GĂSELNIȚĂ. Primăria dă bani pentru un site specializat în “promovarea zonei turistice Constanța-Mamaia”
GĂSELNIȚĂ. Primăria dă bani pentru un site specializat în “promovarea zonei turistice Constanța-Mamaia”
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPrimăria Constanța s-a decis să promoveze mult mai mult orașul de la malul mării și pentru asta a decis să deschidă un site specializat. Astfel, începând din data de 13, aprilie, a.c., s-a deschis site-ul www.constanta-turistica.ro. Pentru acest site, autoritatea contractantă intenționează să achiziționeze „serviciul de găzduire web-site www.constanta-turistica.ro aferent proiectului ”Constanța, primul pas în lunga ta călătorie – promovarea zonei turistice Constanța-Mamaia”. Furnizorul va asigura găzduirea site-ului şi a domeniului www.constanta-turistica.ro pe serverul propriu.
De asemenea, acesta va asigura, în cadrul serviciului de găzduire, punerea la dispoziţie si întreţinerea serverului pe care se află instalată platforma şi site-ul precum şi atuturor celorlalte componente necesare funcţionării acestuia, şi anume: verificarea şi actualizarea si asigurarea licenţelor pentru sistemul Joomla, PhP, MySQL, Apache, etc.; gestionarea spaţiului alocat pe server în funcţie de numărul de utilizatori; realizarea operaţiunilor de back-up; alocarea dinamică a resurselor serverului precum şi a conexiunilor la internet în funcţie de numărul de utilizatori şi de operaţiunile efectuate de către aceştia. Atribuirea contractului de achiziție se va face pe baza criteriului “prețul cel mai scăzut”, cerințele impuse prin caietul de sarcini fiind considerate cerințe minimale și obligatorii pe care trebuie să le îndeplinească oferta. Plata se va face lunar în termen de 15 zile de la data înregistării facturii la sediul beneficiarului. Termenul limită pentru primirea ofertelor este 18.04.2017. Valoarea estimată de primărie pentru aceste servicii este de 8.333 lei pe an.
Mihaela UNGUREANU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News