REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.8° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
10.8° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

Gest de omenie: o farmacistă din Constanţa a înapoiat un portofel plin cu acte şi bani

Gest de omenie: o farmacistă din Constanţa a înapoiat un portofel plin cu acte şi bani

Replica API 24 mai 2015 | 09:49 300

Încă mai există printre noi oameni care fac lucruri fireşti. O farmacistă din Constanţa ne face să credem că încă mai sunt oameni buni cărora banii nu le-au luat minţile. O vârstnică, de 74 de ani, născută în Constanţa, dar stabilită în Franţa, a venit la mare pentru a-şi potoli dorul de România. Numai că, într-o clipă de neatenţie, femeia şi-a uitat portofelul la o farmacie aflată pe bulevardul Ferdinand. În interiorul portofelului se găseau documentele personale, cecuri în alb, dar şi bani. Femeia a pierdut portofelul în timp ce se afla la cumpărături.

Dupa mai bine de trei ore, cand a realizat pierderea catastrofală, cu o infimă speranţă şi cu mare credinţă că Dumnezeu va face o minune, vârstnica a revenit la farmacie, acolo unde cu deosebită dezinvoltură şi surprinzătoare cinste şi amabilitate, farmacista Aedin Sibel i-a înapoiat bunurile pierdute cu zâmbetul de buze, declarându-se fericită că a putut să o ajute. Femeia a îmbrăţişat-o şi i-a mulţumit farmacistei pentru gestul de omenie.

"V-am mulţumit şi vă mulţumesc din nou, cu deosebit respect din adâncul sufletului, asigurându-vă că mă voi ruga zilnic pentru sănătatea şi fericirea domniei voastre. Mă numesc Maria N. Am 74 de ani, sunt născută în Constanţa şi trăiesc de foarte mulţi ani în Franţa, dar periodic, revin "acasă" să-mi astâmpăr dorul de ţară, de limbă, familie şi prieteni. De fiecare dată plec cu bateriile mai încărcate decât la venire", mărturiseşte femeia într-o scrisoare de mulţumire adresată farmacistei. Constănţeanca spune că va pleca în Franţa mult mai mândră de oamenii de pe meleagurile natale, "căci un reprezentant al acestui popor sunteţi Domnia voastră, stimata mea doamnă".

"Am făcut un gest firesc. Răsplata: fără cuvinte. Iar pe acestă cale şi eu le doresc ca Dumnezeu să fie alături de ei pretutindeni", a scris Aedin Sibel pe reţeaua de socializare Facebook.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218