Destui "mizili" şi prin breaslă

Cu bune, cu rele, cred că este loc pentru toţi sub soare. Şi spun asta gândindu-mă la colegii care şi-au şters caşul de la gură, acum câţiva ani, la ziarele pe care acum le huiduie pe forumuri. Deh, uitarea este o calitate a omului. Dacă am ţine minte toate nimicurile, ne-ar durea capul de prea plin. Oricum, la fel de caracteristic ne este şi să vedem paiul din ochiul altora, fără să ne jeneze bârna din propriul ochi. Vorbele din popor m-au fascinat întotdeauna, aşa că ştiu şi vorba ai cu facerea de bine.... acum, nu neg că şi eu caut paiele din ochii altora, fie şi ei colegi. Cred că e un soi de defect profesional. Uneori, defectul acesta, de a critica sau de a căuta paie peste tot aduce în atenţie şi lucruri care merită luate peste picior. De exemplu, am aplaudat comentariul genial făcut de cei de la Caţavencu pe seama deputatei PSD Oana Mizil. Da, e tanti aia de vrea să demonstreze că e descendenta lui Ştefan cel Mare. Am râs cu lacrimi când am citit cum au ironizat-o cei din presă şi nu pot să fiu decât solidară. Uite, astea sunt lucruri care mă fac să redescopăr plăcerea ironiilor din presă, să îmi dau seama că presa - atunci când critică ceva - e mai mult decât pândacă, cârcotaşă la modul negativ, la vânătoare chiar şi de colegi. La capitolul Mizil nu pot, de exemplu, să nu mă înscriu şi eu cu un comentariu. Păi, duduia asta, care e simpatică aşa de felul ei, nu arată nici rău, e cea care, în semn de protest, s-a dus la Parlament îmbrăcată în straie de puşcăriaş. Oricâtă dreptate ar fi avut cu ce avea de zis... zău aşa: haine de puşcăriaş?! În fine, în România e drept că nu poţi atrage atenţia, de multe ori, decât prin gesturi extreme, fie ele şi stupide, de râsul poporului. Acuma, duduia îşi caută legăturile de rudenie cu Ştefan cel Mare. Păi, o informez la modul cel mai serios, înainte de a o lua în băşcălie, că toţi moldovenii suntem urmaşii lui Ştefan. O ştim şi o transmitem prin viu grai din generaţie în generaţie: Ştefan avea obiceiul ca la fiecare descălecare să mai lase câte un urmaş în urmă. Cine nu pricepe sau tanti Mizil dacă nu a auzit vorba asta, să cerceteze printre moldoveni... Ziceam că trec şi la băşcălie în privinţa Oanei Mizil. Cred că nu mai e cazul. E suficient să adaug că, din sferele ei înalte, cu soţul arab şi grăitoare de limbă arabă, Oana Mizil seamănă foarte bine cu unii care au avut la un moment dat caş la gură - ăia de îi pomeneam pe la început: unii de vor să pozeze în altcineva decât sunt, cineva care îşi caută o nouă identitate, fie ea şi falsă.

Alexandra ANTON