REPLICA ONLINE CONSTANTA

20° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Jandarmii au inspectat sudul litoralului şi au amendat vânzătorii ambulanţi

Jandarmii au inspectat sudul litoralului şi au amendat vânzătorii ambulanţi

Replica API 22 iulie 2014 | 00:00 194

În acţiune

În acţiune

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, care au acţionat în perioada 14 - 20 iulie a.c. pentru menţinerea ordinii publice în zona de sud a litoralului românesc, respectiv Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai, Vama Veche, au constatat şi sancţionat un număr de 55 fapte de natură contravenţională. Dintre acestea, 8 contravenţii au fost sancţionate cu avertisment scris, iar 47 de contravenţii au fost sancţionate cu amenzi în valoare totală de 22150 lei. Principalele acte normative la care s-au aplicat sancţiuni contravenţionale sunt: legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite. Spre exemplu, joi, 17 iulie a.c., M.V. în vârstă de 22 ani, din municipiul Bucureşti, a fost depistat de jandarmii constănţeni în timp ce vindea nămol în sticle de plastic, turiştilor aflaţi pe plaja din staţiunea Jupiter. În aceeaşi zi, P.G. în vîrstă de 38 ani, din comuna Sascut, judeţul Bacău, a fost surprins în timp ce vindea colaci secuieşti şi nămol turiştilor aflaţi pe plaja Neptun. Persoanele în cauză nu au putut prezenta documente care să ateste legalitatea activităţii comerciale, drept pentru care au fost sancţionate cu amenzi în cuantum de 500 lei fiecare. Reamintim tuturor cetăţenilor, faptul că pot solicita sprijinul jandarmilor prin apelarea Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă - 112 sau pot sesiza cea mai apropiată patrulă atunci când sunt victimele unor fapte antisociale sau când sunt martori la săvârşirea unor astfel de fapte.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367