinerii care au 16 ani consumă droguri

Cât la sută din tinerii care au 16 ani consumă droguri

Replica API 29 septembrie 2016 | 00:00 310

Studiu la nivelul României:

Studiu la nivelul României:

După creşterile anterioare înregistrate în perioada 2003-2011, în România, consumul de droguri ilicite rămâne stabil în acest grup populaţional (10,9%), fiind în continuare sub media europeană (17,8%). Consumul de tutun în rândul elevilor de 16 ani se menţine la niveluri similare celor din 2011 (51,7%), dar există semne de îngrijorare în această privinţă, valorile sale fiind peste mediile europene (45,6%).

Deşi înregistrează o uşoară scădere, consumul de alcool se află în continuare la un nivel ridicat (77,9%), fiind însă sub media europeană (80,3%). O atenţie deosebită a fost acordată şi provocărilor generate de noile substanţe psihoactive şi de noile comportamente dependente (utilizarea Internetului şi participarea la jocuri de noroc). Acestea sunt cele mai importante concluzii prezentate astăzi, de Agenţia Naţională Antidrog, cu ocazia lansării rezultatelor celui mai recent studiu naţional privind consumul de alcool, tutun, droguri, utilizarea Internetului şi participarea la jocurile de noroc în rândul adolescenţilor de 16 ani.

Deși consumul de tutun în rândul adolescenților din România s-a înscris pe o linie descendentă începând din 2003, în 2015 se menţine la valori similare celor observate în studiul anterior, fiind peste mediile europene, pentru toate perioadele de referinţă: consumul de tutun de-a lungul vieţii – 51,7% față de 45,6% la nivel european, consumul de tutun în ultimele 30 zile – 30,1% față de 21,4% şi consumul de tutun zilnic în ultimele 30 zile – 19,7% față de 12,4%.

Totodată, se observă valori mai mari ale consumului de tutun în rândul băieţilor, comparativ cu cele înregistrate în rândul fetelor, însă pentru ambele sexe, adolescenţii din România se situează peste valorile medii europene. Proporţia adolescenţilor de 16 ani care au consumat de-a lungul vieţii vreo băutură alcoolică este de 77,9%, aflându-se în scădere faţă de studiile anterioare şi situându-se în continuare sub media ESPAD în valoare de 80,3%.

De asemenea, în anul 2015, consumul de alcool din ultimele 12 luni înregistrează valoarea de 68,9% şi urmează tendinţa europeană, scăzând faţă de valorile înregistrate în studiile anterioare, şi plasându-se în continuare sub media ţărilor ESPAD în valoare de 70,9%. Consumul de băuturi alcoolice în ultimele 30 zile a înregistrat valori mai reduse în România față de 2011 (scăzând de la 49%, la 47%). Valoarea observată în 2015 în România este similară mediei ţărilor ESPAD (47,5%).

Consumul vreunei băuturi alcoolice până la vârsta actuală este de 83,7% în rândul băieţilor (peste media europeană – 81,5%) şi de 72,3% în rândul fetelor (sub media europeană – 79,3%). Urmând tendința europeană, și la nivel naţional, consumul oricărui tip de drog ilicit de-a lungul vieţii, conform metodologiei internaţionale a studiului ESPAD, rămâne stabil, înregistrând valoarea de 10,9%. Acest tip de consum este mai mare în rândul băieţilor – 13,6%, faţă de 8,4%. Dacă ne referim la drogurile ilicite incluse în studiul desfăşurat în România, atunci consumul oricărui tip de drog ilicit de-a lungul vieţii este de 15%.

Dintre drogurile ilicite studiate, cel mai mare nivel al consumului este înregistrat de canabis – 8,1%. Urmează: NSP cu 5,1%, solvenţi/ substanţe inhalante cu 3,6%, cocaină cu 3,3%, LSD sau alte halucinogene – 2,4%, ecstasy – 2,1%, heroină – 1,7%, ketamină – 1,8%, droguri injectabile – 1,3%, crack – 1,2%, amfetamine -1,1%, ciuperci halucinogene – 1,2%, metamfetamine – 1% şi GHB – 1,1%. Participarea la jocuri de noroc pe bani în ultimele 12 luni înregistrează în rândul adolescenţilor din România o valoare de 13,1%, situându-se la nivelul mediei europene, în valoare de 13,7%. Interesul pentru acest gen de activităţi este mult mai mare în rândul băieţilor, care înregistrează un nivel al participării la jocuri de noroc pe bani în ultimele 12 luni de 21,6%, în timp ce, fetele au declarat în proporţie de doar 5% o participare la astfel de activităţi.

Ambele valori se înscriu în tendinţele înregistrate la nivel european – 22,8% băieţi şi 4,7% fete. Comparativ cu valorile medii europene, consumul de canabis/ haşiş în rândul elevilor de 16 ani din România este de 2 ori mai mic (de-a lungul vieții: 8,1% față de 16,5%; în ultimul an: 6,1% față de media europeană în valoare de 13,1%; în ultimele 30 zile: 2,9%, față de media europeană în valoare de 6,8%).

Pentru studiul ESPAD realizat în România, s-au luat în considerare adolescenţii născuţi în anul 1999, eşantionul fiind de 3500 elevi (1711 băieți, 1789 fete), selectaţi din 170 şcoli (339 clase a IX a şi a X a). Perioada de colectare a datelor a fost 11-29 mai 2015.

Claudia CORBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102