REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
10.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

O autospecială ISU a fost implicată într-un accident rutier: doi pompieri încarceraţi!

O autospecială ISU a fost implicată într-un accident rutier: doi pompieri încarceraţi!

Replica API 4 noiembrie 2015 | 12:09 572

S-a instalat panica pe Şoseaua Mangaliei din municipiul Constanţa, miercuri, 4 noiembrie. O autospecială din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa, care se îndrepta către un incendiu, a fost implicată într-un accident rutier pe Şoseaua Mangaliei colţ cu strada Pandurului, după care a fost proiectată într-un stâlp. Şase persoane au ajuns la spital, dintre care 3 doar pentru investigaţii medicale. Totodată, un vârstnic a început să se tăvălească pe asfalt, spunând că a fost lovit, în timp ce o tânără tremura din toate încheieturile, ea susţinând că a văzut moartea cu ochii.

Traficul rutier a fost blocat pentru o bună bucată de timp pe şoseaua Mangaliei, miercuri, 4 noiembrie. Totul s-a petrecut în jurul orei 9.32, când un bărbat de 32 ani din Constanţa, M.O., a condus autospecializata de stins incendiu, marca MAN , având semnalele acustice şi luminoase în stare de funcţionare, pe şoseaua Mangaliei, pe banda 2, dinspre Pod Doraly către Eforie. Precizăm că pompierii se deplasau la o solicitare pe strada Th. Speranţia, unde luase foc un televizor. Ajungând la intersecţia semaforizată cu strada Pandurului, a pătruns în intersecţie pe culoarea roşu a semaforului electric unde a intrat în coliziune cu autoturismul marca Dacia Logan, condus pe strada Pandurului, dinspre strada Micşuneleor către Liliacului, pe culoarea verde a semaforului electric, de către un bărbat de 55 de ani, din Constanţa, M.S.. După coliziune, autospecializata MAN a intrat întru-un stâlp din beton de iluminat public iar autoturismul Dacia Logan a fost proiectat pe trotuar, distrugând şi indicatorul de trecere pentru pietoni. Accidentul s-a soldat cu vătămarea corporală uşoară a conducătorului autoturismului Dacia Logan şi a membrilor din echipajul de pompieri, respectiv N.D., de 47 de ani, din Mangalia, şi B.D., de 48 de ani, din Constanţa. “În ziua curentă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al Judeţului Constanţa s-a confruntat cu un eveniment mai puţin plăcut. În timp ce se deplasa la gestionarea unei situaţii de urgenţă produsă de un incendiu, echipajul a fost implicat într-un accident rutier, în urma căruia au fost două victime din rândul nostru. Deocamdată sunt sub investigaţii medicale. La prima vedere n-au afecţiuni foarte grave, dar au fost transportaţi pentru investigaţii amănunţite. Este un servant şi şeful de tură, şeful Gărzii de Intervenţie.”, a declarat Daniel Petrov, şeful ISU Dobrogea. Precizăm că la spital au fost transportaţi şi alţi trei pompieri (echipajul era format din cinci persoane), care nu au fost răniţi, ci doar pentru investigaţii. Cât despre cei doi militari răniţi, aceştia au rămas, în primă fază, încarceraţi. “Au intervenit colegii lor, din păcate, pentru descarcerare. Este cu atât mai marcant întrucât era vorba de colegi. Au reuşit descarcerarea acestora într-un interval de aproximativ 40 de minute.”, a mai spus Petrov.

Mărturii şocante: o tânără se afla chiar lângă semaforul ce a fost pus la pământ

Imediat după producerea nefericitului eveniment, un vârstnic a început să se tăvălească pe asflat, susţinând că a fost accidentat. Însă, în urma unui control, se pare că acesta nu avea nimic, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. O altă persoană, o tânără de 30 de ani, tremura din toate încheieturile. Aceasta se afla chiar lângă semafor. “Nu ştiu exact ce s-a întâmplat. Am văzut doar maşina aceea roşie, Dacia Logan, cum a intrat în semaforul de lângă mine, că eu voiam să traversez pe trecere. Atunci am văzut că a venit cu viteză şi a intrat în semafor. Bine că m-am ferit… Apoi am fugit şi am deschis uşa la maşină. Şoferul e un bărbat care avea multe răni la cap”, a declarat Ana Ionescu, în vârstă de 30 de ani. Poliţiştii rutieri constănţeni au deschis o anchetă. “S-a intervenit pentru descarcerarea persoanelor vătămate. Se va interveni şi pentru înlocuirea elementelor de sistematizare şi, bineînţeles, s-a intervenit pentru fluidizarea traficului rutier pentru că zona este intens circulată iar producerea accidentului a provocat coloane în aşteptare de autovehicule. În cauză s-a întocmit un dosar penal. Cercetările sunt efectuate sub coordonarea directă a unui procuror din cadrul Parchetului Tribunalului Militar Constanţa. Se va stabili pe parcursul cercetărilor cui aparţine vina în producerea accidentului, bineînţeles odată cu stabilirea încălcării unei norme rutiere, fie de către conducătorul autoturismului, fie de către conducătorul autospecialei”, a declarat Ciprian Sobaru, şeful Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367