REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Focuri de armă într-un centru comercial din Munchen! MAI MULŢI MORŢI - VIDEO

Focuri de armă într-un centru comercial din Munchen! MAI MULŢI MORŢI - VIDEO

Replica API 23 iulie 2016 | 02:31 451

Mai mulți oameni au murit în urma unui incident armat de vineri seară dintr-un centru comercial din Munchen, capitala landului Bavaria din sud-estul Germaniei, relatează Reuters, citată de agerpres.ro.

Un bărbat a deschis focul la întâmplare.

Se pare că 15 persoane au murit, iar cel puţin 10 sunt rănite.

Update:

Ziarul Muncher Abendzeitung și televiziunea germană NTV avansează un bilanț de până la 15 morți și respectiv zece persoane decedate în atacul armat de vineri de la un centru comercial din Munchen, relatează Reuters.

Update:

Potrivit cotidianului Bild, un atacator a fugit în centrul comercial și a deschis focul asupra mai multor persoane, iar apoi s-a deplasat în direcția unei stații de metro.

Între timp, autoritatea de transport din Munchen anunță că a oprit circulația mai multor trenuri, tramvaie și autobuze după atacul armat. De asemenea, relatează Reuters citând NTV, forțele speciale au ajuns la complexul comercial în care a avut loc atacul și unde operațiunea de evacuare continuă.

Mai multe echipe de intervenție ale poliției germane ar fi în căutarea atacatorului, scrie ziarul Bild, care citează martori oculari, mai notează agerpres.ro

Update:

Atacul armat de vineri de la centrul comercial de lângă Stadionul Olimpic din Munchen, soldat cu până la 15 morți potrivit media, ar fi comis de mai mult de o persoană, informează poliția, care anunță că nimeni nu a fost încă arestat, relatează Reuters, citată de agerpres.ro.

Update:

Căile ferate germane au anunțat evacuarea principalei gări din Munchen după atacul armat de la complexul comercial de lângă Stadionul Olimpic din Munchen soldat cu mai mulți morți și răniți și în care, potrivit poliției, au fost implicați trei atacatori, relatează DPA.

În același timp, departamentul de pompieri a anunțat că din informațiile pe care le deține nu s-au tras focuri de armă pe strada Stachus din centrul Munchenului, unde DPA relata anterior că populația s-a adunat și că au avut loc scene de panică.

De asemenea, poliția din Munchen susține că suspectează că atacul de la centrul comercial din Munchen a fost unul terorist.

UPDATE ORA 21:54 Atac armat la Munchen: Cel puțin șase morți și mai mulți răniți

Trei persoane care sunt căutate de poliție au comis "cel puțin șase morți" și "mai mulți răniți" în centrul comercial de lângă Stadionul Olimpic din Munchen, au declarat surse din poliție pentru AFP, bilanț confirmat și de postul de televiziune BR.

Poliția informează că potrivit martorilor ar exista trei atacatori cu carabine, notează agerpres.ro.

Nu există indicii ale unui atac terorist islamist, a precizat un ăurtător de cuvânt al poliţiei.

UPDATE ORA 23:24

Germania a activat unitatea antiterorism CSG 9 după atacul armat de vineri de la un centru comercial din Munchen. Cei trei indivizi care au comis atacul armat sunt încă în libertate.

UPDATE:

Potrivit Reuters, 9 oameni au murit. Între aceştia, şi o fată de 15 ani.

UPDATE ORA 00:07

Cel puțin opt persoane au fost ucise într-un atac armat care a avut loc vineri după-amiază la centrul comercial de lângă Stadionul Olimpic din Munchen, landul german Bavaria, potrivit unui nou bilanț provizoriu, citat de AFP, notează agerpres.ro.

UPDATE ORA 01:49

Poliția din Munchen a confiscat vineri noaptea vehiculul atacatorului sau atacatorilor de la un centru comercial din capitala Bavariei (sudul Germaniei), a declarat un polițist aflat la fața locului pentru revista Focus Online, informează agenția Xinhua, citată de

http://www.agerpres.ro

UPDATE

Cel puțin zece persoane au fost ucise și cel puțin 21 rănite, potrivit unui nou bilanț provizoriu anunțat de poliție și citat de AFP.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108