REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.3° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
16.3° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Judeţul Constanţa, plin de incompatibili: "Replica" a mai descoperit unul, la Poarta Albă!

Judeţul Constanţa, plin de incompatibili: "Replica" a mai descoperit unul, la Poarta Albă!

Replica API 26 iulie 2013 | 00:00 153

Vezi document!

Vezi document!

Jale în toată ţara: Agenţia Naţională de Integritate a avut, în ultimul an, atâta activitate încât nu este exclus ca, până la alegerile locale din 2016, să avem candidaţi nou-nouţi. O împrospătare a clasei politice, asta dacă deciziile ANI privind starea de incompatibilitate în care s-au aflat sau se află primari, preşedinţi de Consilii Judeţene şi consilieri locali sau judeţeni din toată ţara rămân definitive şi irevocabile! Într-o asemenea situaţie, cei mai mulţi dintre aleşii locali din 2012 nu ar mai putea candida. Din judeţul Constanţa, nume consacrate pe scena politică (primari la al doilea sau al treilea mandat, aleşi cu scoruri amenţitoare: 60-70-80%) ar fi nevoiţi să stea acasă. Sau să îşi îndemne consoartele ori apropiaţii să candideze, pentru a duce "tradiţia" mai departe. De fapt, nici restul ţării nu stă "mai bine" la capitolul ANI, aşa că liderii PNL şi PSD din teritoriu s-au adresat şefilor de la Bucureşti, cerând insistent modificarea legii ANI, pentru a scăpa de incompatibilitate. Conform cotidianul.ro, surpriza neplăcută pentru şefii din teritoriu o poate constitui prezenţa primarilor şi a preşedinţilor de Consilii Judeţene în Asociaţiile de Dezvoltare Intercomunitară (ADI). Aceştia se tem că ANI va începe să verifice şi activitatea lor în ADI şi pot apărea situaţii de conflicte de interese. În Asociaţiile de Dezvoltare Intercomunitare sunt prezenţi peste 90% din primarii şi şefii de CJ din ţară. Rămâne de văzut dacă o eventuală modificare a legii ar putea avea şi efecte retroactive, adică dacă ar putea scăpa de "blestemul" ANI şi primarii care se află deja în instanţă contestând deciziile de incompatibilitate. Cele mai multe, la nivelul judeţului Constanţa, se referă la prezenţa edililor în AGA de la RAJA. Există însă şi aleşi locali găsiţi incompatibili pentru lucruri care... chiar nu se fac! Spre exemplu, Pîrvu Pîrvu a fost găsit incompatibil întrucât era şi consilier în Consiliul Local al comunei Tuzla, dar şi angajat al Primăriei Tuzla. "Pîrvu Pîrvu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 25 mai 2009 - 28 decembrie 2009 întrucât a exercitat, simultan, calitatea de consilier local în cadrul C.L. al comunei Tuzla şi funcţia de muncitor necalificat în cadrul Compartimentului Pază - P.S.I. al Primăriei Comunei Tuzla, fiind angajat cu contract individual de muncă în aparatul de specialitate al Primarului Comunei Tuzla", se arată în comunicatul ANI de acum câteva zile. Suntem convinşi că "furia" ANI de a descoperi incompatibilii, aşa cum îi "descrie" legea în momentul de faţă nu se va opri aici. Chiar şi aşa, ne permitem să prezentăm chiar noi un caz de incompatibilitate, cu menţiunea că încă nu am reuşit să "vizionăm" toate declaraţiile de avere ale tuturor aleşilor locali din judeţul Constanţa! aşadar, un caz parcă "la indigo" cu cel al lui Pîrvu Pîrvu poate fi găsit şi în comuna Poarta Albă, unde consilierul local Milică Gigea notează, senin, în cea mai recentă declaraţie de avere care apare pe site-ul oficial al primăriei, că este... angajat agent de pază la Primăria Poarta Albă! Într-o declaraţie anterioară, consilierul Milică Gigea "raporta" că este angajat la Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare. Între timp, se pare că Gigea s-a pensionat, dar şi-a găsit loc de muncă la primărie, asta deşi este consilier. Amintim, în acest context, că însuşi primarul comunei Poarta Albă, Vasile Delicoti, a fost găsit incompatibil. El a fost eliberat din funcţie prin ordin al prefectului.

Alexandra ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218