REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.4° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
14.4° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Italia, DEVASTATĂ de CUTREMUR! Cel puţin 247 de MORŢI, între care şi 5 români

Italia, DEVASTATĂ de CUTREMUR! Cel puţin 247 de MORŢI, între care şi 5 români

Replica API 25 august 2016 | 15:33 370

Seism de 6,2 grade, urmat de replici puternice

Seism de 6,2 grade, urmat de replici puternice

Italia este în stare de şoc! Construcţiile din multe localităţi aflate între Roma şi Perugia au fost făcute una cu pământul de un cutremur cu magnitudinea de 6,2 grade pe scara Richter. Seismul a zguduit centrul Italiei miercuri, în jurul orei locale 03:30 (01:30 GMT), şi s-a simţit şi la Roma. Cel puţin 247 de oameni au murit, iar alte sute au fost rănite. Între cetăţenii morţi care au fost identificaţi până în prezent se află şi 5 români.

De asemenea, alţi doi români sunt răniţi. Cele mai afectate localităţi sunt Accumoli, Amatrice, Posta şi Arquata del Tronto. Potrivit Institutului Naţional de Vulcanologie şi Seismologie, seismul s-a produs la o adâncime de 4,2 kilometri fiind urmat de mai multe replici puternice. Sergio Pirozzi, primarul din Amatrice, a declarat presei locale că „cea mai mare parte din oraş este distrusă”.

„Din păcate, ne aşteptăm ca numărul victimelor să crească”, a precizat el. Şeful Protecţiei Civile, Fabrizio Curcio a explicat, într-o conferinţă de presă care a avut loc la Roma, că seismul poate fi comparat cu cel mai puternic cutremur care a lovit L'Aquila în 2009, în urma căruia au decedat peste 300 de persoane, notează agerpres.ro. Fondul naţional de urgenţă a alocat 234 de milioane de euro localităţilor din centrul Italiei.

Ministerul Afacerilor Externe din România transmite că cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon: Ambasada României în Italia - (0039) 06 835 233 58 și (0039) 06 835 233 56, Consulatul General al României la Bologna - (0039) 051 5872120 şi (0039) 051 5872209, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

VIDEO:

https://www.youtube.com/watch?v=mcfHbd4VD1U

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102