REPLICA ONLINE CONSTANTA

20° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Maica Emanuela l-a reclamat pe IPS Teodosie la DNA! Arhiepiscopia susţine că este o falsă măicuță!

Maica Emanuela l-a reclamat pe IPS Teodosie la DNA! Arhiepiscopia susţine că este o falsă măicuță!

Replica API 11 noiembrie 2016 | 00:19 850

„Lipseau bani din fondurile Bisericii”

„Lipseau bani din fondurile Bisericii”

Călugărița care l-a reclamat pe Teodosie la DNA a fost prezentă, joi, 10 noiembrie, la sediul IPJ întrucât știa că arhiepiscopul va fi prezent pentru a semna controlul judiciar. Aceasta a relatat că slujitorul Domnului are termen 30 de zile să îi dea 10.000 de euro. De cealaltă parte, Arhiepiscopia susține că, de fapt, este vorba despre o falsă măicuță, care ar fi furat din fondurile Bisericii.

„Am fost şi la DNA și are termen 30 de zile să îmi dea 10.000 de euro. Săptămâna trecută am depus sesizare la DNA. În realitate, Patriarhia Română a luat fonduri europene pentru drum, dar banii s-au folosit în alte scopuri. ÎPS Teodosie mi-a cerut șpagă 14.000 de euro pentru sfințire, iar Benedict, exarhul mânăstirilor, 2.000 de euro pentru călugărie", a precizat maica Emanuela. Totul ar fi început în urmă cu mai mult timp, când, după cum spune măicuța, IPS Teodosie ar fi convins-o să-și vândă garsoniera pentru a sponsoriza biserica. Însă, de cum a dat banii, ea a spus că a fost izgonită din lăcașul de cult, fiind lăsată, practic, pe drumuri. Ulterior, reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului au trimis un punct de vedere: "Întrucât în media au apărut noi acuze la adresa IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, venite din partea unei false măicuțe, autointitulată Emanuela, pe numele de civil Pojoran Cammy Daniela, aducem la cunoștință următoarele: 1. În anul 2010, numita Pojoran Cammy Daniela a venit la Arhiepiscopia Tomisului solicitând intrarea în monahism în cadrul mânăstirii Adâncata (localitatea Aliman), cu scopul de a contribui la edificarea mânăstirii, aflată în stadiu incipient. Existând suspiciuni asupra bunelor intenții, Arhiepiscopia a decis numirea respectivei doar ca administrator onorific și doar în calitate de soră de mănăstire (cu numele Maria), purtătoare de rasă, nefiind călugăriţă”.

„2. Dorind să impresioneze în vederea obținerii rapide a aprobării de intrare în monahism și a obținerii funcției de stareță, sora Maria a decis să-și vândă un bun imobiliar (garsonieră) cu scopul de a dona banii pentru ctitorirea mânăstirii. Ca atare, a donat mânăstirii suma de 22.000 lei (aprox. 5.000 euro, la cursul din 2011), aceasta fiind înregistrată ca venit al mânăstirii prin două chitanțe eliberate în anul 2011, tot de către sus-numita. Apoi, pretextând că lucrările de construcție necesită mai multe fonduri, a demarat o colectă pentru mânăstire. Întrucât lucrările de construcție nu avansau, Arhiepiscopia a dispus un control financiar, în noiembrie 2011, în urma căruia s-a observat că din bugetul mânăstirii lipsesc 71.504 lei, 200 dolari și 270 euro. Deoarece sora Maria nu a putut justifica suma lipsă, a trecut la atacuri și jigniri publice la adresa IPS Teodosie și a reprezentanților clerului. Constatând această stare de fapt, Permanența Arhiepiscopiei a decis, în anul 2012, excluderea din mănăstire a surorii Maria. Totodată, respectând preceptele creștine s-a decis să nu se formuleze o plângere penală întrucât sus-numita a promis restituirea prejudiciului. 3. Refuzând să dezbrace hainele monahale, Pojoran Cammy Daniela s-a autointitulat maica Emanuela și a continuat să pretindă sume de bani în numele mânăstirii Adâncata, motiv pentru care am depus în 2011 o plângere către autorități, finalizată cu sancțiune contravențională și încă una anul acesta, pentru impostură. Ulterior am aflat că „măicuța” s-a alăturat Mitropoliei Gherasim Bratu, numită și Mitropolia caterisiților, structură pirat, alcătuită din preoți caterisiți din mai multe eparhii, inclusiv din Arhiepiscopia Tomisului, nerecunoscută de nicio Biserică Ortodoxă (foto anexată, cu Alexandru Gabriel Mascas și Gherasim Bratu), ceea ce poate explica dorința de a-și recupera donația și reluarea unor minciuni la adresa IPS Teodosie și a Arhiepiscopiei Tomisului".

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367