Cum s-a petrecut tragedia dintre Tariverde şi Mihai Viteazu
Cum s-a petrecut tragedia dintre Tariverde şi Mihai Viteazu
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestO femeie în vârstă de 46 de ani şi-a pierdut viaţa după ce a fost implicată într-un accident rutier. Din câte se pare, aceasta mergea pe carosabil, moment în care a fost lovită de un TIR.
Nefericitul eveniment s-a petrecut în seara de miercuri, 28 octombrie, în jurul orei 20.10, când Ionel Ionaşcu, în vârstă de 38 de ani, a condus un autotren pe DN22, dinspre Tulcea către Constanţa. Ajungând la kilometrul 250, a surprins şi accidentat o femeie, care se deplasa pe carosabil. Din câte se pare, şoferul a încercat s-o evite, dar aceasta mergea direct către vehicul. La faţa locului a ajuns un echipaj al Ambulanţei, dar nu s-a mai putut face nimic pentru pieton, decât să i se constate decesul. Ulterior, victima a fost identificată, fiind vorba despre Geta G., de 46 de ani, din Babadag. Aceasta avea asupra ei mai multe fotografii şi se pare că aproape în fiecare seară rătăcea pe acel drum. Poliţiştii rutieri au declanşat o anchetă.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News