REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Companiile de medicamente din România anunţă disponibilizări

Companiile de medicamente din România anunţă disponibilizări

Replica API 8 octombrie 2014 | 00:00 402

Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), organism reprezentativ al companiilor producătoare de medicamente generice din România, anunţă că sute de angajaţi vor fi disponibilizaţi anual în condiţiile menţinerii unui cadru fiscal şi legislativ care descurajează producţia de medicamente. Regimul fiscal nesustenabil şi discriminator din ultimii ani a afectat puternic operaţiunile industriale ale companiilor membre APMGR, care anunţă că peste 200 de angajaţi vor fi disponibilizaţi până la finalul anului 2014. Această tendinţă va continua şi în anii următori, dacă nu se iau măsuri concrete pentru îndepărtarea barierelor de acces şi a barierelor investiţionale impuse producătorilor de medicamente generice. „Autoritaţile ar trebui să fie conştiente că industria locala nu este doar un furnizor de medicamente, ci şi un angajator strategic, care oferă locuri de muncă înalt calificate şi un contributor important la creşterea economică, în mod special prin creşterea potenţialului de export al industriei”, a declarat Laurenţiu Mihai, director executiv APMGR. Companiile membre APMGR au o contribuţie importantă la economia reală. Activităţile lor asigură 8.000 de locuri de muncă în România şi contribuie, prin impozite directe şi indirecte, cu cca. 1,5% la PIB-ul României. „Dispariţia medicamentelor generice, accesibile ca preţ, are efecte grave pentru cele mai vulnerabile categorii sociale, dar afectează puternic şi economia românească, prin diminuarea producţiei locale”, a adăugat Laurenţiu Mihai.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108