REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
16.2° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Dacia Lodgy, produsă în Maroc, lansată oficial la Constanţa

Dacia Lodgy, produsă în Maroc, lansată oficial la Constanţa

Replica API 7 iunie 2012 | 00:00 250

Maşina de familie, în versiunea de bază, poate fi cumpărată cu 9.500 de euro

Maşina de familie, în versiunea de bază, poate fi cumpărată cu 9.500 de euro

Noul model Dacia Lodgy a fost lansat oficial în România. Lansarea avut loc simultan în 5 oraşe mari ale ţării: Bucureşti, Constanţa, Cluj, Timişoara şi Iaşi. După Logan, Sandero şi Duster, Lodgy vine să completeze gama Dacia, oferind un răspuns familiilor aflate în căutarea unui vehicul polivalent la un preţ accesibil. Potrivit declaraţiilor directorului reprezentanţei Groupe Renault Constanţa - Dacia Renault Nissan, Constantin Olteanu, reprezintă o trimitere directă la trăsătura esenţială, respectiv capacitatea de a găzdui o întreagă familie şi bagajele sale. "Această maşină nu este produsă în România ci în Maroc, fapt ce confirmă succesul internaţional şi aducem în premieră inovaţii în gamă, începând de astăzi (miercuri -n.r.) pe străzile din Constanţa veţi putea vedea Dacia Lodgy", a declarat Constantin Olteanu.

Spaţios şi funcţional

Robust şi funcţional, Lodgy poartă în el genele specifice mărcii Dacia, oferind un raport spaţiu/preţ imbatabil. La partea frontală se remarcă noul calandru şi flancurile înalte, care accentuează pasajele roţilor. Dimensiunile exterioare (4,5 m lungime şi 1,75 m lăţime) reflectă generozitatea spaţiului interior, care este suficient de încăpător pentru a găzdui în condiţii de confort deplin până la şapte pasageri. Lodgy este "best in class" în termeni de spaţiu disponibil pentru ocupanţii rândului al treilea de scaune. Astfel, raza la genunchi este de 144 mm, iar distanţa de la şezut până la pavilion este de 866 mm.Cele trei locuri de pe rândul al doilea sunt echipate în serie cu sistemul Isofix, care permite ataşarea în deplină siguranţă a scaunelor pentru copii. Modularitatea este un atribut important al modelului Lodgy. În configuraţia cu 7 locuri, în funcţie de nevoi, bancheta din cel de-al treilea rând poate fi înlăturată sau rabatată. Dacia Lodgy dispune de unul din cele mai încăpătoare portbagaje din segmentul său. Volumul acestuia ajunge la 2 617 dm3 în configuraţia cu două locuri, 827 dm3 în configuraţia cu cinci locuri şi 207 dm3 în configuraţia cu şapte locuri. Lodgy oferă la interior numeroase spaţii de depozitare ce însumează un volum de până la 30 de litri. Merită remarcat spaţiul de depozitare foarte practic amplasat în partea superioară a planşei de bord, care oferă o capacitate de până la 3 litri.

Un model Dacia de nouă generaţie

Lodgy este primul membru al unei noi generaţii de vehicule Dacia, care beneficiază de un design interior atrăgător şi prestaţii moderne. O atenţie deosebită a fost acordată aspectului interior, care beneficiază de o nouă planşă de bord, materiale de calitate şi o dispunere ergonomică a comenzilor. Versiunea Laureate dispune de elemente de design din crom la nivelul consolei centrale şi al planşei de bord. Gama Dacia Lodgy este construită într-o manieră simplă, cu trei nivele de echipare, răspunzând aşteptărilor clienţilor. "Lodgy, deşi e produsa în Maroc, este şi românească, deoarece are genele Dacia. Lodgy este noul membru al familiei, care răspunde aşteptărilor noastre", a declarat directorul general al Automobile Dacia, Jerome Olive. Menţionăm că Lodgy vine cu două motorizări pe benzină, de 1.6 l şi 85 CP şi 1,2 l TCe si 115 CP, precum şi motorizare de 1.5 dCi. Potrivit producătorului, Lodgy are un consum de benzină de 5,8 l/100 km (la varianta de 1.2 l şi 115 CP) şi de 7,1 l/100 km (pentru 1.6 l si 85 CP). Pentru motorul pe motorină, consumul se încadrează între 4,2 - 4,4 l/100 km. "În weekend se vor organiza porţi deschise în care o să aveţi ocazia să testaţi Dacia Lodgy să vă bucuraţi de un timp de calitate împreună cu familia, pentru că Dacia Lodgy este înainte de toate o maşină de familie", a mai precizat Olteanu. Noul Lodgy va concura pe piaţa locală pe un segment pe care vânzările lunare rar depăşesc pragul de 100 de unităţi, sau de 2.000 de maşini anual. Pe de altă parte, în clasa automobilelor de familie, a monovolumelor, nu există modele accesibile, preţurile plecând de la peste 15.000 de euro, în timp ce un Lodgy în versiunea de bază, cu cinci uşi şi motorizare de 1.6 l şi 85 CP, poate fi cumpărat cu 9.500 de euro. Începând de joi Lodgy va disponibilă în reţeaua Dacia.

Noi elemente de tehnologie şi conectivitate

O noutate absolută în gama Dacia este sistemul de navigaţie şi multimedia (MEDIA NAV) disponibil în opţiune la un preţ imbatabil, de doar 300 - (TVA inclus). Sistemul cuprinde radio, USB şi priză jack, Bluetooth şi sistem de navigaţie integrat cu touch screen 7'' (18 cm). Din pagina de meniu pot fi accesate cu uşurinţă cele şase funcţii esenţiale: radio, multimedia, telefon, hartă, sistem de navigaţie, reglaje.Tehnologia Bluetooth permite utilizarea telefonului handsfree, sincronizarea contactelor şi a istoricului apelurilor, precum şi ascultarea fişierelor muzicale de pe suporturi portabile. Prizele USB şi jack permit conectarea unui Ipod sau a unui smartphone. Titlurile sunt afişate pe ecranul MEDIA NAV, iar selectarea pieselor se face uşor fie pe touch screen, fie cu ajutorul satelitului de comandă de la volan. Sistemul de navigaţie touchscreen intuitiv dispune atât de grafică 2D cât şi Birdview (3D). Datorită prizei USB şi a interfeţei web dedicate, clienţii pot completa şi actualiza conţinutul sistemului de navigaţie. Lodgy oferă o a doua soluţie multimedia (în serie pentru nivelele de echipare Ambiance si Laureate), Dacia-Plug & Radio, 2 DIN, care cuprinde un radio CD cu Mp3, conexiune bluetooth, priză jack, USB şi satelit de comandă pe volan. O altă noutate în gama Dacia îşi face apariţia pe modelul Lodgy : limitatorul de viteză, disponibil opţional pe versiunea Laureate. Acesta îi permite şoferului să stabilească o viteză de rulare pe care nu doreşte să o depăşească şi să conducă astfel în deplină siguranţă şi fără griji. O altă tehnologie utilă disponibilă opţional, în acelaşi pachet cu limitatorul de viteză, este sistemul de asistenţă la parcarea cu spatele. Lodgy propune ca noutate absolută în gama Dacia scaunele încălzite pentru locurile din faţă, disponibile opţional pe nivelul de echipare Laureate.

Tatiana BELIUŢA

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102