REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
10.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Câţi constănţeni sunt în momentul de faţă în arest la domiciliu. Cine îi verifică şi ce rol au vecinii

Câţi constănţeni sunt în momentul de faţă în arest la domiciliu. Cine îi verifică şi ce rol au vecinii

Replica API 16 septembrie 2014 | 01:59 238

Brăţările cu GPS, deocamdată doar în filmele americane

Brăţările cu GPS, deocamdată doar în filmele americane

Arestul la domiciliu este o nouă măsură preventivă ce şi-a făcut apariţia şi la malul mării, odată cu intrarea în vigoare a noilor prevederi în materie procesual-penală, adică de la 1 februarie anul curent. De atunci, mai mulţi inculpaţi au primit măsura arestului la domiciliu, în prezent fiind vorba de 26 de persoane, dintre care 14 în municipiul Constanţa şi 12 în judeţ. Inculpaţii sunt verificaţi cu stricteţe şi nu pot face un pas fără ştirea oamenilor legii, care îi „vizitează” fie anunţându-i în prealabil, fie pe nepusă masă.

Dacă înainte nu exista decât arestul preventiv ca măsură privativă de libertate preventivă, iată că acum putem vorbi şi despre arestul la domiciliu, o soluţie bună în anumite cazuri precum infracţiunile minore, potrivit sociologilor, întrucât astfel scade riscul recidivelor, întrucât mediul este altul, mai aproape de lumea înconjurătoare. Totodată, susţin sociologii, astfel se evită aglomeraţia din arestul IPJ şi al penitenciarelor şi scad şi cheltuielile. Numai că, pe cine a căzut întreaga sarcină de verificare a celor arestaţi la domiciliu? Pe poliţişti. Pentru că nu beneficiază încă de renumitele brăţări cu GPS, care ar trebui achiziţionate de către Poliţia Română prin licitaţie publică, poliţiştii au zilnic în program verificarea arestaţilor la domiciliu. Aceştia îi „vizitează” zi de zi anunţându-şi, sau nu, sosirea. În plus, luaţi la întrebări sunt şi vecinii, care trebuie să spună dacă au văzut ceva suspect. La nivelul Constanţei a fost înfiinţat un birou care are sarcina de a se ocupa de aceste aspecte, respectiv Biroul de Supravegheri Judiciare. „După intrarea în vigoare a Noului Cod de Procedură Penală, de la 1 februarie, Poliţia s-a adaptat şi a construit o structură cu atribuţii în domeniul supravegherii persoanelor, pentru care se dispun măsuri din această categorie, respectiv control judiciar, control judiciar pe cauţiune, arest la domiciliu. Există o structură la nivelul reşedinţei Inspectoratului, în cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi lucrători cu atribuţii pe această linie, a supravegherilor judiciare, în teritoriu. Structura respectivă execută întocmai ceea ce dispune magistratul. Dacă este control judiciar simplu, există o procedură pe această linie, cam la fel cu cea de la controlul judiciar pe cauţiune. Din punctul de vedere al arestului la domiciliu, există nişte măsuri suplimentare faţă de controlul judiciar, dar se ţine cont întocmai de ceea ce dispune magistratul. La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, în aceste luni, începând cu 1 februarie, spunem noi că am avut un număr considerabil de astfel de persoane aflate în supraveghere judiciară. Dacă reţin bine minte, acum avem în jur de 20, 20 şi ceva de persoane aflate în arest la domiciliu, avem peste 200 de persoane aflate sub control judiciar şi control judiciar pe cauţiune, dar mai sunt şi alte restricţii, alte măsuri, dar e o categorie cu palier mai mic. Ne-am adaptat acestor cerinţe şi, spunem noi, că poliţiştii care au fost desemnaţi să desfăşoare această activitate s-au pregătit şi sunt în măsură să dea curs oricăror solicitări ale instanţelor de judecată sau ale procurorilor. Au fost şi cazuri când persoanele care au fost în situaţia de control judicar nu au respectat dispoziţiile, fapt pentru care s-a cerut revocarea, iar instanţa a înlocuit măsura cu cea a arestului preventiv”, a declarat, pentru „Replica”, comisar şef de poliţie Bogdan Despescu, şeful IPJ Constanţa.

Ce impune arestul la domiciliu: locuinţa poate fi părăsită numai în cazuri de urgenţă

În momentul de faţă, în judeţul Constanţa sunt 26 de persoane în arest la domiciliu, dintre care 14 sunt în municipiu. Totodată, 250 de persoane se află sub control judiciar, 9 sub control judiciar pe cauţiune şi 44 cu alte obligaţii. Potrivit Noului Cod de Procedură Penală, în cursul urmăririi penale, arestul la domiciliu poate fi luat pe o durată de cel mult 30 de zile. Acesta poate fi prelungit, în cursul urmăririi penale, numai în caz de necesitate, dacă se menţin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi, fiecare prelungire neputând să depăşească 30 de zile. Măsura de faţă constă în obligaţia impusă inculpatului, pe o perioadă determinată, de a nu părăsi imobilul unde locuieşte, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza şi de a se supune unor restricţii stabilite de acesta. Mai exact, pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are mai multe obligaţii, precum să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat, să nu comunice cu persoana vătămată sau membrii de familie ai acesteia, cu alţi participanţi la comiterea infracţiunii, cu martorii ori experţii, precum şi cu alte persoane stabilite de organul judiciar. Judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată poate dispune ca pe durata arestului la domiciliu inculpatul să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere. În cuprinsul încheierii prin care se dispune măsura sunt prevăzute în mod expres obligaţiile pe care inculpatul trebuie să le respecte şi i se atrage atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Pe durata măsurii, inculpatul poate părăsi imobilul pentru prezentarea în faţa organelor judiciare, la chemarea acestora. La cererea scrisă şi motivată a inculpatului, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, prin încheiere, îi poate permite acestuia părăsirea imobilului pentru prezentarea la locul de muncă, la cursuri de învăţământ sau de pregătire profesională ori la alte activităţi similare sau pentru procurarea mijloacelor esenţiale de existenţă, precum şi în alte situaţii temeinic justificate, pentru o perioadă determinată de timp, dacă acest lucru este necesar pentru realizarea unor drepturi ori interese legitime ale inculpatului. În cazuri urgente, pentru motive întemeiate, inculpatul poate părăsi imobilul, fără permisiunea judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată, pe durata de timp strict necesară, informând imediat despre aceasta instituţia, organul sau autoritatea desemnată cu supravegherea sa şi organul judiciar care a luat măsura arestului la domiciliu ori în faţa căruia se află cauza. În cazul în care inculpatul încalcă cu rea-credinţă măsura arestului la domiciliu sau obligaţiile care îi revin ori există suspiciunea rezonabilă că a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară ori instanţa de judecată, la cererea motivată a procurorului sau din oficiu, poate dispune înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura arestării preventive, în condiţiile prevăzute de lege, potrivit Noului Cod de Procedură Penală, publicat pe legeaz.net.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367