REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.5° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
11.5° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

MOARTE SUSPECTĂ la Mangalia: un tânăr a fost găsit pe o navă din cadrul DMHI

MOARTE SUSPECTĂ la Mangalia: un tânăr a fost găsit pe o navă din cadrul DMHI

Replica API 7 decembrie 2015 | 16:29 648

Anchetă la DMHIMangalia! Un tânăr de 24 de ani a fost găsit decedat pe o navă, martorii susţinând că, în momentul în care l-au văzut, se zvârcolea, după care a rămas înţepenit. Poliţiştii şi inspectorii din cadrul ITM au demarat cercetările.

Florin Lucaci, în vârstă de 24 de ani, a fost descoperit sâmbătă, 5 decembrie, în jurul orei 9.30, pe o navă. Este vorba despre o construcţie nouă, aflată în cadrul DMHI Mangalia. Menţionăm că tânărul era angajat în cadrul societăţii Lara New Construct SRL. Potrivit martorilor, în momentul în care l-au găsit, acesta se afla căzut la pământ şi se zvârcolea. Au sunat de urgenţă la 112, la faţa locului ajungând cadrele medicale. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru el, fiindu-i declarat decesul. Poliţiştii au declanşat cercetările şi, potrivit primelor rezultate, nu au existat semne de violenţă pe trupul neînsufleţit. Cadavrul a fost depus la morgă în vederea efectuării necropsiei. Totodată, menţionăm că o anchetă au deschis şi inspectorii ITM. „În momentul în care a fost găsit nu au fost sesizate urme de violenţă. Martorii spun că se zvârcolea, se zbătea. A venit ambulanţa, i s-a acordat primul ajutor dar a decedat. Este prematur să vorbim despre o cauză. Nu ştim dacă s-a prăbuşit, dacă a căzut de la înălţime, este destul de delicat. Aşteptăm rezultatele necropsiei. Colegii mei au fost la faţa locului şi fac cercetări”, a declarat, pentru „Replica”, Marian Becheanu din cadrul ITM Constanţa.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614