REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.3° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
16.3° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Crăciunescu vorbeşte despre "plicurile cu bani" de la Liga a II-a

Crăciunescu vorbeşte despre "plicurile cu bani" de la Liga a II-a

Replica API 23 noiembrie 2011 | 00:00 122

Suspiciuni la meciul Callatis Mangalia- Farul Constanţa

Suspiciuni la meciul Callatis Mangalia- Farul Constanţa

Ion Crăciunescu dă de înţeles că la Liga a II-a patronii şi antrenorii echipelor de fotbal nu au tras învăţăminte din acţiunile întreprinse în lumea fotbalului de către DNA. Altminteri, este de neexplicat faptul că arbitrii continuă să primească "bani la plic". Ion Crăciunescu, preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, a dezvăluit un caz petrecut duminica trecută, la meciul Callatis Mangalia - Farul Constanţa din Liga II. "Arbitrul Ciprian Amarandei mi-a spus că la finalul meciului a primit în vestiar plicul cu baremul, iar când a numărat banii, erau cu 500 de lei mai mult. Şi unul dintre asistenţi a găsit bani în plus, iar amândoi au înapoiat banii", a declarat Ion Crăciunescu la emisiunea Fotbal Club de la DigiSport. Şeful CCA mai spune şi faptul că nu crede că la mijloc ar fi o greşeală: "Nu cred că a fost vorba despre vreo greşeală, deoarece delegatul echipei i-a spus: Bagă banii acolo, lasă, că aşa e bine!". Preşedintele executiv al FC Farul, Marcel Lică, crede însă contrariul, şi anume că a fost o greşeală. Reamintim că meciul a fost câştigat de echipa Callatis. "Cu siguranţă e vorba de o greşeală, ceva de pe la contabilitate", a spus Marcel Lică, referindu-se la "plicul cu bani" invocat de Ion Crăciunescu. Tot Lică a mai spus că nu vrea să se mai gândească la ultimele meciuri ale Farului, şi că trebuie ca toată lumea să se concentreze pe următoarele partide: "Obiectivul este să câştigăm următorul meci, cu CSMS Iaşi". Partida cu ieşenii este programată pentru sâmbătă, 26 noiembrie, de la ora 12.00.

L.R.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218