REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
6.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Inspectorul ANI care i-a făcut cel mai recent dosar lui Mazăre a lucrat în Primăria Constanţa

Inspectorul ANI care i-a făcut cel mai recent dosar lui Mazăre a lucrat în Primăria Constanţa

Replica API 19 decembrie 2014 | 21:43 375

Primarul Constanţei zice că respectivei i s-a imputat o pagubă

Primarul Constanţei zice că respectivei i s-a imputat o pagubă

Primarul Radu Mazăre a anunţat ieri că a depus plângere penală pentru abuz în serviciu şi o plângere administrativă către superiorii inspectorului ANI Elena Galan, cea care a sesizat DNA în ultimul dosar deschis pe numele edilului constănţean. Mazăre a spus că îi cere daune morale, pe care ulterior le va dona, spunând că respectivul inspector nu aveam cum să fie imparţial cu privire la el, din moment ce este o fostă angajată de-a sa, pe care a şi sancţionat-o. Potrivit lui Radu Mazăre, Elena Galan şi-a dat demisia din Primăria Constanţa după ce i s-a imputat suma de 32 de milioane de lei vechi, în urma unor nereguli săvârşite de aceasta. „A fost o angajată a Primăriei Constanţa, căreia i-am imputat o sumă de bani, de aia şi-a dat demisia şi m-a dat apoi în judecată şi a câştigat. Nu poţi fi imparţial cu cineva care-ţi impută o sumă de bani, iar ar fi trebuit să aibă semnată o declraţie de imparţialitate la ANI. Dacă voi credeţi c-a fost imparţială cu mine, după ce i-am confiscat bani în 2005...”, a declarat Mazăre.

Cristian ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614