REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
13.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

După acuzaţiile lui Tăriceanu, şi Constantin vorbeşte despre ŞANTAJ!

După acuzaţiile lui Tăriceanu, şi Constantin vorbeşte despre ŞANTAJ!

Replica API 22 martie 2017 | 00:41 327

E război mare în ALDE, iar miza esteșefia partidului. Călin Popescu Tăriceanu îl acuză pe Daniel Constantin că vrea să rupă partidul, în timp ce fostul şef al PC vine cu acuzații şi mai grave. Spune că Tăriceanu folosește unșantaj în formă continuată.

Co-preşedintele ALDE, Daniel Constantin, a anunţat că probabil marţi va depune contestaţia în instanţă privind decizia delegaţiei permanente a formaţiunii politice, de duminică.

El a susţinut că în cadrul ALDE există un "moment neplăcut".

"Miza este una foarte simplă, ea nu a plecat de la congres şi de la modalitatea în care se organizează congresul, ci a plecat la sfârşitul lunii ianuarie - începutul lunii februarie pentru că au fost foarte mulţi colegi din teritoriu şi sunt în continuare foarte nemulţumiţi vizavi de modalitatea în care se iau decizii. Cu alte cuvinte nu au participat la decizie, chiar dacă există formal o comisie de fuziune aceasta s-a întrunit foarte rar şi deciziile au fost luate oarecum unilateral (...) în ALDE, care au în momentul în care suntem parteneri ai coaliţiei de guvernare repercursiuni în ceea ce priveşte coaliţia de guvernare, guvernarea şi asupra cetăţenilor. (...) Este o miză de putere, de control, o miză pe care probabil dl Tăriceanu o are de a deţine controlul total şi în cel mai scurt timp, miza mea dacă mă întrebaţi este aceea de onoare. (...) Pentru mine este mai onorabil să ies dintr-o colaborare în picioare, dar să ştiu că mi-am făcut datoria de onoare faţă de oamenii care m-au însoţit în această bătălie politică de-a lungul timpului. Aici cred că este miza, nu este o miză legată de funcţii, legată de Congres", a spus luni Constantin, la Digi 24, conform stiripesurse.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Bai Pispirica nu stiai ca daca te bagi in troaca te mananca porci; a se vedea Tariceanu, Voiculescu, etc. De altfel nici tu nu esti mai breaz. Haliti-va dracului intre voi, poate va imputinati.
5
0

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614