REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
13.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

O nouă ediție a târgului de articole din piele și blană la Constanța- TINIMTEX

O nouă ediție a târgului de articole din piele și blană la Constanța- TINIMTEX

Replica API 25 octombrie 2016 | 00:10 286

Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța (CCINA Constanța), în parteneriat cu Consiliul Județean Constanța (CJC), organizează, în perioada 26-30 octombrie 2016, o ediție specială a TINIMTEX – Târg specializat de articole din piele și blană, cel mai mare eveniment de profil din țară în domeniul industriei ușoare, cu tradiţie pentru zona Dobrogea. Această ediție specială, organizată în premieră sub egida TINIMTEX, vine atât în întâmpinarea comercianților de specialitate, cât și a consumatorilor constănțeni, o piață importantă pentru acest tip de produse. Astfel, putem spune că, în pofida prețurilor destul de ridicate, în ultimii ani, un sector aparte este ocupat de produsele din blană și piele naturală, acestea fiind tot mai căutate de consumatorii români, iar acest aspect este evidențiat inclusiv în documentele statistice oferite de INSSE, motiv pentru care, CCINA Constanța și-a concentrat eforturile în realizarea unui târg dedicat acestor articole.

Târgul se desfășoară la Pavilionul Expozițional din staţiunea Mamaia și reunește, pe lângă producătorii și comercianții de îmbrăcăminte din piele și blană, și produse de încălțaminte, marochinărie, îmbrăcăminte adulți și copii, lenjerie, home & deco și accesorii, din întreagă ţară, majoritatea acestora fiind participanți fideli ai acestui eveniment.

Numărul mare de expozanți, aproximativ peste 100 de firme, din care, 80% din firme sunt cu articole de piele și blană, demonstrează că TINIMTEX se bucură de notorietate pe piața expozițiilor de profil și reprezintă un eveniment de amplu interes pentru participanți.

Ca la fiecare ediție TINIMTEX, producătorii, care prezintă, la fiecare ediţie, colecţii noi și diversificate, au, pe de o parte, prilejul de a întâlni comercianţii din domeniu, iar pe de altă parte, iau contact direct cu publicul larg, interesat de acest segment de piaţă.

Program de vizitare:

În perioada 26 – 29 octombrie: 10.00 - 19.00

Duminică, 30 octombrie: 10.00 - 16.00

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614