REPLICA ONLINE CONSTANTA

20° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Fundaţia pentru Promovarea Sportului Constănţean și-a cerut dizolvarea

Fundaţia pentru Promovarea Sportului Constănţean și-a cerut dizolvarea

Replica API 2 februarie 2015 | 22:29 194

Fundaţia pentru Promovarea Sportului Constănţean și-a cerut dizolvarea în instanță. Fondată în 2009 de Cristian Zgabercea, persoana juridică a depus, la Judecătoria Constanța, o cerere de dizolvare, iar la sfârșitul anului trecut magistrații au admis cererea. Vineri, reprezentanții Fundației au efectuat recurs la Tribunal, urmând ca instanța de recurs să ia o decizie în acest sens. Potrivit legii, o fundație se dizolvă prin hotărâre judecatorească, la cererea oricărei persoane interesate: când scopul sau activitatea Fundației a devenit illicit sau contrar ordinii publice; când realizarea scopului este urmarită prin mijloace ilicite sau contrare ordinii publice; când Fundația urmărește alt scop decât cel pentru care s-a constituit. De precizat faptul că, în luna martie a anului 2014 consilierii județeni au aprobat, în cadrul unei ședințe, aderarea Consiliul Județean Constanța ca membru asociat al Fundației. „Pentru ca în următorii ani, Fundația pentru Promovarea Sportului Constănțean să se poate implica în cât mai mult ramuri sportive, atât pentru acoperirea cheltuielilor de participare la competiții sportive, cât și pentru premierea celor mai buni, supun aprobării proiectului de hotărâre privind aderarea CJC ca membru asociat la Fundația pentru Promovarea Sportului Constănțean”, se arată în expunerea de motive la proiectul de hotărâre din martie 2014.

M.S.P.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367