REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
11.4° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Furtuna a făcut prăpăd în Constanţa: copaci căzuţi, acoperişuri luate de vânt, autoturisme distruse şi clădiri în paragină

Furtuna a făcut prăpăd în Constanţa: copaci căzuţi, acoperişuri luate de vânt, autoturisme distruse şi clădiri în paragină

Replica API 4 decembrie 2012 | 00:00 287

Constanţa, paralizată sub dărâmături şi în beznă!

Constanţa, paralizată sub dărâmături şi în beznă!

Natura s-a dezlănţuit şi a făcut prăpăd pe raza judeţului Constanţa. Încă din noaptea de duminică spre luni, de când primii stropi de ploaie şi-au făcut apariţia, iar vântul a început să ameninţe, locuitorii au început să intre în panică, de teamă să nu le fie spulberate casele cu totul. Din nefericire, temerile li s-a adeverit, dimineaţa de luni sosind cu rezultate sfâşietoare, urbea de la malul mării arătând ca după război. Drumuri blocate de copaci căzuţi şi covoare de crengi, geamuri sparte, acoperişuri luate de vânt şi pereţi dislocaţi, sunt doar câteva dintre evenimentele ce au marcat judeţul. În plus, mai lute localităţi au rămas atât fără curent electric cât şi fără apă.

Din cauza condiţiilor meteo deosebite, şi anume cod portocaliu, vânt puternic ce a bătut în rafale cu 80 - 100 km/h, înregistrate în cursul nopţii trecute în judeţul Constanţa, pe raza comunei Mihail Kogălniceanu au fost înregistrate mai multe incidente. Primarul comunei, Anca Belu a fost prezentă încă de la primele ore ale dimineţii în mai multe locaţii pentru a evalua pagubele. Din informaţiile pe care le avem, mai mulţi copaci au fost puşi la pământ de vântul puternic, fapt ce a condus la ruperea unor linii de tensiune, în prezent la nivelul comunei existând probleme în ceea ce priveşte curentul electric şi apa. De asemenea, tot din cauza vântului liniile de telefonie fixă şi mobilă au fost afectate, susţine primarul. În urma primei evaluări făcute de către primarul Ancuţa Belu, acoperişurile mai multor case au fost avariate. Totodată acoperişurile a trei blocuri au fost distruse în poproţie de 50-70%. În cursul nopţii, în timpul furtunii, în comuna Mihail Kogălniceanu a fost semnalat şi un incendiu care a fost stins în timp util. În ceea ce priveşte numărul autoturismelor avariate, angajaţii primăriei încă primesc solicitări din partea locuitorilor. Primăria comunei Mihail Kogălniceanu va încerca, în măsura posibilităţilor, să sprijine cât mai mulţi dintre locuitorii afectaţi. În cursul serii, Anca Belu a transmis că situaţia este disperată şi că nici la orele 21.00 în comună nu se rezolvase problema curentului electric! Nici Penitenciarul Poarta Albă nu a fost ocolit de probleme. "Unitatea penitenciară a rămas fără energie electrică. Am apelat la generator, dar sperăm să se poată remedia situaţia cât mai urgent. Furtuna a rupt mai mulţi copaci, un solar, dar şi câteva plăci de azbociment de pe Secţia a VII a, destinată minorilor şi celor din regimul semideschis, paguba fiind evaluate la aproximativ 1.000 de lei", a declarat Gelu Dănuţ Dincă, directorul Penitenciarului Poarta Albă.

Primarul din Mihai Viteazu mută familiile afectate de furtună în vestiarele terenului de fotbal

"Situaţia în Mihai Viteazu este foarte gravă. Trei acoperişuri de case au fost luate cu totul, alte câteva case sunt decopertate, la două grajduri le-a dispărut tabla. Paguba se ridcă cam la 2 miliarde de lei vechi. La casele de la marginea satului, le-a aruncat vântul acoperişurile la 15 metri în pereţii altor case să le dărâme şi lor casa. A fost o adevărată furtună. Domnul prefect o să solicite fonduri de la Guvern, dar problema este că va dura foarte mult până vor fi alocaţi şi intrăm în iarnă. Am vorbit şi la Trezorerie să îmi dea fondurile pe trimestru, să ne repartizeze, poate putem să facem o şedinţă de Consiliu Local, să putem să alocăm ceva din banii Primăriei Mihai Viteazu. Pentru cazurilor urgente, celor care le-au luat acoperişurile cu totul şi au câte 2-3 copii, am doar la terenul de fotbal două camere şi o să îi mut acolo că nu am ce să le fac", a spus primarul Gheorghe Grameni. De asemenea, instituţiile constănţene au intrat în alertă. Urmele dezastrului produs de furtuna de duminică noapte se văd şi acum în mai multe localităţi din judeţul Constanţa. În urma situaţiei date, prefectul Constanţei, Eugen Bola, se declară îngrijorat de evenimentele înregistrate în judeţul Constanţa. "Mai multe localităţi au rămas fără apă şi energie electrică. Se lucrează încă de la primele ore ale dimineţii de luni. Am avut o intervenţie de succes la Spitalul de Ortopedie din Eforie Sud. Coşul pentru evacuarea fumului de la centrala spitalului a căzut pe acoperiş din cauza vântului. Era într-un echilibru instabil, exista pericolul de a se prăbuşi peste un transformator, şi atunci lucrurile ar fi fost extrem de neplăcute. A intervenit un echipaj ISU şi o macara, iar acum nu mai sunt probleme. La ISU Dobrogea s-a lucrat non stop. Există o celulă de urgenţă şi se intervine operativ în tot judeţul", a spus Eugen Bola.

Tot judeţul, sub asediul furtunii

Vântul foarte puternic a devastat mai multe case şi instituţii din Năvodari, Medgidia, Rasova Constanţa, distrugând acoperişurile, pagubele fiind unele însemnate. Pompierii au intervenit la Agigea, unde un acopriş de casă a fost smuls de vânt. Un alt acoperiş de bloc a căzut peste casele din Medgidia. Un bloc din Hârşova a fost inundat în totalitate, acolo fiind şi probleme cu energia electrică. Zeci de locuinţe au fost distruse, în aceeaşi situaţie aflându-se şi autoturismele. Spre exemplu, acoperişul unui bloc căzut pe o maşină, în municipiul Constanţa, în Medgidia a picat acoperişul unui bloc, pe mai multe case, de asemenea două acoperişuri au aterizat direct pe maşini. Nici oraşul Cernavodă nu lipseşte de pe listă. Peste 10 copaci au fost doborâţi de vijelie şi 15 imobile au rămas fără acoperiş, în Cernavodă, în urma furtunii de ieri noapte. Arborii nu au putut rezista în faţa vântului care a suflat cu peste 90 km/oră, şi s-au prăbuşit peste garduri, acoperişuri de case şi fire de înaltă tensiune, afectând asfel reţeaua electrică a oraşului. Pentru câteva ore bune, electricitatea a fost oprită în zona cartierul nou releu şi zona centrală a oraşului. Intrarea în oraş dinspre comuna Anghel Saligny a fost aproape blocată câteva ore, până când o echipă a primăriei a intervenit. Primarul oraşului, Gheorghe Hânsă, a plecat de dimineaţă pe teren, împreună cu o echipa tehnică, pentru a evalua pagubele provocate de furtună. Astfel, au constatat că imobile afectate sunt cele de pe străzile Mărăşeşti, Rovine, Dealul Vifor, Sebastian, Viitorului, Zefirului şi două blocuri din Zona Trust. În sprijinul cetăţenilor disperaţi, Primăria şi SC Gospodăria Comunală SRL a trimis, încă din zori, echipe care să-i ajute pe aceştia să îşi repare acoperişurile, şi de asemenea le va acorda peste 30 de metri de tablă zincată. "Am avut ceva probleme. A fost luată tabla de pe acoperişul a trei imobile multifamiliale, din trei zone ale oraşului, şi am delegat acolo trei echipe de câte doi muncitori ca o primă intervenţie, după care trebuie să ne gândim la mai mult decât atât să vedem cum putem repera mai temeinic. Apoi am avut 12 arbori căzuţi. Cât despre locuinţele afectate menţionez că acolo locuiesc familii mai nevoiaşe şi, la majoritatea dintre ei, locuinţele nu sunt ale lor, sunt ale Primăriei şi de aceea am intervenit imediat", a declarat Gheorghe Hânsă, primarul Cernavodei. În alertă maximă au fost şi echipajele de pompieri, care pe tot parcursul zilei au intervenit în diverse zone ale oraşului, pentru a îi sprijini pe cetăţenii pagubiţi să îşi cureţe acoperişurile sau pentru a înlătura pomii căzuţi. Tot luni, a început o nouă acţiune de curăţare a subsolurilor din întreaga zonă Columbia. Acţiunea a fost demarată de către Primăria Cernavodă, care a convocat încă de dimineaţă echipe de la SC UTC SRL, 16 angajaţi ai SC Gospodăria Comunală SRL pentru a începe lucrările. Luni a început acţiunea de vidanjare la subsolurile blocurilor H6, H10, H5, la care au participat 4 utilaje ale primăriei şi două de la RAJA. În cadrul acţiunii, vor fi reabilitate toate instalaţiile de canalizare din zonă, vor fi înlocuite conductele avariate ale blocurilor şi vor fi curăţate toate subsolurile de blocuri. "O intervenţie concentrată cu serviciile de resort adică, Apă, Canal, Termie şi Gospodăriri Comunale. S-a intervenit la 7 - 8 blocuri din cartierul Columbia, pentru a curăţa subsolurile şi a repara reţeaua de canalizare, care durează 4-5 zile, dar sunt acolo cinci echipe care fac acest lucru", a declarat Hânsă. În Năvodari, un acoperiş a căzut pe firele de electricitate, unul pe un autoturism şi un altul pe carosabil. În Agigea un acoperiş a fost luat pur şi simplu de vânt. În Cuza Vodă, au picat nu mai puţin de şapte, cinci în Pantelimon, 18 în Poarta Albă, 6 în Seimeni, 20 în comuna Tortomanu şi unul la Târguşor. Nici Spitalul Municipal Medgidia nu a fost ocolit de furtuna năprasnică, ce s-a dezlănţuit în noaptea de duminică spre luni. Potrivit managerului unităţii spitaliceşti, dr. Stere Buşu, aproximativ 100 de plăci din acoperiş au fost luate de vânt, motiv pentru care Consiliul de Administraţie s-a întrunit de urgenţă. Aruncând un ochi şi prin staţiunea Mamaia, s-a putut observa că urmările au fost dramatice. Geamuri sparte, copaci căzuţi, maşini avariate şi covoare de crengi şi frunze sunt elementele ce pot descrie cât mai bine atmosfera. Menţionăm că zona Cleopatra este destul de afectată, majoritatea unităţilor comerciale din zonă confruntându-se cu probleme la ora actuală, având geamurile sparte. Pompierii militari au fost solicitaţi, pe lângă multitudinea de intervenţii, şi pentru degajarea unui arbore căzut în staţiunea Mamaia, în zona Kaiak, urmare a vântului puternic.

Noapte albă pentru pompierii constănţeni

Acestea fiind spuse, putem spune că pompierii constănţeni au avut parte de o noapte albă. Aproximativ 300 de militari au lucrat la foc continuu, pentru a da curs avalanşei de solicitări din întreg judeţul Constanţa. Pentru a interveni în unele zone a fost nevoie de suplimentarea numărului de pompieri, cu 25 de cadre. Mai multe maşini au fost avariate, zeci de case au fost devastate. O furtună puternică s-a abătut în noaptea de duminică spre luni asupra judeţului Constanţa, fiind dărâmate mai multe panouri publicitare, stâlpi şi numeroşi copaci. Nici Judecătoria Constanţa nu a fost ocolită de probleme. Pompierii au fost solicitaţi să îndepărteze un copac căzut pe Judecătoria Constanţa. "Solicitări de copaci căzuţi pe carosabil s-au înregistrat în zonele Năvodari-Mamaia, Cogealac-Ovidiu, Dorobanţu-Nisipari, Tuzla-Costineşti, Techirghiol-Agigea, Tuzla-Mangalia, Judectăria Constanţa", spun pompierii constănţeni. Nici reţelele electrice nu au scăpat mai bine, pe parcursul nopţii trecute si a dimineţii de luni intervenindu-se operativ în zonele unde accesul era posibil şi echipele de intervenţii au putut remedia o parte din avarii. Astfel, în data de 3 decembrie 2012, la ora 10:00, situaţia se prezenta destul de rău, în judeţul Constanţa rămânând nealimentate total sau parţial 40 linii de medie tensiune si 481 posturi de transformare, fiind afectate 87 localităţi. În plus, tot din cauza vântului puternic, mai multe linii de alimentare cu tensiune de la nivelul staţiilor RAJA au picat. Fără energie electrică, staţiile de pompare apă potabilă nu pot funcţiona, motiv pentru care SC RAJA SA Constanţa nu a putut asigura furnizarea apei potabile către mai multe localităţi şi zone din oraşul Constanţa. Astfel, de la ora 04,50, de luni dimineaţă, staţia de pompare Palas a rămas fără curent electric şi s-a sistat furnizarea apei potabile în municipiul Constanţa în cartierele Palas, Medeea, Viile Noi, CET, Km 5, Km 4-5, Poarta 6, Inel I, Inel II, Coiciu, Brătianu, dar şi în zonele Casa de Cultură, Gară, Obor şi Depozitul Traian. S-au mai înregistrat avarii la liniile de alimentare cu tensiune şi la alte staţii de pompare din judeţ. La ora actuală, sunt lipsite de apă potabilă localităţile Albeşti, Vârtop, Băneasa, Valu lui Traian, Galeşu, Medgidia, Basarabi, Poarta Albă, Costineşti, Cernavodă, Topraisar, Ciocârlia şi Ostrov. Menţionăm că la ora 13.00, în judeţul Constanţa continuau să fie nealimentate, în total 14 linii de medie tensiune, parţial 9 linii de medie tensiune şi 213 posturi de transformare, fiind afectate 31 localităţi.

Drumuri blocate

De suferit au avut şi şoferii din cauza drumurilor blocate.Spre exemplu, drumul Năvodari-Constanţa a devenit o adevărată aventură pentru şoferi. Din cauza unui copac căzut peste o maşină, circulaţia pe strada Midiei s-a desfăşurat cu dificultate. Pe podul din Năvodari şoferii au făcut slalom printre crengi şi diverse cabluri. Situaţia s-a repetat şi la ieşire din oraşul Năvodari. În zona complexului Summerland, un copac a blocat traficul spre Constanţa, şoferii putând circula doar pe un singur sens de mers. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informa la orele dimineţii zilei de luni, din cauza vremii nefavorabile, că pe mai multe drumuri importante din ţară s-a circulat greu, iar pe două dintre ele circulaţia era blocată. În judeţul Constanţa, din pricina copacilor doborâţi pe carosabil, se circula îngreunat, pe un fir, alternativ, pe foarte multe artere importante, respectiv DN22, DN2A, DN3, DN22C, DN38, DN39.

Liliana CHIRU, Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102