REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
11.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Ce schimbări a adus, 2013, în instituţiile constănţene - şefi vechi, şefi noi, numiri şi "concursuri"

Ce schimbări a adus, 2013, în instituţiile constănţene - şefi vechi, şefi noi, numiri şi "concursuri"

Replica API 3 ianuarie 2014 | 00:00 146

Niciodată nu a fost mai vizibil decât în 2013 procesul de modificare a managementului instituţiilor constănţene. Unii şefi şi-au încheiat mandatele în timp ce alţii au ieşit la pensie, cum este cazul lui Dionisie Culeţu, fostul şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Constanţa. Alţii au fost pur şi simplu schimbaţi pe criterii politice sau în baza unor "concursuri" cu câştgători dinainte ştiuţi.

Startul schimbărilor l-a dat George Papari, numit, în ianuarie, director general al Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea (ABADL), după ce mandatul fostului şef, Marian Mitrea, a ajuns la final. Schimbările au continuat cu Regia Autonomă de Transport în Comun (RATC) Constanţa, în martie. Ovidiu Tănase a fost ales de Consiliul de Administraţie (CA) în funcţia de director general, având în vedere că mandatul fostului director şi preşedinte al CA al RATC, Dumitru Coiciu, a expirat. Tot în martie, la conducerea Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă a fost detaşată, de la Inspectoratul Teritorial de Muncă din Constanţa, Carmen Răducu. Ea deţinea postul de conducere de la ITM interimar, întrucât şeful "plin" a fost detaşat prefect. Ulterior, la ITM a fost numit Liviu Lupu, pe 18 martie. Schimbările au continuat şi în sistemul sanitar. Şeful Serviciului de Medicină Legală din Constanţa, Marius Popa, a fost înlocuit, în martie, de Mihai Onciu, susţinut în funcţie de PSD, pe filiera UNPR. Acesta a mai deţinut funcţia de şef al Medicinii Legale din Constanţa. La jumătatea lunii aprilie au intervenit modificări şi la Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Constanţa. Fostul director executiv al Departamentului de Resurse Umane din cadrul Regiei Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa, Marin Ţopai, a devenit şeful instituţiei, după ce a participat la concursul pentru ocuparea postului de conducere. El a înlocuit-o pe Laura Constandin. În mai, Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu avea să-şi schimbe şi el conducerea, director general devenind Cristian Moldovanu. Decizia a fost luată în Consiliul de Administraţie al aeroportului. Şi la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului din Constanţa a fost înlocuit Dionisie Culeţu, şeful instituţiei, după ce acesta a ieşit la pensie, la începutul lunii octombrie. Atribuţiile lui au fost preluate, pe 7 octombrie, de către Nicolae Timoşcă. Acesta a fost delegat să ocupe funcţia până la organizarea concursului, care încă nu a fost stabilit. Modificări majore au avut loc şi la Garda Financiară. Începând din data de 31 octombrie 2013, aceasta a fost "ştearsă" din schema instituţiilor statului. I-a lăsat locul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală, în urma reorganizării Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), proces ce a fost adoptat în iulie, de Executiv, prin Hotărâre de Guvern. Reamintim că structura organizatorică a Fiscului a fost redefinită prin fuziunea prin absorbţie şi preluarea Autorităţii Naţionale a Vămilor, preluarea activităţii Gărzii Financiare şi desfiinţarea acesteia, înfiinţarea unei structuri de antifraudă fiscală in cadrul ANAF, cu atribuţii sporite şi înfiinţarea direcţiilor regionale ale finanţelor publice. În aceste condiţii, Ciprian Mihail Fronea, cel care a condus Garda Financiară, a rămas fără postul de conducere. Deşi a participat la examenul organizat de ANAF pentru ocuparea unui post în nou înfiinţata Direcţia Generală Antifraudă Fiscală şi a trecut de proba scrisă, la ultima fază a examenului, ce a constat în interviu, Fronea nu a reuşit să impresioneze comisia. Pentru un post în cadrul Direcţiei de Combatere a Fraudelor din cadrul Directiei Generale Antifraudă Fiscală s-au înscris aproximativ 270 candidaţi,199 reuşind să intre în faza interviurilor. Dintre aceştia, au rămas doar 115. Daniel Dinulescu, conform Monitorului Oficial, nr. 0566, din 05 Septembrie 2013, act nr. 383, a fost numit în funcţia de inspector general adjunct antifraudă la Direcţia regională antifraudă fiscală 2 Constanţa - Direcţia generală antifraudă fiscală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Evident, lista schimbărilor nu se opreşte aici.

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218