REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.4° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
8.4° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Încep înscrierile la licenţă şi master!

Încep înscrierile la licenţă şi master!

Replica API 31 august 2016 | 00:51 361

La Ovidius

La Ovidius

În acestă perioadă începe a doua sesiune de admitere în învăţământul superior, după afişarea rezultatelor de la Bacalaureat, sesiunea august - septembrie. Potrivit calendarului de desfăşurare a admiterii din sesiunea de toamnă de la Universitatea Ovidius din Constanţa, înscrierile pentru studiile de licenţă şi masterat se desfăşoară în perioada 5 - 16 septembrie, pentru toate domeniile de studii, perioadă în care au loc şi probele de concurs, în funcţie de calendarul fiecărei facultăţi. Facultatea de Arte organizează admiterea pe baza unui calendar propriu, astfel că între 14 şi 20 septembrie este perioada de înscrieri şi între 21 şi 23 septembrie se susţin probele de admitere.

Iată câte locuri mai sunt disponibile

La Universitatea Ovidius din Constanța (UOC), pentru sesiunea de toamnă a admiterii au fost scoase la concurs 2.236 de locuri la nivelul de licență, din care cele mai multe - 1.459 - sunt pentru studii cu taxă. Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole are cele mai multe locuri libere (248), urmată de Facultatea Științe Economice (201 locuri). Apoi vine Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială și Maritimă (183 de locuri), Litere (171), Construcții (165 de locuri) și Matematică și Informatică (154 de locuri). Așa cum s-a anunțat încă de la încheierea primei sesiuni de admitere, tinerii care se vor înscrie în toamnă la facultate au șansa să obțină chiar și un loc la fără taxă. Mai exact, sunt disponibile 133 de locuri fără taxă, dintre care 13 pentru tinerii de etnie rromă, cele mai multe fiind disponibile la Facultatea de Științe Aplicate și Inginerie, Construcții (câte 32 de locuri), Teologie (27 de locuri) și Litere (12 locuri). Înscrierile pentru sesiunea de toamnă a admiterii la UOC se desfășoară între 5 și 16 septembrie, pentru toate domeniile de studii și susținerea probelor de concurs. Mai multe informații puteți afla accesând site-ul admitere.univ-ovidius.ro.

Mihaela UNGUREANU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614