REPLICA ONLINE CONSTANTA

24.6° Constanța Mar., 16 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6701
24.6° Constanța Marți, 16 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6701
 

Despre Banciu, "curve" şi "beţivi" - în atenţia amatorilor de "senzaţii tari"

Despre Banciu, "curve" şi "beţivi" - în atenţia amatorilor de "senzaţii tari"

Replica API 17 ianuarie 2014 | 00:00 1059

Care dintre ei e mai prost de gură, convins că răutăţile pe care le debitează reprezintă adevăruri absolute: Radu Banciu, Badea, Gâdea? Am căutat să strecor, pentru comparaţie, şi un "băsist" convins că numai el deţine adevărul. Nu mi-a trecut prin minte. Asta nu înseamnă că nu există fanatici peste tot, în toate taberele. Şi îi detest, pentru că văd cum împart România în două, îi văd cum aruncă informaţii trunchiate, neadevărate, către "fani", îi văd cum manipulează şi întărâtă oamenii unii împotriva altora. De ce l-am pomenit pe Banciu? Pentru că citeam o ştire despre el şi un comentariu legat de moldoveni. Am intrat şi pe înregistrarea emisiunii, să fiu sigură că spune ce se scrie că a spus. Oribil! Să spui că "Moldova este exact ca ţiganul român care stă cu mâna întinsă pe Champs-Elysees. Ăsta este moldoveanul: un ţigan sau un ţăran care n-a făcut altceva decât să cerşească pe lângă România de când îi ştim noi..." (citat din Banciu - n.r.) e atât de jignitor, indiferent că era în contextul în care îl critica pe premierul moldovean Iurie Leancă, încât pe individul Banciu îl dădeam afară din televiziune. Nu mă încălzeşte cu nimic faptul că postul TV a fost amendat de CNA. Să debitezi asemenea tâmpenii şi să rămâi în continuare realizator sau ce eşti tu acolo la TV, mi se pare... odios! Asta arată că da, indiferent de porcării / prostii / neadevăruri etc., mai presus de orice este audienţa. Nu contează că faci audienţă pe minciuni, pe jigniri, nu contează că omul se uită doar pentru a se oripila şi pentru a-l înjura pe Banciu fiindcă nu e de acord cu el, sau, dimpotrivă pentru că e de acord! Şi am mai citit, în afară de ştirea pe tema emisiunii lui Banciu, comentariile pe Internet. De fapt, de aici a pornit îngrijorarea, revolta mea: individul Banciu - care nu merita atenţia mea, pentru că e ca şi cum aş urmări ce spune Drăguşanca în timp ce stă pe canapeluţa lui Măruţă - a avut parte de două tipuri de reacţii: reacţiile celor care îl dezaprobau şi reacţiile celor care îi dădeau dreptate! Eu îi transmit respectivului şi celor care bat din palme ca oligofrenii şi se bucură când aud / citesc că "moldovencele sunt curve, moldovenii sunt beţivi" următorul lucru: Moldova a fost, este şi va fi pământ românesc. Că vă place sau nu, "curvele" şi "beţivii" sunt neam cu voi / noi.

Alexandra ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369