rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 28 aprilie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Mircea Dobre:

Legea turismului ar putea intra în vigoare de la 1 ianuarie 2018

Mircea Dobre

Legea turismului este greu de realizat și ne dorim ca aceasta să intre în vigoare începând de la 1 ianuarie 2018, a declarat, miercuri, ministrul Turismului, Mircea Dobre, în cadrul unei conferințe de specialitate.

"Sunt multe de spus, dar avem un avantaj că instituția pe care o conduc pleacă de la zero. În ultimii ani nu s-a făcut nimic în industria de profil. Este un dezavantaj că nu s-a făcut nimic și că mergem pe o legislație veche de aproximativ 13-14 ani. Nu trebuie să ne mai uităm în spate, ci numai înainte. Au fost făcuți pași foarte importanți într-un timp foarte scurt, într-o colaborare foarte bună cu entitățile private. Trebuie să recunoaștem că investițiile în turism și alimentație publică sunt private 99%. Ne-am propus ca Legea turismului să o realizăm și o să o dezbatem până la 1 iulie 2017, pentru a putea intra în vigoare din 1 ianuarie 2018. Trebuie să fie o perioadă de pregătire, nu doar pentru cei privați, ci și pentru cei din administrația publică. O lege care nu este ușor de realizat. Trebuie să ne gândim foarte bine cum să avem această lege: una stufoasă prin care nu vom realiza mare lucru sau una scurtă, dinamică în care să definim ceea ce avem de definit?", a afirmat Dobre.

Potrivit acestuia, industria turismului ar putea să se dubleze când vorbim despre procentul din produsul intern brut, până la 3%.

"Vorbim despre o dublare a procentului din PIB în ceea ce privește această industrie. Eu spun că, în 3-4 ani, putem să discutăm de o dublare de la 1,5% la 3%, poate chiar și mai mult. Trebuie să ne întrebăm, în primul rând, dacă este vorba despre 1,5%. Descopăr pe parcurs tot felul de entități private care nu sunt fiscalizate, înregistrate, certificate, licențiate și nu sunt de acord cu concurența neloială. Trebuie să avem entități care să-și plătească impozitele și taxele, să nu spună lasă că merge și așa. Nu mai trebuie să meargă așa și trebuie să ne maturizăm și să punem lucrurile la punct din această abordare. Sunt multe lucruri de făcut în această industrie, iar responsabilitatea autorității centrale este să punem la punct partea de temei legal, de act normativ. Pe partea de pachete de servicii turistice suntem deja în pre-infringement, în acest moment. Este vorba despre două directive, una din 1999, alta din 2015, care trebuiau transpuse în legislația românească, lucru care nu s-a întâmplat. Nu e niciun fel de problemă, o vom rezolva și pe aceasta. Până la 31 decembrie 2017 trebuie să rezolvăm aceste probleme', a susținut oficialul.

joi, 20 aprilie 2017358
Comentarii

00ministru un vanzator de cozona(20 apr 14:09)
ce dracu ministru e asta care vinde paine la dobre si fii! apropo cine mai e dobre si fii? pai cu asa ministri sa tot te duci dracu! ia o si pe olguta si fugi
mai mult...Economic
28 apr 00:00EconomicRestanțele la creditele în lei, în scădere cu 0,41%, iar la cele în valută cu 5%

Valoarea totală a creditelor restante în lei ale populației și firmelor, înregistrată în luna martie 2017, se...84

28 apr 00:00EconomicComisia Europeană solicită României să elimine restricțiile cu privire la instalarea de stații de alimentare cu GPL96
28 apr 00:00EconomicFirmele care susțin că au grijă de angajați ar trebui să contribuie la pensia facultativă a acestora95
28 apr 00:00EconomicSamsung anunță cel mai bun profit trimestrial din ultimii trei ani

Samsung Electronics, cel mai mare producător mondial de telefoane mobile, a raportat joi cel mai bun profit trimestrial...89

28 apr 00:00EconomicTAROM va avea 4 aeronave noi până la sfârșitul anului; cursele către China și SUA vor fi reluate102
28 apr 00:00EconomicMarile companii trebuie să înțeleagă că românii nu sunt sclavii nimănui și că trebuie să muncească și ei pe salarii decente134
27 apr 00:00EconomicAlimentarea cu energie electrică, reluată la aproape toți consumatorii; majoritatea lucrărilor nu vor avea efecte în tarifele de distribuție

Alimentarea cu energie electrică a fost reluată la aproape toți consumatorii din județele Vrancea și Galați, cele...203

27 apr 00:00EconomicApartamentele din România s-au scumpit cu 4%, în primul trimestru211
27 apr 00:00EconomicUn credit trebuie dat înapoi; dacă ți-ai făcut o casă esti robul casei, nu al băncii258
27 apr 00:00EconomicAm semnat un protocol cu reprezentanții Guvernului; așteptăm 30 de zile pentru eradicarea transportului neautorizat

Reprezentanții COTAR și cei ai Guvernului au semnat miercuri un protocol conform căruia în maximum 30 de zile va fi...203

27 apr 00:00EconomicRomânia este pe un loc codaș în UE în privința implicării femeilor în viața publică de pe poziții de decizie195
27 apr 00:00EconomicDepozitele firmelor și populației au urcat cu 0,9% în martie, la 274,6 miliarde de lei179
Vremea
13.1°9.7° - 13.3° vineri, 28 aprilie 2017
cer seninUmiditate: 85%
Vânt: 4.51 m/s din SE
Presiune: 1028.3 milibari

Loto
6/492919354449
5/4081125303935
joker135103813
Horoscop
mai mult...SPSportRT
28 apr 00:00SportSurpriză în semifinalele Cupei României

FC Voluntari a învins-o neașteptat pe CS Universitatea Craiova cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, la Drobeta-Turnu...65

28 apr 00:00SportSepsi Sf. Gheorghe, campioană la baschet feminin

ACS Sepsi SIC Sf Gheorghe a câștigat al doilea său titlu de campioană națională la baschet feminin, după ce a...48

28 apr 00:00SportACS Volei Zalău, campioană la volei masculin

Echipa de volei masculin ACS Volei Municipal Zalău și-a adjudecat titlul de campioană națională a ediției...50

28 apr 00:00SportIlie Năstase și-a cerut scuze !

Ilie Năstase a considerat că este nevoie să-și ceară scuze înb urma numeroaselor declarații de la meciul de Fed...123

Local
28 apr 10:19LocalIată programul festivalului care va da viaţă istoriei în Medgidia – “Dapyx”

Primăria Municipiului Medgidia organizează în perioada 28 aprilie – 1 mai 2017, pe Stadionul Municipal ”Iftimie...415

28 apr 00:00LocalPoliţiştii constănţeni, de vorbă cu cetăţenii despre furturi!

Poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, împreună cu poliţiştii de proximitate din cadrul...109

28 apr 00:00LocalMinoră, abuzată sexual timp de peste un an la Mircea Vodă!

O minoră din Mircea Vodă a trecut prin clipe înfiorătoare. Timp de peste un an de zile aceasta a fost abuzată...214

28 apr 00:00LocalMai mulţi şoferi din judeţ s-au ales cu dosare penale

În urma activăților desfășurate de către polițiștii constănțeni au fost constatate următoarele: la data de...133

28 apr 00:00LocalUn echipaj SMURD a intervenit în zona Gării din Constanţa

Intervenție contracronometru în zona Gării din Constanța! Un echipaj SMURD a fost solicitat joi, 27 aprilie anul...149

28 apr 00:00LocalRecidivistul care a avariat maşina Poliției, în Tomis 3, arestat. Iată filmul celor petrecute!

Cristian Buiac a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, decizia aparținând Judecătoriei Constanța. Acesta este...129

28 apr 00:00LocalParfumuri contrafăcute, descoperite la Vama Veche

Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Vama Veche au depistat un cetăţean român care a încercat să introducă...158

28 apr 00:00LocalÎn sfârşit, a fost audiată directoarea de la Micul Regat! Iată ce a spus

Un nou termen a avut loc în dosarul Micul Regat, joi, 27 aprilie anul curent, dată la care au fost depuse două...187

28 apr 00:00LocalCeremonie de sosire a detaşamentului britanic la Mihail Kogălniceanu

Ceremonia de sosire a detașamentului britanic în vederea executării serviciului de poliție aeriană va avea loc joi,...138

28 apr 00:00LocalCredeţi că le cumpăraţi copiilor jucării originale? Iată ce au descoperit poliţiştii în Portul Constanţa

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu lucrătorii vamali, au descoperit într-un...125

Politică
28 apr 09:00PoliticăPNL şi-a ales noua conducere în faţa a peste 650 de reprezentanţi din judeţ. Discurs marca Dragomir – VIDEO!

Partidul PNL și-a ales în cursul zilei de joi, 27 aprilie, a.c., noua conducere județeană. Pentru aceste alegeri...782

28 apr 00:00PoliticăNicuşor Constantinescu, la apel! Cere revizuirea dosarului în care a fost condamnat!

Nicușor Constantinescu a cerut revizuirea dosarului penal în care a fost condamnat definitiv. Pe 29.03.2017,...195

28 apr 00:00PoliticăOraşul Eforie, pregătit să primească turiştii

Odată cu venirea primăverii, în oraşul Eforie s-a demarat campania de curăţenie generală şi igienizare. Acest...168

28 apr 00:00PoliticăPeste 680 de milioane de euro disponibile pentru proiecte finanţate prin PNDR 2020

Start la depunerea proiectelor! Începând de miercuri, 3 mai 2017, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale...127

28 apr 01:43PoliticăPrimarul Scupra l-a lăsat MUT pe Atanasiu la alegerile pentru conducerea PNL Constanța. SUPER DECLARAŢII!

Un moment unic în cadrul alegerilor pentru noua conducere a organizației județene de la malul mării a liberarilor a...2638

28 apr 02:03PoliticăPSD a bătut palma cu PNL împotriva lui Tăriceanu. Care este miza

Coaliţia de guvernare PSD-ALDE nu a reuşit să ajungă la un consens în privinţa preşedinţiei Autorităţii de...931

28 apr 01:39PoliticăSe asfaltează pe strada Primăverii!

Primăria Constanța a demarat lucrări în forță, în tot municipiul. Se montează stâlpișori, se pun flori, se...321

28 apr 02:03PoliticăSorin Grindeanu, despre nemulţumirile taximetriştilor: Nu dăm ordonanţă, facem un proiect de lege

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, joi, că Guvernul nu va da o ordonanţă de urgenţă pentru a rezolva...348

28 apr 01:45PoliticăATENȚIE! Treceri de pietoni cu benzi rezonatoare în Constanța

Trecerile de pietoni din Constanța se schimbă! Municipalitatea a decis vopsirea lor în așa fel încât să fie cât...2635

28 apr 01:44PoliticăOrașul Constanța are un nou cetățean de onoare

În cadrul ședinței de Consiliu Local Municipal, ce a avut loc în data de 27 aprilie, a.c., primarul Decebal...579

Monden
28 apr 02:00MondenGina Pistol, primele declarații după despărțirea de Alin Cocoș. “Singurul lucru pe care îl regret este că…”

Gina Pistol, primele declarații după despărțirea de Alin Cocoș, care a avut loc la începutul acestui an. Vedeta a...308

28 apr 00:00MondenActorul Florin Zamfirescu a vrut să-și arunce fiul de la balcon. Acum s-a aflat. “L-am târât prin casă”

Actorul Florin Zamfirescu a vrut să-și arunce fiul de la balcon, în timpul unui cutremur. Din păcate gestul său l-a...234

28 apr 00:00MondenZina Dumitrescu e copleșită de dorul băiatului său, care a abandonat-o în azil. Are discuții imaginare cu fiul său!

S-au împlinit trei ani de când nu mai știe nimic de fiul său. Zina Dumitrescu e copleșită de dorul băiatului său...187

28 apr 00:00MondenBianca Drăguşanu, cerută de soție în timp ce ieșea de la duș. “Eram în prosop când…”. Victor Slav a fost dat de gol

Bianca Drăguşanu, cerută de soție în timp ce ieșea de la duș. Dezvăluirea a fost făcută în cadrul emisiunii...189

28 apr 00:00MondenSanda Ladoși a slăbit 11 kilograme în 2 luni. Care este secretul ei și cum arată acum

Sanda Ladoși a slăbit 11 kilograme în două luni, iar acum arată aproape așa cum și-a dorit. În ultimii ani,...259

28 apr 00:00MondenAdevărul despre orientarea sexuală a lui Whitney Huston: Ar fi fost bisexuală

Un documentar despre viața cântăreței Withney Huston urmează să fie dufuzat de televiziunile americane, iar...160

28 apr 00:00MondenMadonna, nemulțumită că se face un film despre viața ei

Madonna s-a arătat revoltată de ideea Universal Studios de a realiza un film despre perioada de început a carierei ei...104

28 apr 00:00MondenAndreea Mantea, suspectă de cancer. Bruneta a făcut dezvăluiri terifiante: „Era un cancer foarte agresiv”

În ciuda aparențelor, Andreea Mantea nu a avut o viață ușoară și puțin știu că s-a confruntat cu probleme de...200

28 apr 00:00MondenIlinca Vandici, pe coperta Unica. Ce mult i-a crescut burtica de gravidă

Ilinca Vandici, pe coperta Unica. Prezentatoarea de televiziune își arată burtia de gravidă, care i-a crescut foarte...141

28 apr 00:00MondenBritney Spears s-a logodit cu Sam Asghari și își va cumpăra singură inelul de logodnă

Britney Spears s-a logodit cu Sam Asghari, iar presa de peste oceam se așteaptă ca până la sfârșitul anului să...133

Mapamond
28 apr 01:34MapamondColiziune în Marea Neagră între o navă-spion rusă şi un cargo, lângă coastele turceşti. Vasul rusesc s-a scufundat

O navă sub pavilionul statului Togo a intrat joi în coliziune cu o navă-spion a Rusiei în apropierea coastelor turce...1885

28 apr 00:00MapamondMilitar german, arestat sub suspiciunea de planificare a unui atac terorist

Autoritățile din orașul bavarez Hammelburg (sudul Germania) au arestat un militar german suspectat de planificare a...96

28 apr 00:00MapamondBoiko Borisov, desemnat să formeze noul guvern

Fostul prim-ministru bulgar Boiko Borisov, liderul partidului GERB, de centru-dreapta, câștigător al alegerilor...91

28 apr 00:00MapamondParlamentul European estimează la 5 milioane de euro prejudiciul în scandalul presupuselor angajări fictive făcute de Marine Le Pen

Parlamentul European estimează la aproape cinci milioane de euro potențialul său prejudiciu în scandalul privind...96

28 apr 00:00MapamondJustiția franceză a respins extrădarea fostului lider kosovar Ramush Haradinaj

Justiția franceză a respins joi extrădarea în Serbia a fostului lider rebel kosovar Ramush Haradinaj, pe care...89

28 apr 00:00MapamondMarea Britanie nu va avea aceleași drepturi ca o țară a Uniunii Europene

Marea Britanie nu va avea aceleași drepturi ca o țară a Uniunii Europene (UE) după Brexit, a atras atenția joi...109

28 apr 00:00MapamondConservatorii îi devansează pe laburiști cu 16 procente înaintea legislativelor anticipate

Conservatorii premierului britanic Theresa May îi devansează pe rivalii lor laburiști cu 16 procente înaintea...96

28 apr 00:00MapamondOLAF nu a găsit nici un indiciu cu privire la eventuale nereguli comise de Schulz ca președinte al Parlamentului European

Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) nu a găsit niciun indiciu cu privire la eventuale nereguli în perioada...91

28 apr 00:00MapamondPremierul Theresa May îl primește pe Juncker; UE își înăsprește poziția față de Marea Britanie

Premierul britanic Theresa May i-a primit miercuri la Londra în cursul unei "cine de lucru utile" pe principalii actori...97

28 apr 00:00MapamondIsraelul a lovit cu rachete o poziție a armatei siriene în apropiere de Damasc

Explozia puternică produsă joi în apropiere de aeroportul internațional din Damasc, situat la aproximativ 25 km de...113

Sănătate
27 apr 02:04SănătateANUNŢ IMPORTANT! Spitalul Mangalia are nevoie de medici

Spitalul Municipal Mangalia va scoate la concurs, în perioada următoare, mai multe posturi de medici în domeniile:...733

22 apr 01:15SănătateEpidemia de rujeolă înregistrează 4.881 de cazuri, dintre care 22 de decese

Epidemia de rujeolă, care a debutat la sfârşitul lunii septembrie 2016, a ajuns, vineri, la 4.881 de cazuri, dintre...1581

16 apr 00:12SănătatePRODUCĂTORII SĂRBĂTORESC! Țări UE, șantajate cu prețul medicamentelor pentru cancer

Email-uri interne de la una dintre cele mai mari companii farmaceutice din lume au fost „scurse” în presă....722

15 apr 12:32SănătatePeste 700 de cazuri noi de rujeolă, raportate în ultima săptămână. Rafila: Epidemia este consecinţa nevaccinării

Un număr de 703 cazuri de rujeolă au fost raportate în ultima săptămână la nivel naţional astfel că, de la...543

11 apr 00:06SănătateVEŞTI pentru mămici: Vaccinul hexavalent ajunge la Constanţa!

Veste bună pentru mămicile constănțene! Mult așteptatul vaccin hexavalent va ajunge la Constanța în cursul...634

9 apr 16:03SănătateCarnea de miel, benefică sau nu organismului?

Tradiţia românească spune că pe masa de Paşte mielul trebuie să ocupe locul de frunte. Deși multe persoane îl...1796

3 apr 00:37SănătateNanoparticulele din oja de unghii duc la apariția cancerului!

În perioada 25 martie – 30 martie 2017 au fost achiziționate din diferite structuri comerciale 59 de lacuri/oje de...1640

29 mar 00:25SănătateProiect ambiţios! Cum va arăta noua Secţie de Terapie Intensivă Nou-Născuţi

Secţia de Terapie Intensivă Nou Născuţi din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa este singură...1210

28 mar 00:28SănătateMai mulţi copii din ţară au murit de rujeolă! Iată situaţia la Constanţa

Aproximativ 4.000 de copii din România au fost diagnosticați cu rujeolă, iar 17 dintre ei au murit, potrivit ultimei...1083

28 mar 03:05SănătateAtenție, constănțeni! Iată la ce trebuie să fiți atenți atunci când cumpărați pâine

Pâinea integrală este una dintre cele mai bune alegere pentru o alimentație sănătoasă. Fie că vrei să...3026