REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
16.2° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

De ce au apelat americanii de la Chevron la SC Prospecţiuni SA

De ce au apelat americanii de la Chevron la SC Prospecţiuni SA

Replica API 1 noiembrie 2013 | 08:46 410

Potrivit vicepreşedintelui Prospecţiuni SA, Mihai Mitroi, compania americană Chevron a contactat anul trecut compania pe care o reprezintă, însă nu poate oferi detalii contractuale, nici măcar cele financiare, întrucât "nu le cunoaşte".

El a explicat şi de ce Chevron a apelat la serviciile Prospecţiuni SA: "Nu comentez declaraţiile Chevron. Scopul acestei întâlniri a fost prezentarea activităţii Prospecţiuni SA. Exploatarea depăşeşte domeniul de activităţi. Chevron primeşte datele. Explorarea are mai mulţi paşi, pe care nu-i ştiu. Noi facem doar primii paşi, măsurători la suprafaţa solului. Clientul nostru decide ce măsurători se fac. Tot el ia aprobările necesare. Cu aceste aprobări, noi ne desfăşurăm activitatea. Nu pot să intru în detaliile financiare ale contractului. Orice contract are un grad de confidenţialitate şi, sincer să fiu, nici nu prea ştiu valoarea contractului. Prospecţiuni SA are o istorie de peste 60 de ani în România şi a fost implicată în lucrări de explorare pentru diverse substanţe materiale, precum petrol, gaze naturale, sare, cărbune ş.a.m.d. Nu există, practic, o exploatare în România, la care Prospecţiuni să nu fi avut partea ei de contribuţie. Noi suntem pionerii activităţii de prospecţiune, explorare. Prospecţiunea este faza incipientă a explorării. Inima activităţii noastre este achiziţia de date şi avem un număr de opt echipe active, peste tot în lume, întrucât nu ne-am desfăşurat activitatea doar în România. 25-35% din forţa noastră este în alte ţări ale lumii, cum ar fi Spania, Portugalia, Bulgaria, Africa de Nord sau fosta Uniune Sovietică. Cam acum un an de zile am fost contactaţi de Chevron. Lucrăm aici de circa 2-3 săptămâni şi am făcut testarea echipamentului. De acum, începem să facem achiziţia datelor. Aici, vorbim de achiziţii date 2D, măsurători liniare, cu lăţime cam cât trece o maşină şi lungime de 40-50-60 de kilometri. Se mută aceşti km în fiecare zi, în altă parte. Sunt 4-5 kilometri liniari", a concluzionat Mitroi, vineri, la o întâlnire cu presa în localitatea constănţeană Chirnogeni.

Ce face, mai exact, Prospecţiuni SA pentru Chevron?

Invocând adeseori istoria şi experienţa companiei Prospecţiuni, Mitroi a oferit şi date tehnice privind activităţile care se desfăşoară acum în zona Chirnogeni. El a insistat să fie percepută ideea că Chevron este un client al companiei şi nimic mai mult. Nu beneficiază de statut special, iar Prospecţiuni nu face nimic altceva decât să îi ofere date, potrivit prevederilor contractuale. Potrivit lui Mitroi, obiectul de activitate al Prospecţiuni SA este doar de explorare de adâncime şi nu de suprafaţă: "Noi strângem date din jos, nu de suprafaţă. Semnalul se propagă la 4-6000 de metri în adâncime. Semnalul pleacă sferic, dar propagarea majoră este în jos. Frecvenţele sunt de la 10 herzi la 120 de herzi, nu simţiţi decât monofrecvenţă. Utilajele lucrează câte 2, maxim 3, de-o dată. Ele nu trec pe lângă case şi nu sunt făcute să meargă pe distanţe mari. În general, merg pe drumuri lăturalnice, ca să nu afectăm traficul. Distanţa de siguranţă este de la 25 de metri în sus faţă de diverse obiective", a declarat Mitroi.

Cum se simte un cutremur artificial?

Pentru ca aceste operaţiuni să poată fi realizate, Prospecţiuni beneficiază de cinci utilaje de mare tonaj, pe care Mitroi le numeşte "vibratoare". Fiecare dintre acest utilaj costă un milion de euro! Acestea sunt, de fapt, utilajele care îi sperie pe localnici, întrucât sunt cele care produc cutremure de suprafaţă, în timpul desfăşurării activităţii. Mitroi a dorit să arate cum funcţionează aceste utilaje şi a pus "la lucru" unul dintre ele. Rezultatul simţit la faţa locului: o scurtă perioadă, de câteva secunde, în care pământul se cutremură, similar unui seism de 5 grade pe scara Richter. Mitroi a încercat să dezmintă această trăire, în ciuda părerilor contradictorii de la faţa locului: "Este echivalent cu un camion, care trece pe asfalt, noi fiind pe asfalt. Este zero, zero şi ceva pe scara Richter. Intrăm în detalii tehnice inutile. Durează de la 4 la 12-16 secunde. Dar n-aţi simţit decât începutul. Mult mai puţin decât un camion care trece pe asfalt. Dacă trânteşti într-o cameră o uşă, aşa pentru că te-ai enervat, vibraţia e mai mare. În lateral, la distanţa de 10 metri se simte. Dacă vreţi, facem testul de 20 de metri şi o să vedeţi că nu se simte". La răspunsul afirmativ, Mitroi a "dat-o de gard" şi a refuzat să efectueze testul.

Marius VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102