REPLICA ONLINE CONSTANTA

27.4° Constanța Mar., 16 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6701
27.4° Constanța Marți, 16 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6701
 

Marinar străin, aflat pe o navă în Portul Midia, prins cu ţigarete netimbrate

Marinar străin, aflat pe o navă în Portul Midia, prins cu ţigarete netimbrate

Replica API 23 august 2014 | 00:00 141

Autoturism de 3.000 de euro, indisponibilizat de poliţişti

Autoturism de 3.000 de euro, indisponibilizat de poliţişti

Mii de ţigarete de contrabandă au fost descoperite de poliţişti la bordul unei nave sub pavilion Sierra Leone, ancorată în Portul Midia. Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au ridicat în vederea confiscării 8.200 ţigarete de contrabandă, transportate de un cetăţean român cu un autoturism în municipiul Constanţa, respectiv ascunse şi nedeclarate de un marinar străin pe o navă aflată în Portul Midia.

"În data de 21.08.2014, în jurul orei 11.30, poliţişti de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Punctului de Frointieră din Constanţa, aflaţi în misiune în municipi, au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii contrabandei cu produse din tutun, oprind pentru control un autoturism marca Volkswagen Golf, condus de cetăţeanul român A.M., în vârstă de 47 ani, cu domiciliul în municipiul Constanţa. În urma controlului autoturismului au fost descoperite 4.200 de ţigarete, de provenienţă duty free, pentru care conducătorul autoturismului nu a putut prezenta documente de provenienţă. În aceeaşi zi, în intervalul orar 11.35 - 13.00, o echipă comună formată din poliţişti de frontieră din cadrul P.P.F. Midia şi lucrători vamali a efectuat controlul unei nave sub pavilion Sierra Leone, ancorată în Portul Midia. În cabina unui marinar sirian de 32 de ani au fost găsite ascunse şi nedeclarate 4.000 de ţigarete netimbrate", au declarat oamenii legii. Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării întreaga cantitate de ţigarete, evaluată la aproximativ 4.100 lei, iar autoturismul din primul caz, în valoare de 3.000 euro, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor. Constănţeanul s-a ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prin deţinere, transport şi comercializarea mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 270, alin.3 din legea 86/2006 , iar marinarul străin a fost sancţionat contravenţional pentru încălcarea prevederilor H.G. 707/2006, art.91, alin.1, lit.b cu suma de 4.500 de lei.

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369