IBF a decis. Carl Froch a devenit challenger obligatoriu pentru Lucian Bute
SportUltima oră10 feb 2012

După aproape două luni în care s-au purtat discuţii intense cu privire la viitorul adversar al lui Lucian Bute, se pare că dilema s-a rezolvat, iar cel cu care va urca în ring la sfârşitul lui aprilie sau începutul lui mai este Carl Froch. Deşi au avut loc negocieri între cele două părţi, negocieri care au început imediat după finala turneului SuperSix pierdută de englez, acestea nu au avut nici o finalitate, mai ales că televiziunea Showtime şi-ar fi dorit ca Bute să boxeze cu un american. Aflat în impas, Lucian Bute a găsit salvarea chiar de la cei de la IBF, versiune la care deţine titlul mondial. Carl Froch a fost desemnat de IBF challenger obligatoriu la titlul mondial la categoria supermijlocie, decizie luată şi confirmată chiar de clasamentul dat pentru luna ianuarie.
Decizia va fi anunţată încă de vineri. Froch a fost plasat în clasament înaintea lui Librado Andrade. Am vorbit cu Lucian şi era extrem de bucuros. A spus că de data aceasta Froch nu mai are cum să-i scape, a declarat preşedintele Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, potrivit mediafax. Conform regulamentelor IBF, Bute are 90 de zile la dispoziţie pentru a-şi apăra centura de campion în faţa challengerului desemnat.
Schimbări numeroase
După ce a pierdut finala
Super Six împotriva lui Andre Ward, Carl Froch a devenit prima opţiune pentru
Lucian Bute, mai ales că americanul a refuzat să boxeze cu el în jumătatea acestui an. În urma unor serii de negocieri, promoterii celor doi pugilişti au ajuns la o înţelegere, semnarea contractului urmînd să fie ultimul pas de făcut pentru definitivarea a acordului. Când lucrurile păreau că au ajuns la un final, televiziunea
Showtime, cea cu care
Lucian Bute se află încă în contract, nu a părut mulţumită de un duel al campionului mondial IBF cu boxerul englez, explicînd că doreşte un adversar din
SUA pentru Lucian. În aceste condiţii, s-a speculat din ce în ce mai mult numele lui
Bernard Hopkins, campionul mondial
WBC de la semigrea. Această posibilitate a dispărut în scurt timp, deoarece
WBC a decis să se dispute meciul-revanşă între Hopkins şi
Chad Dawson, ca urmare a partidei încheiate cu o decizie contestată, în octombrie 2011.
Dorinţa lui Froch de a boxa în faţa propriilor suporteri l-a făcut să declare că nu mai este neapărat dispus să meargă, în primăvară, în Canada, pentru a-l înfrunta pe Bute, afirmând că visul său cel mai mare este să urce în ring, la Nottingham.
Sursa: gsp.ro