REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

ISU Dobrogea trage un semnal de alarmă: Stop arderilor necontrolate!

ISU Dobrogea trage un semnal de alarmă: Stop arderilor necontrolate!

Replica API 24 septembrie 2014 | 23:34 303

Amenzi usturătoare pentru cei iresponsabili

Amenzi usturătoare pentru cei iresponsabili

Este cunoscut faptul că, în această periodă a anului, foarte mulţi cetăţeni utilizează focul deschis pentru a efectua curăţenia de sezon a grădinilor, curţilor, terenurilor virane, păşunilor etc., pentru distrugerea resturilor furajere şi menajere, respectiv a vegetaţiei uscate. Aceste activităţi întreprinse fără a lua masurile necesare de prevenire a extinderii focului, constituie cauzele cele mai probabile de producere a unor incendii la vegetatia uscată, cu posibilitate de propagare la gospodăriile cetăţeneşti şi nu numai.

Personalul de specialitate al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa reaminteşte cetăţenilor faptul că utilizarea focului deschis pentru arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi resturilor vegetale este reglementată prin prevederile Normelor generale de apărare împotriva incendiilor şi prin Ordinul comun al ministrului internelor şi reformei administrative şi al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 605/579/2008. Persoanele fizice şi juridice care desfăşoară activităţi de ardere a miriştii, stufului, vegetaţiei uscate, gunoaielor, deşeurilor şi altor materiale combustibile au obligativitatea respectării prevederilor în domeniu, stipulate în actele normative mai sus menţionate, astfel: arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi altor materiale combustibile se face în locuri special amenajate ori pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii, precum şi stingerea jarului după terminarea activităţii; arderea miriştii se face numai după adoptarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii; arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi miriştii se execută numai pe baza permisului de lucru cu foc; distrugerea prin ardere a deşeurilor, resturilor menajere şi vegetaţiei uscate se efectuează după ce s-a obţinut acordul de la Agenţia pentru Protecţia Mediului şi permisul de lucru cu foc de la primărie, respectiv informarea în prealabil a serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă din localitate; pe teritoriul ariilor naturale protejate utilizarea focului deschis este interzisă.

Emiterea permisului se face prin grija primarului de către şeful Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă sau de către persoana desemnată în acest sens. Se exceptează de la obţinerea permisului de lucru cu foc numai executarea arderii vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cadrul gospodăriei cetăţeneşti. Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc de la primărie şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, respectiv amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi, potrivit legislaţiei în vigoare se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218