REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
18.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Gorghiu: Îi cer lui Ponta să respecte o decizie a instanței și să organizeze alegeri parțiale

Gorghiu: Îi cer lui Ponta să respecte o decizie a instanței și să organizeze alegeri parțiale

Replica API 22 mai 2015 | 00:00 169

Co-președintele PNL Alina Gorghiu i-a solicitat, joi, din nou premierului Victor Ponta să organizeze alegerile parțiale în colegiile de parlamentar vacantate și, de asemenea, la primăriile și consiliile județene unde un astfel de lucru se impune, având în vedere și faptul că liberalii au obținut, la București, după Cluj, o a doua hotărâre în instanță în acest sens.

" Ieri (miercuri — n.r.), am primit soluția la unul din dosarele pe care le-am înaintat instanțelor de contencios administrativ în luna februarie, prin care sesizam că Guvernul României încalcă legea cu privire la refuzul de a organiza alegerile parțiale în două colegii uninominale, vorbesc de colegiile de parlamentari. De la momentul depunerii acțiunii și până astăzi, s-au mai vacantat 17 colegii, dacă nu mă înșel. Motiv pentru care astăzi suntem în măsură să vă spunem că este a doua decizie a unei instanțe din România, după cea de la Cluj, care dă dreptate sau câștig de cauză PNL .(...) Ceea ce face Guvernul prin refuzul de a organiza alegerile parțiale se numește exces de putere", a declarat, într-o conferință de presă, co-președintele PNL.

sursa: http://www.agerpres.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367