REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
11.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Fostul ministru Vâlcov, în arest la domiciliu

Fostul ministru Vâlcov, în arest la domiciliu

Replica API 27 martie 2015 | 22:19 154

ÎCCJ:

ÎCCJ:

Darius Vâlcov, sursa foto: Agerpres

Fostul ministru de Finanţe Darius Vâlcov va fi cercetat în arest la domiciliu, a decis joi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Instanţa a respins cererea DNA privind arestarea preventivă a lui Vâlcov, acuzat de trafic de influenţă, urmând ca acesta să stea în arest la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile. Fostul ministru are mai multe obligaţii: să nu părăsească imobilul în care locuieşte fără permisiunea organului judiciar în faţa căruia se află cauza, a judecătorului de drepturi şi libertăţi şi de a se supune restricţiilor stabilite de acestea; să se prezinte în faţa organului de urmărire penală şi a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; să nu comunice cu ceilalţi participanţi la comiterea infracţiunilor, cu martorii, precum şi cu ceilalţi subiecţi procesuali, notează Agerpres.

Pe durata celor 30 de zile, Darius Vâlcov poate părăsi imobilul unde locuieşte pentru prezentarea în faţa organelor judiciare, la chemarea acestora. Decizia nu este definitivă, iar DNA poate face contestaţie, mai notează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614