REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.6° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
7.6° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Locuitorii din Cernavodă sunt aşteptaţi să doneze sânge: ce primesc cei care oferă mai mult

Locuitorii din Cernavodă sunt aşteptaţi să doneze sânge: ce primesc cei care oferă mai mult

Replica API 24 iunie 2016 | 23:57 350

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa organizează o acţiune de donare de sânge în oraşul Cernavodă, împreună cu primăria localităţii, sâmbătă, 25 iunie. Doritorii vor putea veni să doneze în intervalul orar 8.30- 13.30, Clubul Sportiv „Asociaţia Axiopolis Sport” din strada Medgidiei numărul 2 pentru a da o mână de ajutor pacienţilor ce au mare nevoie de tratament transfuzional. Reprezentanţii centrului de transfuzii readuc la cunoştinţa celor interesaţi că pot dona sânge persoane cu vârsta cuprinsă între 18- 65 de ani, cu greutatea peste 50 kg, care nu au suferit de hepatită, TBC, sifilis , ulcer, epilepsie, diabet zaharat sau boli de inimă. De precizat că cei care vor dona 450 de ml de sânge vor beneficia de anumite avantaje.

Persoanele de peste 50 de ani trebuie să facă dovada, printr-o adeverinţă de la medicul de familie, că nu sunt în evidenţă cu boli de inimă sau boli neurologice. De asemenea, este important de precizat ca înainte cu două zile, donatorul să nu consume băuturi alcoolice, iar în ziua în care donează să mănânce un mic dejun uşor şi să bea minim 500 ml de lichide. Persoanele peste 50 de ani sunt rugate să aducă de la medicul de familie o adeverinţă din care să reiasă că nu sunt în evidenţă cu boli de inima sau neurologice. Persoanele care efectuează o donare completă, respectiv 450 ml sânge vor beneficia la cerere de 7 tichete de masă pentru produse alimentare; o zi liberă la locul de muncă, în ziua donării, în cazul donatorilor salariaţi, o zi de scutire de la frecvenţa în ziua donării în cazul elevilor, studenţilor şi militarilor; decontarea cheltuielilor de transport în comun în ziua donării între localitatea de domiciliu / reşedinţa înscrisă în actul de identitate şi localitatea unde se efectuează donarea de sânge.

Geanina DRĂGOI

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614