REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.2° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
21.2° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

De sărbători, RAJA furnizează apă potabilă şi rău-platnicilor; după Paşte reîncep debranşările

De sărbători, RAJA furnizează apă potabilă şi rău-platnicilor; după Paşte reîncep debranşările

Replica API 20 aprilie 2014 | 00:00 99

În preajma sărbătorilor pascale, reprezentanţii SC RAJA SA dau un răgaz rău platnicilor. Conducerea Regiei a decis ca, în perioada 18-24 aprilie, toţi consumatorii de la nivelul asociaţiilor de proprietari să aibă apă la robinete. Însă, după această perioadă, asociaţiile care nu-şi achită debitele restante, vor fi debranşate. La nivelul judeţului Constanţa, SC RAJA SA asigură serviciile de furnizare apă potabilă şi canalizare pentru 2.016 condominii/ asociaţii de locatari/ proprietari. La 31 martie, Regia avea de încasat debite în valoare de 1.404.996,79 lei. Toate au fost invitate la reconciliere, şi o parte din ele şi-au achitat facturile, însă restanţieri încă au rămas. Până în urmă cu câteva zile, 23 de asociaţii, cu un debit de 360.000 lei, au fost debranşate de la apă. Conducerea companiei a anunţat că toţi constănţenii, inclusiv rău platnicii, dar şi cei care au fost debranşaţi şi, ulterior rebranşaţi, vor beneficia de apă potabilă în perioada 18-24 aprilie. "În perioada sărbătorilor, luăm măsuri pentru ca toată lumea să aibă apă la robinete, deşi avem probleme cu rău platnicii. Toate asociaţiile de proprietari vor avea apă în săptămâna mare, chiar şi de Paşte", a anunţat directorul RAJA SA, Felix Stroe. Acesta trage un semnal de alarmă şi roagă constănţenii care sunt nevoiţi să stea fără apă, din cauza celor care nu-şi plătesc facturile, să se prezinte la sediul companiei pentru a încheia convenţii de facturare individuală. "Nu înţeleg de ce asociaţiile de proprietari nu încheie cu noi convenţii de facturare individuală, asta înseamnă că nu mai oprim apa unui bloc întreg şi îi vom acţiona în instanţă pe cei care nu plătesc. Chiar şi rău platnicii vor avea apă până la finalizarea procesului", a spus Stroe. "RAJA este o companie sănătoasă, din punct de vedere financiar, şi îşi permite să dea apă la 200, chiar şi 1.000 de constănţeni, chiar dacă nu plătesc, până când se termină procesul", a mai completat directorul RAJA SA, în cadrul unei conferinţe de presă.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367