Anul XV Nr. 3627 (3678), 31 octombrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Ministrul Educaţiei a anunţat NOI MODIFICĂRI legate de ADMITEREA LA LICEU

Admiterea în liceu se va face, din 2015, cu medie de minimum 5, a anunţat, joi, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, care a precizat că intervalul de doi ani până la intrarea în vigoare a reglementării este necesar pentru pregătirea acesteia. Anunţul a fost făcut de Pricopie la prezentarea bilanţului anului şcolar 2012-3013 în Capitală, fiind primit cu aplauze de directorii unităţilor de învăţământ prezenţi la eveniment. Media de admitere în liceu a fost calculată, până în anul şcolar 2013-2014, ca medie aritmetică dintre media notelor de la evaluarea naţională şi media generală a anilor de gimnaziu. Din anul şcolar 2013-2014, la calcularea mediei de admitere în liceu, media de la evaluarea naţională va reprezenta 75 la sută, faţă de 50 la sută în anii trecuţi, scăzând astfel la 25 la sută ponderea notelor din ciclul gimnazial. Anul acesta, peste 6.700 de elevi au fost admişi în clasa a IX-a, la prima etapă de repartizare în licee, cu medii sub 5, majoritatea acestora, respectiv 5.066, fiind repartizaţi în unităţi de învăţământ din mediul urban, iar 1.677, în licee din rural, potrivit datelor centralizate de Ministerul Educaţiei Naţionale. ADMITERE LICEU 2014. În baza prevederilor art. 94 alin. (2) lit. e) din Legea educatiei nationale nr. 1/2011, cu modificarile si completarile ulteri oare, ale Ordinului ministrului educatiei, cercetarii, tineretului si sportului nr. 3.753/2011 privind aprobarea unor masuri tranzito rii in sistemul national de invatamant, cu modificarile ulterioare, in temeiul prevederilor art. 5 din Hotararea Guvernului nr. 185/2013 privind organizarea si functionarea Ministerului Educatiei Nationale, cu modificarile si completarile ulterioare, ministrul educatiei nationale emite prezentul ordin, scrie avocatnet.ro.

Art. 1. - Se aproba Calendarul admiterii in invatamantul liceal de stat pentru anul scolar 2014-2015, prevazut in anexa nr. 1, care face parte integranta din prezentul ordin.

Art. 2. (1) Admiterea absolventilor clasei a VIII-a in invatamantul liceal de stat pentru anul scolar 2014-2015 se desfasoara in conformitate cu Metodologia de organizare si desfasurare a admiterii in invatamantul liceal de stat pentru anul scolar 2011-2012, prevazuta in anexa nr. I la Ordinul ministrului educatiei, cercetarii, tineretului si sportului nr. 4.802/2010 privind organizarea si desfasurarea admiterii in invatamantul liceal de stat, pentru anul scolar 2011-2012

(2) Calculul mediei de admitere se face in conformitate cu prevederile anexei nr. 2, care face parte integranta din prezentul ordin

(3) Metodologia prevazuta la alin. (1) se va aplica in mod corespunzator, cu respectarea Calendarului admiterii in invatamantul liceal de stat pentru anul scolar 2014-2015

(4) Comisia Nationala de Admitere poate elabora instructiuni/proceduri, in vederea bunei organizari si desfasurari a admiterii in invatamantul liceal de stat pentru anul scolar 2014-2015.

ADMITERE LICEU 2014. CUM SE CALCULEAZĂ MEDIA DE ADMITERE LA LICEU?

Modalitatea de calculare a mediei de admitere in invatamantul liceal a fost modificata recent de Ministerul Educatiei Nationale, printr-un act normativ publicat in Monitorul Oficial. Decizia vine in urma analizei datelor inregistrate la finalul clasei a VIII-a, ce au relevat diferente notabile intre mediile, mai mari, obtinute de elevi in scoala, pe parcursul gimnaziului, si mediile, mai mici, obtinute de acestia la Evaluarea Nationala. Afla din articol cum se va calcula, incepand din acest an, media de admitere la liceu.

Incepand cu anul scolar 2013-2014, proportia mediei celor patru ani de gimnaziu va fi de 25% in media finala pentru admiterea in invatamantul liceal, se arata in Ordinul Ministerului Educatiei Nationale nr. 4925/2013 privind organizarea si desfasurarea admiterii in invatamantul liceal de stat pentru anul scolar 2014-2015, publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 570, din 6 septembrie 2013.

Astfel, proportia mediei a fost redusa substantial, in conditiile in care pana acum era de 50%. In acelasi timp, dupa cum stabileste noul act normativ, media obtinuta la Evaluarea Nationala din clasa a VIII-a (examenul de capacitate, n.red.) va avea o pondere mai mare in calculul mediei finale, respectiv 75%, fata de 50% cat era pana acum.

"Media de admitere, pe baza careia se realizeaza inscrierea in clasa a IX-a a absolventilor invatamantului gimnazial, se calculeaza ca medie ponderata intre media generala la evaluarea nationala sustinuta de absolventii clasei a VIII-a, care are o pondere de 75%, si media generala de absolvire a claselor a V-a-a VIII-a, care are o pondere de 25% in calculul mediei de admitere", se mentioneaza in Ordinul MEN intrat deja in vigoare.

ADMITERE LICEU 2014. CALENDARUL EXAMENULUI

Conform Ordinului publicat pe 6 septembrie 2013, admiterea in invatamantul liceal pentru anul scolar 2014 - 2015 incepe in mai 2014, iar prima etapa se incheie la sfarsitul lunii iulie 2014, dupa rezolvarea contestatiilor.

Primele examene pentru absolventii de liceu se vor desfasura la sfarsitul lunii mai, odata cu Probele de verificare a cunostintelor de limba moderna sau materna si la probele de aptitudini. Acestea din urma se vor desfasura intre 28 mai si 30 mai 2014, iar pe 3 iunie vor fi afisate rezultatele finale, cele dupa contestatii, se arata in documentul de vineri. Probe de aptitudini organizeaza liceele pedagogice, iar probe de verificare a cunostintelor de limba moderna sau materna cele cu program biligv de predare a unei limbi moderne de circulatie internationala (engleza, germana, spaniola).

Fiecare scoala isi va trimite baza de date cu mediile generale ale absoventilor din clasa a VIII-a catre comisia de admitere judeteana pe 18 iunie 2014. Aceasta lista va cuprinde si elevii corigenti, repetenti, cu situatia neincheiata sau exmatriculati. Pentru rromi, locurile speciale vor fi afisate pe 15 mai 2014, iar pana pe 20 iunie 2014 se vor depune cererile de inscriere pe locurile speciale.

ADMITERE LICEU 2014. CUM ŞI CINE SE POATE ÎNSCRIE LA EXAMEN

Potrivit Ordinului MEN 4.925/ 2013, inscrierea computerizata a absolventilor de giumnaziu la liceu va incepe la inceputul lunii iulie 2014. Baza de date cu mediile de admitere vor fi transmise de Comisia Nationala de Admitere pe 3 iulie 2014, iar, de a doua zi pana pe 9 iulie 2014, absolventii clasei a VIII-a si parintii vor completa fisele de inscriere si le vor introduce in baza de date computerizata.

La mijlocul lunii iulie, pe 16 iulie 2014, se afiseaza listele de candidati repartizati pe scoli, urmata de depunerea dosarelor de inscriere la scolile pana pe 25 iulie. In primele trei zile din aceasta perioada, intre 16 iulie si 19 iulie, se desfasora admiterea la liceele care organizeaza probe de aptitudini sau de verificare a cunostintelor de limba moderna ori materna.

Dupa ce se incheie prima etapa, imediat incepe cea de-a doua. Intre 16 iulie si 21 iulie 2014 se completeaza fisele de optiuni de catre candidatii care n-au participat la prima repartizare si se completeaza noi fise de optiuni de catre cei nereparitizati dupa prima etapa. Pe 24 iulie se afiseaza rezultatele celei de-a doua repartizari, data la care incepe si depunerea dosarelor de inscriere a candidatilor la scolile la care au fost repartizati. Inscrierea se poate face doar pana a doua zi, inclusiv.

In documentul publicat vineri, pana pe 31 iulie vor fi rezolvate toate problemele aparute in urma primelor doua etape de repartizare computerizata, iar pe 1 august 2014 incepe cea de-a de-a treia etapa de admitere in invatamantul liceal, odata cu afisarea locului de desfasurare si a graficului probelor de aptitudini sau de verificare a cunostintelor de limba moderna ori materna, care se vor desfasura intre 1 si 3 septembrie 2014.

Intre 4 si 5 septembrie 2014, vor fi repartizati ultimii absolventi de clasa a VIII-a care n-au participat la niciuna dintre repartizarile anterioare sau n-au fost repartizati in etapele anterioare. Rezultatele finale ale acestei etape vor fi anuntate pe 8 septembrie 2014.

Absolventii de clasa a VIII-a care implinesc 18 ani se pot inscrie doar la invatamantul seral sau la cel cu frecventa redusa. Pentru acestia, admiterea la liceu pentru anul scolar viitor 2014 - 2015 se face intre 15 iulie 2014, cand se anunta calendarul, si 25 iulie 2014, odata cu repartizarea candidatilor.

sursa: realitatea.net

Comentarii
mai mult...Politică
31 oct 00:38PoliticăCe spune PSD Constanţa despre foştii aliaţi liberali: Înainte de turul 2, vom încerca să refacem USL, cu partidul lui Tăriceanu

PSD va încerca să refacă USL, dar de data aceasta alături de Călin Popescu Tăriceanu şi al său Partid Liberal...

31 oct 00:36PoliticăBăsescu: Serviciile secrete s-au implicat în campania electorală
31 oct 00:59PoliticăO delegaţie din China va vizita staţiunea Techirghiol
31 oct 00:09PoliticăUdrea, fotografiată cu procurorul şef al DIICOT la cumpărături în Paris

Pe site-ul joscenzura2014.wordpress.com au apărut mai multe fotografii cu Elena Udrea şi Alina Bica, procurorul şef...

31 oct 13:45PoliticăFostul subprefect ar putea scăpa de condamnarea de un 1 şi 2 luni
31 oct 22:06PoliticăAnca Belu: Ne dorim să avem cât mai multe proiecte cu finanţare europeană
31 oct 22:05PoliticăIohannis, către Ponta: Nu băgaţi părinţii mei în această mizerie de campanie pe care o faceţi!

Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, susţine că părinţii săi locuiesc cu chirie la mansarda unei clădiri, în...

31 oct 00:34PoliticăUdrea: Luni seara am fost fotografiată în propria locuinţă. Mi-a fost teamă
31 oct 00:28PoliticăUltimul sondaj: Câte procente îl despart pe Ponta de Iohannis
31 oct 01:10PoliticăPNL Constanţa acuză BEC că sprijină PSD la distribuirea „pliantelor care înşeală poporul român”

Scandalul pliantelor care, în opinia PNL, sunt sfidătoare la adresa candidatului la prezidenţiale, Klaus Iohannis, a...

30 oct 00:04PoliticăPrimarul de la Medgidia semnează pentru alimentarea Lafarge cu energie electrică. Ce belele îi mai aduce ENEL
30 oct 00:03PoliticăTăriceanu: Amploarea corupţiei în România, o ameninţare la adresa democraţiei
Vremea
7° - 7.5° vineri, 31 octombrie 2014
câțiva noriUmiditate: 100%
Vânt: 9.41 m/s din N
Presiune: 1033.32 milibari

Loto
6/4952430394546
5/40272831354025
joker21619242812
Horoscop
mai mult...SPSportRT
31 oct 01:28SportRezultate din Cupa României

Rezultate înregistrate în partidele disputate, marţi, miercuri şi joi, în optimile de finală ale Cupei României -...

31 oct 01:26SportChipciu surprinde înaintea derby-ului cu Dinamo: “Ne lipsesc declaraţiile lui Becali”

Gigi Becali nu îi speria pe toţi jucătorii Stelei. Chiar dacă îi desfiinţa în interviurile acordate după...

31 oct 01:22SportPancu despre situaţia Rapidului: Suntem căzuţi psihic!

Căpitanul Rapidului,Daniel Pancu, a vorbit despre eliminarea echipei sale din optimile Cupei României, după 1-2 cuCFR...

31 oct 01:15SportSteliştii i-au găsit deja înlocuitor lui Giedrius Arlauskis

Steaua ar putea să îl piardă în vară peGiedrius Arlauskis. Portarul va putea pleca gratis din Ghencea, dacă...

Local
31 oct 00:47LocalVolkswagen cu plăcuţe de înmatriculare false, descoperit în Negru Vodă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în P.T.F. Negru Vodă un autoturism cu numere de...

31 oct 00:54LocalŞoferul care a accidentat un pieton şi a fugit, lăsat în libertate

Individul care a accidentat un pieton pe bulevardul I.C. Brătianu, luni seara, 27 octombrie, a fost prins imediat de...

31 oct 00:55LocalSpărgătorii de maşini rămân după gratii

Cei doi indivizi care au furat dintr-un autoturism parcat la City Park, după ce au spart geamul acestuia, sustrăgând...

31 oct 00:34LocalUn tânăr s-a spânzurat în curtea locuinţei, la Medgidia

Un tânăr din Medgidia şi-a încheiat socotelile cu viaţa. Daniel Florin G., de 33 de ani, s-a spânzurat în curtea...

31 oct 23:13LocalPedepse pentru evaziune fiscală: 4 luni cu suspendare şi amenzi administrative

Raiul evaziunilor fiscale ar fi la Cuza Vodă, susţin constănţenii, acolo unde firmele fantomă apar peste noapte,...

31 oct 23:11LocalŞerif Mahsum nu scapă de arest

Sali Şerif - Mahsum, de 17 ani, din Bucureşti, nu scapă de arest. Judecătoria Constanţa, la data de 28 octombrie...

31 oct 09:34LocalIndividul care şi-a înjunghiat partenerul de pahar, trimis în judecată

Ibram Baboi a fost trimis în judecată pentru omor, dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Constanţa. Totodată,...

31 oct 22:31LocalA căzut cu mopedul pe DJ 391

Un bărbat de 53 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a căzut cu mopedul pe carosabil. Potrivit...

31 oct 20:30LocalParada legumelor şi a fructelor, la Liceul Teoretic Lucian Blaga

Alimentaţia corectă şi sănătoasă nu trebuie să fie ocazională, ci integrată într-un stil de viaţă care să...

31 oct 00:19LocalCarambol cu 4 maşini pe Podul IPMC

În data de 30.10.2014, în jurul orelor 17.40, J.C.A. (bărbat de 21 ani din Cuza Voda) a condus o autoutilitară pe...

Monden
31 oct 01:36MondenNeil Patrick Harris va juca în "American Horror Story"

Distribuția din sezonul al patrulea al serialului 'American Horror Story' se îmbogățește pe zi ce trece. După Emma...

31 oct 01:34MondenUite cât a slăbit Dana Săvuică în doar trei luni!

31 oct 01:30MondenHello Kitty, la a 40-a aniversare

Pe 1 noiembrie se împlinesc 40 de ani de la lansarea pe piață a primului produs Hello Kitty, creat de firma japoneză...

31 oct 01:19MondenMary Kate Olsen s-a căsătorit cu fratele vitreg al lui Sarkozy

Mary-Kate Olsen, celebră pentru rolul din serialul "Casă plină", în care a jucat alături de sora sa geamănă în...

31 oct 01:13MondenAshton Kutcher, acuzat că a înşelat-o pe Mila Kunis

Actorul american Ashton Kutcher a fost acuzat că a înşelat-o pe partenera lui de viaţă, Mila Kunis, cu o...

31 oct 00:00MondenSteaua dedicată violonistului Joachim, dezvelită pe Aleea Muzicienilor

Steaua dedicată muzicianului Joseph Joachim va fi dezvelită, joi, pe Aleea Muzicienilor din fața Filarmonicii...

31 oct 17:27MondenDima Trofim lansează primul său videoclip, „Cerşesc iubire“

Dima Trofim, cântăreţul care a devenit cunoscut tinerilor din România odată cu trupa LaLa Band, lansează primul...

31 oct 00:00MondenSuperstarurile Tony Bennett și Lady Gaga cânta piesa It Don’t Mean A Thing în cadrul unei campanii

În iarna aceasta, H&M celebrează perioada sărbătorilor printr-o campanie spectaculoasă și o colecție festivă....

31 oct 00:00MondenTrupa de hip-hop Young Fathers, recompensată cu premiul Mercury pe 2014

Trupa de hip-hop alternativ “Young Fathers” a primit miercuri premiul Mercury pe 2014, devansând artiști britanici...

31 oct 00:00MondenBeyonce lansează o marcă vestimentară dedicată persoanelor care fac sport

Cântăreaţa americană Beyonce s-a aliat cu Sir Phillip Green, proprietarul lanţului britanic de magazine...

Mapamond
31 oct 01:37MapamondSuedia devine prima ţară occidentală din UE care recunoaşte statul Palestina

Ministrul suedez de Externe a anunţat că Guvernul său a recunoscut, joi, prin decret statul Palestina, devenind prima...

31 oct 01:32MapamondChuck Hagel: Bashar al-Assad ar putea profita de raidurile americane împotriva grupării Stat Islamic

Regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad, ale cărui trupe luptă împotriva unei multitudini de grupări rebele,...

31 oct 00:49MapamondOficiali nord-coreeni, executaţi în public pentru vizionarea de seriale sud-coreene

Cel puţin 50 de persoane, printre care s-au numărat şi câţiva oficiali nord-coreeni , au fost executate în public...

31 oct 00:42MapamondNoi TENSIUNI la Ierusalim

Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a calificat, joi, drept "declaraţie de război" decizia Israelului de a...

31 oct 00:38MapamondMadeleine Albright: "Putin trăiește într-o lume paralelă"

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, "trăiește într-o lume paralelă", a declarat fostul secretar de stat american...

31 oct 00:43MapamondGrevă la compania portugheză TAP

Traficul aerian era puternic perturbat joi în Portugalia, din cauza unei greve de 24 de ore a personalului navigant al...

31 oct 00:29MapamondEgipt: Templu faraonic descoperit din întâmplare sub o casă particulară din Cairo

Un templu faraonic vechi de 3.400 de ani, acoperit de pânza freatică, a fost descoperit cu ocazia unor săpături...

31 oct 00:31MapamondChile devine prima țară din America Latină care cultivă canabis în scop terapeutic

...

31 oct 00:31MapamondFox News va dezvălui identitatea soldatului Navy Seals care l-a ucis pe Osama ben Laden

Soldatul de elită al Navy Seals care l-a ucis pe Osama ben Laden în 2011 îşi va dezvălui identitatea într-un...

31 oct 00:31MapamondUn lider al extremei dreapta, împuşcat de pe o motocicletă în Israel

Un lider al extremei drepte israeliene, Yehuda Glick, a fost împuşcat miercuri la Ierusalim în timp ce pleca de la o...

Sănătate
30 oct 00:36SănătateOtravă curată: medicamente made in China, pe piaţa din România

Peste 20.000 de produse farmaceutice susceptibile a fi contrafăcute au fost depistate şi confiscate de poliţiştii de...

30 oct 00:36Sănătate400.000 de români suferă de psoriazis

Aproximativ 400.000 de români suferă de psoriazis, incidenţa estimată la nivelul populaţiei României fiind de 2%,...

29 oct 00:04SănătateBolile cerebrovasculare ucid de patru ori mai mulţi români decât alţi cetăţeni europeni

Persoanele care au suferit un accident vascular cerebral (AVC) sau accident ischemic tranzitor (AIT) prezintă un risc...

29 oct 00:04SănătateCele mai nocive alimente: top 5

Pentru multă lume, alimentaţie sănătoasă înseamnă să se încadreze într-un anumit număr de calorii pe zi....

25 oct 09:29SănătateFaci herpes? Iată ce boală mai riști să faci!

Infecţia cu virusul Herpes simplex de tip 1 dublează riscul de a suferi de maladia Alzheimer, potrivit unui studiu...

25 oct 00:18SănătateBănicioiu: Vom face funcționale consiliile etice din spitale și le vom extinde atribuțiile

Consiliile etice din spitalele publice vor deveni funcționale și li se vor extinde atribuțiile, a declarat ministrul...

21 oct 00:22SănătateCampania naţională de vaccinare a debutat în şcoli

Ministerul Sănătăţii dispune de dozele de vaccin necesare pentru campania de imunizare a elevilor cu vârste între...

21 oct 00:33SănătateSute de participanți la Congresul Național de Psihiatrie 2014

Centrul Internațional de Conferințe Sinaia a fost gazda celei de-a V-a ediție a celei mai mari manifestări...

17 oct 00:00SănătateStatul decontează testele pentru 800 de pacienţi cu leucemie acută

La propunerea Ministerului Sănătăţii, Guvernul României a aprobat Hotărârea de Guvern pentru modificarea şi...

17 oct 01:43SănătateUn banal fruct te ajută să lupţi cu obezitatea

Merele au foarte multe beneficii, conform studiilor din ultimii ani, însă compuşii bioactivi din mere, cum ar fi...