REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
16.2° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Halep: Nu am nici o obligaţie faţă de nimeni din ţara noastră. Joc pentru mine. Mă aştept la rezultate şi mai puţin bune

Halep: Nu am nici o obligaţie faţă de nimeni din ţara noastră. Joc pentru mine. Mă aştept la rezultate şi mai puţin bune

Replica API 6 iulie 2015 | 15:18 243

Se bucură că are fani, dar nu joacă pentru ei

Se bucură că are fani, dar nu joacă pentru ei

Simona Halep

Simona Halep, aflată în cel mai greu moment al carierei sale, a acordat un interviu în exclusivitate pentru Gazeta Sporturilor, unde şi-a desfiinţat criticii după ce, anterior, a spus că nu se mai întoarce în ţară tocmai din cauza acestora. Sportiva din Constanţa a spus, printre altele, că nu are nici o obligaţie faţă de nimeni din România şi că joacă tenis în primul rând pentru ea. „Eu nu citesc presa şi nu o voi citi niciodată, nu cred că articolele care se scriu despre mine sunt corecte. Eu accept criticile legate de joc. Dar când aud că sunt criticată pentru că am mentalul prost, că nu muncesc sau nu lupt, e deranjant. Oamenii care vorbesc negativ sunt mai puţini, dar sunt mai gălăgioşi. Întotdeauna negativul iese în faţă pozitivului”, a spus Simona Halep. „Nu am nici o obligaţie faţă de nimeni din ţara noastră. În primul rând, joc pentru mine. Mă bucur enorm că am fani, care m-au susţinut atunci când mi-a fost mai greu, că s-au bucurat alături de mine când am câştigat turnee. Copiii sunt apropiaţi de mine, le face plăcere să mă vadă”, a mai spus Halep. „Mă aştept şi la rezultate şi mai puţin bune în următoarea perioadă, dar nu sunt speriată şi, chiar dacă o să pic în clasament, ştiu că, în cazul în care pun muncă şi răbdare, voi urca din nou”, a mai declarat Simona Halep, pentru Gazeta Sporturilor. „Este şi o oboseală mentală, nu e vorba de o cădere. Sub nici o formă nu sunt demoralizată sau pierdută. Eu am încredere în ce am făcut şi, cu siguranţă, după perioada asta mai grea o să vină şi o perioadă mai bună, în care o să simt din nou şi o să fiu mai puternică fizic şi în joc”, a completat constănţeanca, ce nu exclude angajarea unui psiholog: „Nu există nici o criză, doar că nu mă mai concentrez atât de bine la meciuri. Nu pot să exclud varianta de a lucra cu un psiholog”. Simona Halep a părăsit turneul de la Wimbledon în primul tur, după ce în luna mai fusese eliminată de la Roland Garros în manşa secundă.

Citeşte şi:

http://www.replicaonline.ro/halep-despre-schimbarile-dese-de-antrenori-229660/

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102