REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.1° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
8.1° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Mesajul lui Robert Turcescu pentru constănţeni

Mesajul lui Robert Turcescu pentru constănţeni

Replica API 9 decembrie 2016 | 00:27 353

Candidatul PMP pe lista de la Constanţa

Candidatul PMP pe lista de la Constanţa

Robert Turcescu

Stimaţi constănţeni,

O spun categoric, de la bun început: am 41 de ani şi vreau o schimbare, vreau să lupt în arena politică pentru a trăi într-o Românie mai bună! Ştiu că aţi mai auzit vorbindu-se despre schimbări, ştiu că în fiecare an electoral vi s-au făcut promisiuni şi mai ştiu că multora dintre dumneavoastă vi se pare că toţi politicienii sunt la fel. Adică neserioşi şi, adeseori, mincinoşi.

Credeţi-mă, vreme de 23 de ani, timp în care am realizat mii de emisiuni de radio şi de televiziune şi în care am scris mii de articole şi anchete de presă, m-am convins că România are şi foarte mulţi oameni de ispravă, profesionişti şi doritori să trăiască într-o ţară democratică şi aşezată din punct de vedere economic. Pentru toţi cei care nu şi-au pierdut speranţa vin cu o veste bună: pe 11 decembrie, la alegerile parlamentare, avem şansa de a restarta viaţa politică din România printr-un vot acordat unei noi generaţii de oameni politici.

Eu, Robert Turcescu, n-am fost membru al vreunui partid până la începutul acestui an când am decis să mă înscriu în Partidul Mişcarea Populară condus de preşedintele Traian Băsescu. Sigur, am fost mereu „băsist”, dar în decizia de a mă alătura echipei PMP a mai cântărit greu un argument, acela de a fi văzut că voi fi coleg de partid cu mulţi oameni tineri. Şi pentru ei, şi pentru mine, vremea vorbelor a apus, e nevoie de implicare şi de fapte! Candidez, aşadar, pentru a fi deputat în Parlamentul României din partea judeţului Constanţa, convins fiind că din această postură voi reuşi să realizez mult mai multe proiecte necesare astăzi ţării în care trăiesc, decât din postura de jurnalist.

Ca jurnalist am scris numeroase anchete şi am realizat zeci de emisiuni radio-tv despre corupţia din judeţul Constanţa. Am atacat frontal jaful din administraţia condusă toxic atâta amar de vreme de cuplul Nicuşor Constantinescu- Radu Mazăre. Sunt sigur că mulţi dintre dumneavostră vă aduceţi aminte de aceste articole şi emisiuni. Acum însă e momentul în care, cu sprijinul constănţenilor, am putea face un pas înainte: să ducem judeţul Constanţa la un alt nivel de reprezentare în Parlamentul României. Am forţa şi hotărârea să lupt ca om politic pentru a aduce investiţii, locuri de muncă şi salarii decente pentru constănţeni. Nu vin în faţa dumneavoastră cu o listă populistă de promisiuni fără acoperire, dar vă ofer garanţia că voi lupta cu toată energia mea pentru ca agricultorii, întreprinzătorii şi bugetarii acestui judeţ să aibă o voce puternică în Legislativul ţării.

În final, mai adaug un singur lucru: am doi copii şi, la fel ca mulţi dintre cei ce vor fi citit aceste rânduri, am ajuns la acel moment din viaţă în care mă gândesc zi de zi ce le voi putea spune peste ani atunci când mă vor întreba „Dar, tu, tată, tu ce-ai făcut pentru România?”. Aş vrea la acel moment să pot să le răspund apăsat şi demn că nu m-am temut să mă implic în lupta pentru schimbare. Şi că nu am făcut-o singur, ci alături de oameni care, la timpul potrivit, s-au pus în mişcare. Pentru că numai împreună mişcăm România!

Cu Dumnezeu înainte şi va fi bine!

Al dumneavoastră,

Robert- Nicolae Turcescu

Vicepreşedinte PMP,

Candidat la Camera Deputaților în Circumscripția 14, județul Constanța

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614